Articol de Justin Gafiuc, Sebastian Culea - Publicat miercuri, 26 februarie 2025 11:23 / Actualizat miercuri, 26 februarie 2025 11:34
În ziua în care directorul Gazetei aniversează opt decenii de viață și peste cinci de carieră jurnalistică, Gazeta vă oferă un documentar special: familia, prieteni și nume mari din sport, media și lumea artistică încearcă să deseneze profilul unui jurnalist care a scris istorie în presa scrisă și în televiziune.
Directorul Gazetei, Ovidiu Ioanițoaia, împlinește astăzi 80 de ani.
E o aniversare pe care GSP o marchează inclusiv cu un documentar de suflet dedicat carierei jurnalistului care a scris istorie în presă în cele peste cinci decenii petrecute în slujba cuvântului scris și rostit.
Voci din rândul ziariștilor, antrenorilor, jucătorilor, artiștilor, profesorilor ori amici din România sau de peste hotare au recompus prin propriile amintiri și experiențe un puzzle care conturează imaginea unui Ioanițoaia văzut și dincolo de profilul său public, notoriu.
Mircea Lucescu, cel mai bun prieten: „Este primul care mă sună atunci când am un necaz”
Însuși Ioanițoaia povestește un episod simpatic din copilărie, care prevestea cumva ascensiunea de mai târziu:
„Am iubit meseria asta de la început. Părinții povesteau că aveam cinci-șase ani și, la Giurgiu, mă urcam în mărul din curte, de unde transmiteam meciuri imaginare. Am crezut, la un moment dat, că spun asta ca să-mi facă plăcere, dar diversi prieteni, oameni din anturaj, îmi confirmau întâmplările. Că mă suiam în copac, iar de acolo pasam, trăgeam la poartă și așa mai departe. Nu cred că am fost cel mai talentat dintre toți, dar am fost foarte aplicat și responsabil”.
Mircea Lucescu e cel mai bun amic al lui Ioanițoaia: „Dincolo de faptul că e un ziarist extraordinar, îl consider și un prieten foarte bun. Este primul care, atunci când am un necaz, mă sună, mă-ntreabă. A venit cu mine și la spital când aveam probleme. Asta înseamnă să fii prieten. La nevoie să cunosc oamenii”.
Și rememorează clipe din tinerețea petrecută împreună în cartierul Balta Albă din Capitală: „Locuiam în Macaralei, iar Ovidiu stătea într-un bloc vecin. În perioada aceea, se stingeau luminile, nu prea aveam unde să mergem în centrul Bucureștiului, așa că ne întâlneam la unul sau la altul acasă și mai stăteam de vorbă”.
Plus o completare din partea selecționerului:
„Ovidiu a debutat de pe o poziție critică la adresa jucătorilor, antrenorilor, dar și-a reconsiderat poziția în timp, ceea ce l-a făcut să se numere între cei mai echilibrați jurnaliști sportivi. Cei tineri ar trebui să înțeleagă asta, că nu poți ajunge la o vârstă foarte înaintată dacă nu păstrezi un echilibru în toate. Pornind cu critici, cu acuze, cu polemici, da!, pentru moment îți faci un nume, dar cu timpul se estompează totul”.
Mircea Lucescu a rămas cel mai bun prieten. Ne leagă o amiciție de peste 50 de ani. El e un exemplu pentru tânăra generație, fie și numai pentru curajul de a lua echipa națională, fiind celebru și bogat, la 79 de ani, când altul ar fi preferat să se uite la desene animate cu nepoții
Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP
Gică Hagi: „Din respect, am acceptat să merg la Procesul Etapei chiar înaintea returului din barajul cu Slovenia”
Florin Răducioiu îl numește pe Ovidiu Ioanițoaia „chintesența jurnalismului sportiv” și reconstituie un moment care a rămas până azi întipărit în memoria publică.
Să-l ascultăm: „În 1991, când finala Cupei Campionilor Europeni s-a disputat la Bari, eu jucam acolo, iar nea Ovidiu m-a invitat să intervin câteva minute ca să comentăm împreună. După câteva luni petrecute în Italia, căpătasem un accent mai ciudat, iar presa din România mi-a pus imediat o etichetă la capătul acelei conversații. Că nu mai știu limba română, că am uitat de unde am plecat. Iar lumea își amintește și azi despre acel Răducioiu! O întâmplare reală, care azi însă mă amuză!”.
Iar Gheorghe Hagi se întoarce în timp la dubla de baraj pentru calificarea la CM 2002, când era selecționer: „Înainte de al doilea meci cu Slovenia, am acceptat să merg în studio la Procesul Etapei tocmai datorită respectului pe care i-l purtam lui Ovidiu Ioanițoaia. Nu contează dacă am făcut bine sau nu bine pentru mine, dar am considerat că trebuie să răspund la invitația dânsului”.
E un model pentru noi. S-a dedicat meseriei cu multă pasiune. Nea Ovidiu cu partea scrisă, eu – pe teren, am împărțit momentele împreună și ne-am bucurat de succese. Cariera atât de lungă a unui om e construită pe niște valori importante. Respect, stimă și admirație din partea mea!
Gheorghe Hagi, antrenor Farul
„I-am zis că plec pe Stația Spațială Internațională și mi-a răspuns să-l sun când mă întorc”
Fiica lui Ovidiu Ioanițoaia, Iulia, scoate la lumină o altă latură a jurnalistului, dinspre familie: „Când scrie, poți să-l rogi orice în acele clipe, pentru că nu e atent. La un moment dat, scria și încercam să vorbesc cu el. Dar mi-am dat seama că l-am pierdut, așa că i-am zis că am fost aleasă să plec pe Stația Spațială Internațională. A răspuns: OK, să mă suni când te întorci!”.
Sau alt episod: „Dacă în viață te întâlnești cu incertitudini, partidele de fotbal au fost întotdeauna niște certitudini. De ziua mea, aniversările prietenilor, de Paști, meciurile erau nelipsite de pe televizor. Nu ne-am ales niciodată hotelurile de vacanță după plajă sau mărimea piscinei, ci în funcție de operatorul de cablu, dacă transmite nu știu ce meci al Oțelului, de exemplu”.
Soția, Sorina Ioanițoaia, oferă alt exemplu: „De peste 20 de ani, de când suntem căsătoriți și chiar mai dinainte, nu aveam duminici. Era ziua în care se pregătea cel mai important ziar, cel de luni, muncea pe brânci, plus emisiunile. Și asta în ziua în care ar fi trebuit să fie una de relaxare”.
E mai ușor să duc pe umeri numele Ioanițoaia decât dacă aș fi fost băiat, probabil. Mi-am ales aceeași meserie, lucrez în televiziune, în spatele camerelor, dar nu cred că o fac nici cu atâta talent și nici cu atâta pasiune precum o face el
- Iulia Ioanițoaia, fiica lui Ovidiu Ioanițoaia
Amintiri din catalogul liceului ”Ion Maiorescu” din Giurgiu: „Mi-a pus 4 la educație fizică, fiindcă n-am vrut să joc în echipa școlii”
Alte povești vin dinspre Giurgiu, unde Ovidiu Ioanițoaia a urmat cursurile liceului „Ion Maiorescu”, pe care l-a absolvit în 1962. Dumitru Manda, azi 91 ani, a fost unul dintre profesorii care l-au cunoscut pe cel care avea să devină jurnalistul de prestigiu de mai târziu.
Amintirile despre elevul Ioanițoaia sunt savuroase: „A terminat cu media 9,85, pentru că la orele de mecanică a avut media 8, nu știu din ce cauză. Trebuia să fie șef de promoție, dar «simpatia» pe care directorul o avea față de tatăl său a fost atât de puternică, încât i s-a răpit dreptul de a se bucura de această postură. Etala o inteligență naturală, un simț al umorului deosebit, ironic, glumeț cu colegii, respectuos cu profesorii. Un adolescent pus pe carte!”
Și o redescoperire a unui episod amuzant, evocat chiar de Ovidiu Ioanițoaia, în timp ce studia catalogul cu notele primite în anii de liceu: „Zece, zece, zece. Dar și-un patru! La ce? Aaa, la educație fizică! Mi-aduc aminte de ce: profesorul Buzatu s-a supărat că n-am vrut să joc fotbal în echipa liceului, ci doar în cea a orașului. Și a zis că mă învață el minte!”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
