TopGear de martie a apărut pe piaţă » Nici Rolls-ul nu mai e ce-a fost!

Un editorial savuros al lui Jeremy Clarkson în care vedeta TopGear analizează cu un umor fin, tipic britanic, felul în care Rolls-Royce, brandul cu cel mai pur aer aristocratic, îşi păcăleşte cu fel de fel de opţiuni ridicole clienţii, mulţi dintre ei lipsiţi de gust sau de stil

"Cînd conduci un Rolls-Royce sau chiar şi atunci cînd stai în spate, nu îţi ia prea mult pînă realizezi că este mai bun decît orice altceva.

Asta pentru că BMW înţelege un lucru foarte important. Şi anume că luxul nu se măsoară în numărul de butoane de pe consola centrală sau în numărul de LED-uri care îţi fac cu ochiul din instrumentarul de bord. Totul ţine de spaţiu şi de lumină. Iar într-un Rolls-Royce ai atît de mult spaţiu şi atît de multă lumină, că te simţi de parcă te-ai afla în mijlocul unei păşuni la jumătatea lui iulie.
Dintotdeauna am sperat că într-o zi, o să-mi iau un Rolls-Royce. Luna trecută, am prins o emisiune la televizor, care cred că era despre companie şi cu ce se mai ocupă ea în ziua de azi.

În cadrul emisiunii ni se arăta genul de oameni care cumpără Rollsuri în ziua de azi şi toţi erau, nu ştiu cum s-o spun mai delicat... cam dezgustători. Cîştigătorul la loterie era simpatic, dar apoi apăruse un afacerist care voia să-şi comande un Wraith şi era acompaniat de o soţie care era de două ori mai tînără şi de două ori mai înaltă decît el.

Ăsta turuia întruna despre cum şi-a configurat maşina în aşa fel încît să se asigure că, dacă cineva avea să parcheze lîngă ea, să se simtă inferior.
Emisiunea ne-a dus în interiorul fabricii unde meşterii trebăluiau de zor la o versiune specială de Phantom, numită Celestial. Urma să aibă o vopsea specială bleumarin, care conţinea fulgi metalici minusculi, făcîndu-l să arate precum cerul nopţii. Între timp, capitonajul plafonului urma să arate ca o hartă stelară, fiecare astru fiind poziţionat exact acolo unde s-ar fi aflat în noaptea lansării primului Phantom. A, iar bordul va fi încrustat cu Dumnezeu ştie cîte diamante.
Şi, pe lîngă toate astea, poate fi dotat cu un coş de picnic pentru portbagaj, la ofertă, pentru un preţ de vreo patru sute de ori mai mare decît ar fi putut cu adevărat să coste.

Apoi ne-a fost arătat dealerul din Abu Dhabi care comandase o flotă de Phantomuri după propriul său design, fiecare încrustat cu mama tuturor perlelor, pentru a evoca industria specifică în trecutul acelei regiuni. Şi probabil să le aducă aminte clienţilor cît de norocoşi sînt că nu mai trebuie să se scufunde în adîncuri după ele.

Dar treaba asta nu-i deloc nouă. În zilele Imperiului, ca să supravieţuiască, Rolls-Royce se baza pe maharajahii indieni, care solicitau fel de fel de nimicuri pentru a-şi scoate în evidenţă maşinile: planşe de bord din fildeş, faruri aurite şi scaune tapiţate cu pene de păun. Agentul de vînzări Rolls-Royce trebuia să aştepte cîteva săptămîni pentru a putea fi primit de client, care, dacă era nesatisfăcut în vreun fel de produsul finit, pur şi simplu îl dădea celui mai josnic dintre servitori.

Emisiunea pe care o urmăream mi-a adus aminte că asta se petrece şi în ziua de azi. Fiecare persoană care a fost intervievată spunea că lucrul care atrage cel mai mult la Rolls-Royce este aerul său de aristocrat britanic. Dar stai un pic! Nu este tocmai un englezism să încrustezi planşa de bord cu diamante în valoare de un milion de euro sau să capitonezi podeaua cu cîteva duzine de iepuri morţi. Noi suntem percepuţi ca fiind tăcuţi, sobri, reţinuţi şi pregătiţi să ne mulţumim cu puţin şi să cîrpim. Deci cum reuşeşte să vîndă Rolls-Royce un produs în baza spiritului său britanic, dacă nu se conformează acestuia? Simplu. Noi avem abilitatea să spunem un lucru în aşa fel încăt să însemne ceva complet diferit. Asta înseamnă că, atunci cînd cineva cere ca Rollsul său să fie dotat cu lustre atîrnate de oglinzi şi un candelabru enorm de aur în spate, noi putem spune: "Arată izbitor, Sir", ceea ce îi dâ amărîtului ideea că a făcut o alegere înţeleaptă. De fapt, noi spunem: "Arată odios, cretinule!"

"Nemaiîntîlnit" este un alt termen folosit de omul de vînzări Rolls-Royce pentru a descrie alegerile şi doleanţele unui client. Asta însemnînd, de fapt, "un gunoi". Iar aici este genialitatea. Clientul are impresia că îi este vorbit de sus şi, în mod bizar, chiar asta îi place. Mai mult ca sigur la asta se aşteaptă, pentru că, după cum ştie întreg mapamondul, o altă caracteristică tipic englezească este aroganţa dispreţuitoare.

Mi-ar plăcea la nebunie să lucrez în cadrul echipei de vînzări pentru Rolls-Royce, pentru că îţi poţi imagina şi tu cît de mult te-ai putea distra băgînd pe gîtul clienţilor lipsiţi de gust sau de stil fel de fel de opţiuni ridicole: "O, da, Sir. Roz chiar se poartă sezonul acesta şi ce ziceţi dacă am capitona interiorul cu cutii vechi de carton pentru a vă reaminti de viaţa dinainte de cîştigul la loterie?"

Totul stă în statură şi în ton. Îţi îndoi genunchii, pleci capul uşor şi foloseşti cuvîntul "Sir" foarte des pentru a da impresia că tu eşti cel inferior. Dar tu ştii că nu eşti. Şi el ştie că tu ştii. Şi asta nu-l deranjează."