GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  

E sau nu obligatoriu să îți asiguri locuința? – Informațiile de bază pe care orice proprietar de locuințe ar trebui să le aibă

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 iulie 2018 13:09

La 8 ani de la emiterea primei polițe de asigurare obligatorie a locuinței în România, am putea crede că nu mai există proprietari de locuință care să nu știe că au obligația legală de a-și asigura casele. Și totuși, gradul de acoperire de aproximativ 19% al poliței PAD (Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) e îngrijorător. La fel e și numărul mare de români afectați de fenomene naturale cum sunt inundațiile din prima parte a acestei veri care așteaptă ajutor de la stat. O asigurare le-ar fi fost de mare ajutor.

Așadar DA! Este obligatoriu să închei o poliță de asigurare a locuinței anual. Costă 10 sau 20 de euro, în funcție de materialul din care e construită locuința, și garantează o despăgubire de până la 10.000 sau 20.000 euro.

Cele trei riscuri acoperite prin polița PAD sunt totodată și cele la care Romania este cel mai expusă:

  • Cutremurul
  • Alunecarea de teren
  • Inundația

Iată și o serie de informații pe care ar trebui să le știe orice proprietar de locuințe care încheie o poliță PAD!

La încheierea poliței:

-           Polița PAD se încheie exclusiv pentru imobilele cu destinație de locuință.

-           Clădirile care nu sunt legate structural de locuință nu sunt asigurate prin polița PAD (bucătării de vară, foișoare, etc.)

-           Magazia și garajul nu sunt asigurate prin polița PAD, chiar dacă acestea pot fi legate structural de locuință;

-           În cazul în care în curte sunt 2 imobile cu destinație de locuință (ex. casa bătrânească și o casă nouă) trebuie încheiate polițe PAD pentru fiecare dintre ele, separat;

-           Centrala termică, boilerul și hidroforul sunt acoperite prin asigurare dacă se află într-o încăpere care este legată structural de imobilul asigurat (dacă hidroforul este amplasat în curte, lângă puț, atunci acesta nu poate fi despăgubit).

În cazul producerii unui eveniment asigurat:

-           Asiguratul trebuie să anunțe în scris primăria că la locuința sa a avut loc o alunecare de teren sau o inundație, solicitând totodată ca o comisie să vină și să constate pagubele, eliberându-i o copie după procesul verbal întocmit. Acel document va trebui depus la dosarul de daună.

-           Asigurătorul la care a fost încheiată polița PAD trebuie anunțat cu privire la dauna produsă, în termen de 60 de zile de la momentul producerii evenimentului asigurat;

-           Pentru finalizarea dosarului de daună și acordarea despăgubirii, asiguratul trebuie să depună copia actelor de proprietate a imobilului asigurat (contract de vânzare-cumpărare, autorizația de construire și procesul verbal la recepția lucrărilor, certificatul de moștenitor, etc.)

-           În cazul în care imobilul are mai mulți coproprietari, despăgubirea se va împărți conform cotelor deținute de către aceștia, fiind necesară completarea formularelor de despăgubire de fiecare coproprietar în parte;

-           Documentele necesare dosarului de daună pot fi depuse de asigurat direct la sediul asigurătorului unde a încheiat polița sau prin e-mail, fie la asigurătorul care i-a încheiat polița, fie la adresa [email protected], precizând în subiect numărul poliței de asigurare PAD și numele asiguratului, așa cum apare în poliță;

-         Despăgubirile pot fi încasate de asigurat fie direct în contul pe care îl are deschis la bancă, fie cash, prin ridicarea de la oricare dintre casieriile CEC Bank în baza actului de identitate;

-           În cazul în care polița PAD este cesionată în favoarea băncii (în cazul unui credit cu garanție imobiliară), poate fi necesar acordul instituției bancare pentru  obținerea despăgubirii.

Se plătesc despăgubiri în baza asigurărilor obligatorii de locuințe?

Da, chiar dacă la știri se vorbește rar despre cei care chiar reușesc să depășească un episod dificil cu ajutorul banilor primiți în baza unei asigurări de locuință, despăgubiri sunt achitate frecvent.

Sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie 2018 au fost marcate de o serie de inundații importante. Până la data de 20 iulie 2018, au fost deschise 318 de dosare de daună ca urmare a acestora. Rezerva constituită la acea dată de către PAID România era de 1.519.355 lei.

Județele în care s-au înregistrat cele mai multe cereri de despăgubire sunt: Bacău, Alba și Covasna.

Așadar, utilitatea polițelor de asigurare obligatorie în România este de necontestat. Principalul argument care ar trebui să determine orice proprietar să încheie o poliță PAD este nivelul de risc ridicat la care suntem expuși în fiecare clipă. În afară de asta, e important să știm și că:

  • Proprietarii care nu încheie asigurarea obligatorie de locuință sunt pasibili de amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
  • Fără polița PAD nu puteți încheia nici asigurarea facultativa a locuinței, care vă protejează împotriva unor riscuri suplimentare, precum incendiul sau furtul

Înainte de a amâna momentul încheierii unei asigurări obligatorii a locuinței, întrebați-vă: Merită să vă asumați acest risc? Un dezastru natural poate lovi oricând.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează