Special Povestea de „Dosarele X” a lui Ottavio Bottecchia, primul italian câștigător de Turul Franței » Cine l-a lăsat cu craniul crăpat, pe marginea drumului? Ipotezele șocante ale anchetatorilor

L-a găsit un fermier pe marginea drumului - avea craniul fracturat și multe alte oase rupte. Bicicleta lui se afla la o distanță considerabilă de el, fără să fi suferit nici măcar o zgârietură.

Nu au existat urme de frână care să fi sugerat că o mașină l-ar fi silit să iasă de pe drum și nici vreun semn la nivelul pedalelor sau al ghidonului, care să fi însemnat că sportivul ar fi pierdut controlul asupra bicicletei sale.

Ottavio Bottecchia era un geniu al ciclismului. Se impusese în Le Tour în 1924 și 1925, dar circumstanțele morții sale violente au rămas învăluite în mister și acum, după aproape o sută de ani de la acea întâmplare. Prima dintre ipoteze a fost o căzătură accidentală, care a avut efecte devastatoare.

Bottecchia, ciclist de talie mondială, a fost găsit cu capul spart, într-o baltă de sânge, în șanțul unui drum îngust și denivelat, dintre munte și râul Tagliamento. Trăia, dar nu mai era conștient. Salvatorii care i-au venit în ajutor l-au purtat pe brațe până la o cârciumă din apropiere, apoi la spitalul din Gemona, într-o căruță.

Grav rănit, rutierul italian a murit pe 15 iunie 1927, după o lungă suferință. În lipsa unei explicații oficiale clare, sfârșitul său tragic a alimentat multe scenarii complicate, mai ales la mult timp după moartea sa, începând din anii '50. Prima teorie a fost cea a unui accident.

În acea dimineață, Bottecchia, care se antrena de unul singur, ar fi căzut din șa, lovindu-se cu capul de un parapet sau de o piatră, după ce derapase în timp ce poate se aplecase să-și lege curelele pedalelor sau încercând să evite o mașină.

În rarele clipe în care Ottavio a fost conștient, la spital, el a vorbit despre un „improvviso malore" - un rău subit, lucru care a adâncit și mai rău misterul morții sale, pentru că italianul nu a mai apucat niciodată să explice ce i s-a întâmplat cu adevărat pe acea șosea dintre munți.

Nimeni nu a văzut ce s-a întâmplat

Dintre jurnalele vremii, doar Il Messaggero scrisese despre „o tragedie învăluită în mister”. Il Messaggero avea dreptate. Lipseau martorii oculari.

Legenda vorbește și despre un sergent Gemona, care ar fi vrut să dezlege cu orice preț această enigmă a vremii. El ar fi fost chemat la sediul organizației fasciste locale și convins să închidă dosarul.

Văduva lui Bottecchia a renunțat și ea la anchetă, pentru că Ottavio încheiase o asigurare de viață substanțială, ce urma să fie plătită soției sale doar în cazul unui accident produs în timpul deplasării cu bicicleta.

Ottavio Bottecchia s-a născut în 1894 la Colle San Martino (Treviso), ultimul dintre cei 8 copii ai părinților săi.

În copilărie, viitorul campion cunoscuse foamea și sărăcia, , apoi muncise ca zidar, căruțaș, tăietor de lemne și fusese soldat și mesager în timpul războiului. Într-un final, imigrase în Franța, în căutarea unei viețimai ușoare.

Pe lângă întrecerile cu amicii săi, Bottecchia s-a apucat de ciclism ca amator la 25 de ani.

Revenit în Italia, se număra printre rutierii care sperau să câștige premii de consolare și care puteau avea necazuri dacă se alăturau vreunei echipe cu pretenții.

Ottavio Bottecchia făcea toate economiile de resurse pe care le putea face - presa vremii își amintește că italianul a luat cu el acasă cutia cu mâncare pe care a primit-o în timpul unei epuizante curse Milano-San Remo.

Din postura de underdog, Ottavio Bottecchia a cucerit Turul Franței în 1924 și 1925

Pentru Ottavio, primul contract de profesionist a venit în anul 1923, la echipa franceză Automoto.

Brunero și Girardengo, cei mai buni rutieri ai acestui team nu au dorit să ia parte la Turul Franței, așa că șefii de la Automoto au hotărât să-l promoveze pe Bottecchia, care câștigase Il Giro-ul în acel an, deși nu se număra printre favoriți.

Conform socotelilor conducerii echipei sale, Ottavio ar fi trebuit să-i ajute pe frații Pélissier, deja campioni în Franța.

„Plătește-l cu trei zile în avans, pentru că ăsta nu va rezista mai mult de trei etape”, îi ordonase patronul Automoto contabilului său.

Dintre toate cursele pe care Bottecchia le „alergase” până atunci, Turul Franței a fost de departe cea mai extenuantă - cu etape „de transfer” de aproape 500 de kilometri sau cu runde de douăzeci de ore sau mai mult petrecute în șa, cu etape montane în Pirinei și Alpi.

Dar fix în munți italianul căruia nu i se dăduse nicio șansă a realizat performanțe uimitoare. După ce a câștigat tricoul galben, Bottecchia i l-a cedat lui Henri Pélissier doar spre finalul Turului, din cauza obligațiilor față de echipă.

Francezii l-au adus și pe el la sărbătoarea triumfului pe arena Parc des Princes, poreclindu-l Botescià.

Benito Mussolini a încercat să se folosească de imaginea lui Ottavio Bottecchia

la acel moment, Gazzetta dello Sport a anunțat o colectă publică: o liră de persoană pentru a sublinia „recunoștința italienilor” față de acel fost zidar sărac care dusese renumele țării lor peste hotare. Era de fapt o încercare a lui Benito Mussolini, dictatorul fascist italian, de a-și spori popularitatea, deși nu avea nicio pasiune pentru ciclism.

Acel erou venit din sărăcie, simbol al renașterii naționale și decorat în Primul Război Mondial, părea imaginea perfectă pentru propaganda fascistă. S-au strâns 61.725 de lire, pe care Bottecchia le-a folosit construindu-și o casă în Pordenone și cumpărând haine noi pentru cei 32 de nepoți pe care-i avea de la frații săi.

În 1924, purtând tricoul galben de la prima etapă până la ultima, a fost primul italian care a câștigat Turul Franței. A repetat isprava în anul următor.

„Pedalez pentru bani”, spunea fără perdea Bottecchia, cel care ulterior a fost comparat cu un Lance Armstrong al anilor '20, pentru că nu mai lăsa nici măcar resturi rivalilor săi de pe șosea. Succesele sale în Le Tour i-au adus și contracte bine plătite pe velodromuri din toată Europa în următoarele două sezoane competiționale.

Deși se alăturase Partidului Național Fascist în 1923, Bottecchia era cunoscut pentru simpatia sale față de ideologia socialiste, alimentată în timpul lungilor sale șederi în Franța de întâlnirile pe care le avusese cu italienii antifasciști exilați din țară.

Asocierea lui Ottavio Bottecchia cu unul dintre cei care au încercat să-l asasineze pe Mussolini au alimentat teoriile conform cărora ciclistul a fost omorât de fasciști

Printre prietenii săi se număra și anarhistul Alberto Meschi, care, la fel ca Bottecchia, fusese căruțaș în perioada postbelică și care, în 1926, a fost autorul unei tentative de asasinat eșuate asupra lui Mussolini.

Cei care susțin că moartea lui Bottecchia a fost rezultatul unei răzbunări fasciste își bazează argumentul pe aceste fapte. La acestea se adaugă o altercație destul de aprinsă pe care Ottavio ar fi avut-o în dimineața zilei de 3 iunie, în timpul unei opriri la un local, cu niște fasciști care treceau prin zonă.

Conform acestei reconstituiri, Bottecchia, deja agresat și grav rănit, s-a urcat înapoi în șa, în ciuda faptului că era rănit, căzând de mai multe ori și, în cele din urmă, prăbușindu-se în locul unde a fost găsit de salvatori.

Dacă a fost vorba despre o crimă, atunci aceasta ar fi putut avea și alte cauze, unele asemănătoare cu cele aduse în discuție după moartea tragică a lui Marco Pantani, în 2004: pariurile ilegale.

Zeci de ani mai târziu, au apărut martori deloc credibili, inclusiv un alt fermier care, pe patul de moarte, a susținut că l-a lovit pe Botecchia, pe care-l prinsese la furat de fructe.

Din rapoartele medicale, conform cărora medicii care nu au găsit semne că Ottavio s-ar fi împotrivit unui atac, reiese cel mai degrabă teoria unui accident pe șosea.

Dar, cum nimeni nu cunoaște adevărul sută la sută în acest caz, misterul încă planează asupra sfârșitului tragic al primului italian care a câștigat vreodată Turul Franței.