SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  SCRIMĂ

EXCLUSIV Jurnal de campioană olimpică » Spadasina Ana Maria Popescu s-a lăsat urmărită de GSP timp de un an

Articol de , - Publicat vineri, 23 iulie 2021 10:31 / Actualizat sambata, 24 iulie 2021 13:20

Ana Maria Popescu, singura medaliată cu aur din delegația României, și-a povestit trăirile prin care a trecut până a ajuns în Japonia și primele impresii de acolo, ea urmând să intre pe planșă pe 24 iulie

Muncă, transpirație, lacrimi, zâmbete pe toate le vedem într-o competiție sportivă. Aceasta e doar o parte din viața celor care trag zi de zi pentru a ajunge pe cea mai înaltă treaptă. Spadasina Ana Maria Popescu, 36 de ani, a ajuns la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice și are un argint individual în 2008 și un aur cu echipa în 2016. 

Spadasina Ana Maria Popescu s-a lăsat urmărită de GSP timp de un an

E la Tokyo după un drum complicat, pe parcursul căruia a suferit prima intervenție chirurgicală din carieră, la genunchiul drept, în mai 2020. „Mi-am trăit toate slăbiciunile", spunea ea după ce era deja în recuperare, una lungă și anevoioasă. 

În ultimul an al acestei călătorii spre Tokyo, Gazeta Sporturilor a fost alături de ea, a urmărit-o de la distanță, neparticipativ prin intermediul aparatului de fotografiat de la mijlocul lui 2020, iar apoi, din 2021, a rugat-o să țină un jurnal al faptelor, al emoțiilor și al greutăților.  Iată, filă cu filă, prin ce a trecut Ana Maria Popescu timp de un an înainte de intra pe planșă sâmbătă, 24 iulie, începând cu ora 03:00.

IANUARIE

An nou, planuri mărețe. Pentru că deja am pierdut foarte mult din pregătire, am hotărât ca vacanța de Sărbători să țină doar câteva zile. Oricum sunt într-o vacanță permanentă și total nedorită de aproape un an.

Mă trezesc zilnic și merg la antrenament cu speranța că totul se va clarifica și cât de curând va fi stabilit calendarul competițional. Sunt sportivul care nu s-a gândit niciodată să renunțe, dar căruia îi este din ce în ce mai greu să se trezească dimineața și să meargă la antrenament cu aceeași motivație fără să știe când munca lui va avea o finalitate!

Jurnal de campioană olimpică » Spadasina Ana Maria Popescu s-a lăsat urmărită de GSP timp de un an
Ana Maria Popescu în sala de scrimă din Ghencea FOTO Raed Krishan

Încă mă încearcă tot felul de sentimente vizavi de competiție... voi mai fi în stare să ajung acolo? Să-mi reintru în formă? Să pot emite pretenții la Jocuri? Oare Jocurile chiar se mai organizează? Îmi e dor de vremurile în care singura mea grijă erau adversarele!

Oricum ar fi, datoria mea este să muncesc și să mă pregătesc în continuare. Vremuri bune vor veni, iar eu voi fi pregătită!

FEBRUARIE

Pare că totul începe să capete formă! După o lungă așteptare, am avut parte de primul cantonament! YeeeY! Am pornit spre Ungaria plină de entuziasm! Aveam o săptămână întreagă în față să îmi măsor forțele cu sportivele maghiare.

Întotdeauna mi-au priit cantonamentele comune cu reprezentativele altor țări. Am început destul de timid antrenamentele, dar mi-am intrat relativ repede în ritm. Mai ales că știam că la final de pregătire voi participa și la prima competiție oficială după operația la genunchi.

Surpriza plăcută a fost că piciorul nu mi-a pus probleme aproape deloc, în schimb, lipsa asalturilor de concurs am resimțit-o acut. Fiind învinsă în al doilea tur al competiției după ce am condus cu scorul de 12-8! Cumva, nereușita aceasta m-a readus cu picioarele pe pământ și mi-am dat seama că sunt încă la ani-lumină distanță de ce mi-aș dori să fiu. Cel puțin, mi-am făcut o imagine mai clară despre ce pot sau mai degrabă „cât" pot acum!

Am reușit să-mi alung din minte imaginea eșecului din Ungaria câștigând Campionatul Național la revenirea în țară. A fost mai mult vorba despre orgoliu, dar mi-a prins bine acest rezultat de moral, mai ales că devenise o certitudine faptul că în luna martie vom participa la Cupa Mondială de la Kazan. Emoțiile au început și ele să-și facă loc. Lumea mea de acum începea să semene din ce în ce mai mult cu "normalitatea" pe care o făcusem uitată de când pandemia a oprit lumea în loc!

Jurnal de campioană olimpică » Spadasina Ana Maria Popescu s-a lăsat urmărită de GSP timp de un an
Ana Maria Popescu și medalia obținută la CN FOTO Raed Krishan

MARTIE

Primăvara, deși nehotărâtă, mie mi-a adus multă bucurie! Înainte de toate, deja era confirmată prima competiție oficială în calendarul Federației Internaționale. La jumătatea lunii aveam să fac deplasarea în Rusia și pe jumătate eram nerăbdătoare, pe jumătate temătoare.

Nu știam cum va arăta o competiție de scrimă în vremuri de pandemie și auzisem deja câteva reguli nu tocmai prietenoase pe care le aveam de respectat. Acum, între noi fie vorba, îmi dorisem atât de mult să-mi reiau activitatea încât nu mă puteam plânge de nimic.

Și pentru că acest concurs trebuia pregătit, am ales împreună cu echipa națională să mergem pentru câteva zile de pregătire la Craiova. Cum nu puțini știu, Craiova reprezintă pentru mine a doua casă. Este locul în care s-a născut sportivul Ana-Maria Brânză și, nu în ultimul rând, locul în care mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai adolescenței! Plus de asta, premiul cel mare era reîntâlnirea cu domnul antrenor Dan Podeanu, omul care mi-a fost mereu alături, omul care m-a crescut și care m-a ajutat să devin un campion.

M-am antrenat preț de o săptămână alături de colegii de la CSU Craiova și deși n-am fost pe deplin mulțumită de mine, realizând că mai am mult de muncă, asalturile cu băieții mi-au dat puțină încredere!

Lucrurile arătau din ce în ce mai bine, dar asta până am ajuns la Kazan și am fost eliminată din primul tur. Greșisem și pierdusem pe mâna mea. Mi-am dorit să fac toată scrima într-un singur asalt și aproape că m-am bătut singură. Nu am fost dezamăgită de rezultat, știam că indiferent cine urcă pe podium, la finalul zilei aveam să primesc confirmarea că voi participa la Jocurile Olimpice. Cu toate acestea, am fost supărată pentru faptul că muncisem mult și nici măcar nu avusesem ocazia să am mai multe asalturi!

33 este loculpe care l-a ocupat Ana Maria Popescu la Cupa Mondială de la Kazan, singura competiție mondială desfășurată din martie 2020 încoace

Am reușit totuși să mă redresez în proba pe echipe și să fac cel mai bun meci al carierei împotriva sportivelor din Coreea de Sud. Ceea ce nu e puțin lucru! Am hotărât să iau ce a fost bun la Kazan, să mă întorc acasă și să încerc să creionez împreună cu antrenorii un nou plan de bătaie. Și totuși... e atât de greu să-ți faci planuri în zilele noastre! Știu doar că mai am 4 luni de zile până la Tokyo: mult a fost, puțin a rămas... munca grea abia de acum începe!

APRILIE

Nu am apucat să mă bucur prea mult de primăvară pentru că m-a prins din urmă iarna în cantonamentul de la Poiana Brașov. Îmi este greu să spun ce sentimente mă încercă atunci când vorbesc de acest loc, îl iubesc și îl urăsc deopotrivă.

Cele mai mari rezultate din întreaga mea carieră au fost muncite în Poiană și cred că nu este stradă, alee, cărare în stațiune pe care să nu o fi bătut în mai bine de 20 de ani. Un lucru este cert: niciodată nu voi mai putea merge acolo și să mă bucur de locuri ca un simplu turist!

Întorcându-mă în vechea sală de antrenament, surpriza cea mare a fost ca pe lângă colegele și colegii din lotul național să am drept sparring-partneri doi dintre idolii copilăriei mele. Alexandru Nisztor și Robert Rigo erau "băieții mari" când am ajuns la Centrul Olimpic de la Craiova și nu era antrenament la care să nu îi spionez și apoi să încerc acțiunile lor pe planșă. Erau deja campioni, participau la campionate europene și mondiale, iar eu îi priveam și mă visam în pielea lor.

Viața, soarta au decis că înainte de, probabil, ultimele Jocuri Olimpice, ei să vină și să mă ajute în pregătire. Am privit cu imensă bucurie și recunoștință gestul lor și trebuie să recunosc faptul că deși sunt "veterani", încă îmi pun suficiente probleme pe planșă.

Iar surprizele lunii nu s-au terminat aici...

Am fost învățată să „fur" ce e mai bun de la fiecare om cu care interacționez și asta am făcut și în cazul antrenorilor, iar în momentul în care am simțit că se apropie un capăt de linie nu mi-a fost teamă să schimb macazul chiar dacă uneori nu am fost înțeleasă. Drept urmare, am ajuns în punctul în care i-am mulțumit domnului Popa Mihai pentru colaborare și pentru faptul că m-a ajutat enorm în procesul de calificare, urmând să lucrăm în continuare împreună la lotul național.

Și pentru că simțeam că este timpul pentru o nouă provocare, am ales să merg mai departe cu Radu Podeanu, nimeni altul decât fiul domnului Dan Podeanu, deși nu gradul de rudenie cu dânsul l-a recomandat, ci viziunea lui, dorința de performanță și suflul nou de care aveam nevoie în această perioadă.

Nu știu cum vor arăta lunile ce vor urma, dar un lucru este clar... tradiția merge mai departe!

MAI

Luna mai a trecut pe nesimțite... nu stiu cum au zburat zilele și antrenamentele, dar m-am trezit acum, pe final, cu o nouă veste neplăcută... Campionatele Europene vor fi din nou amânate (cel mai probabil pentru toamna acestui an, dar cine să mai creadă?).

Speram ca după Cupa Mondială de la Kazan să mai am o competiție-test înainte de JO, dar pare că din nou trebuie să ajustăm programul. Poate că acest lucru este cel mai greu de gestionat în perioada aceasta pentru că nu mai ai absolut niciun reper! Îți rămâne doar să te antrenezi și să te rogi ca în ziua cea mai importantă să „se alinieze planetele".

Am ales să mă antrenez acasă, în sala din Ghencea, nu că aș fi avut prea multe variante, sub îndrumarea antrenorilor Radu Podeanu și George Epurescu și cu ajutorul colegilor veniți de la Craiova și Constanța, dar și al colegelor din lotul național.

Ca să-mi domolesc starea de neliniște și să simt că am câștigat totuși ceva și în această lună, pot trece la plusuri comunicarea cu noul antrenor, Radu Podeanu, cel care mă va însoți la Tokyo. Și măcar pe acest plan lucrurile par să meargă pe făgașul normal... ca să nu ajungem la vechea tactică „Doamne, ferește! în apărare și Doamne ajută! în atac!" 

IUNIE

E Ziua Copilului și am primit cel mai frumos dar,  vestea că la jumătatea lunii voi participa într-un cantonament în Polonia, alături de echipa țării gazdă, dar și de sportive din alte țări! Asta, da veste!

M-am apucat să fac bagajele cu 3 zile înainte... nici în vacanță să fi plecat și nu eram așa grăbită!

Am pornit la drum cu mult entuziasm și câteva ore mai târziu m-am văzut în Campusul Universitar Kielnarowa, o localitate micuță de lângă orașul Rzeszów. În prima zi am vizitat împrejurimile și am rămas plăcut surprinsă de gospodăriile impecabile și de grădinile superbe, dar nu pentru asta făcusem deplasarea, așa că după-amiază am intrat în sala de antrenament. 16 planșe electrice așteptau, pregătite, trăgătorii și preț de 10 zile am tras de mine la fiecare antrenament cât am putut!

Cu o sete de nedescris, dar cu bucuria că puteam să-mi încerc acțiunile, să văd care îmi este nivelul! La finalul cantonamentului am avut și o competiție, Cupa Carpathia, pe care am reușit să o câștig în proba individuală. Le-am mulțumit colegelor de antrenament pentru găzduire, le-am urat succes la Jocuri pentru că, spre deosebire de noi, ele vor participa în acest an cu echipa și chiar m-aș bucura să le văd învingătoare. Sunt aceeași echipă cu care noi împărțeam titlurile continentale prin 2006-2007, dar s-au reinventat și acum sunt pe val!

Am revenit acasă cu un puternic sentiment de încredere și cu câteva idei clare despre ce și cum am de făcut în puținul timp rămas până la Tokyo!

Deși „bârfele" circulă repede și sunt voci care se tot întreabă „Se mai organizează JO?!", nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Vreau doar să îmi conserv energia și să mă țin de plan până la capăt. Tot ce contează pentru mine este să am conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut, pentru că garanția reușitei nu ți-o poate oferi nimeni și tocmai aceasta este magia sportului!

IULIE

A mai rămas atât de puțin! Am aterizat la Tokyo de câteva  zile și deja mă simt de-a locului. Deși totul pare atât de gol, de rigid, de nefamiliar, avem de respectat reguli peste reguli, suntem testați zilnic, iar măștile le putem da jos doar când stăm în cameră, am un ciudat sentiment de liniște.

În ultimele două săptămâni ne-am antrenat la Izvorani, în „bula sanitară", așa cum au cerut organizatorii. Nu știu cum se va termina această lună, habar nu am ce mă așteaptă în ziua competiției, dar știu sigur că ultimele 14 zile au meritat tot efortul!

Nu am mai trăit de ani buni atât de intens un cantonament, cu atâta dăruire, ambiție și motivație, chiar dacă între două antrenamente fugeam la cabinetul medical! De mare ajutor pentru toate acestea mi-au fost și colegii care au venit în pregătire și cărora le mulțumesc infinit!

Și faptul că l-am avut aproape și pe domnul Podeanu, care a gândit un plan de cantonament „ca în vremurile bune"! Pentru toate acestea sunt recunoscătoare, dar și pentru condițiile de la Izvorani, unde până și personalul bazei a fost nevoit să rămână cu noi toată perioada. Sacrificiile nu sunt făcute doar de sportivi, ci de toți cei care joacă un rol, chiar și din spatele cortinei!

Oameni buni, vă mulțumesc tuturor!

Jurnal de campioană olimpică » Spadasina Ana Maria Popescu s-a lăsat urmărită de GSP timp de un an
Japonezii au repetat zilele trecute festivitatea în proba de spadă individual, acolo unde va concura sâmbătă Ana Maria Popescu FOTO Guliver/GettyImages

Cât despre concurs... am un singur gând: dacă voi fi în stare pe 24 iulie să trag așa cum am făcut-o la Izvorani, am toate șansele ca la final să zâmbesc sau măcar să am conștiința împăcată că am făcut tot ce era omenește posibil!

Bucurați-vă de Jocuri! Hai, Team România!

Ana Maria Popescu în concursul individual de la JO

  • Atena 2004 - locul 16
  • Beijing 2008 -  locul 2
  • Londra 2012 -  locul 11
  • Rio 2016 -  locul 9

19 medaliia adunat Ana Maria Popescu în carieră la competițiile majore : Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale și Europene

Mai multe materiale speciale GSP cu ocazia Jocurilor Olimpice:

SUPRAVIEȚUITOAREA » Gianina Beleagă, interviu cu lacrimi în ochi înainte de Jocurile Olimpice: „Stau cu calmantele lângă mine!”

Baze moderne, impunătoare, dar fără spectatori! GSP face o incursiune prin arenele unde vor concura românii la Jocurile Olimpice

Playtech: IREAL! Averea strânsă de Nadia Comăneci după ce s-a mutat în SUA. Americanii sunt uimiți


Comentarii (2)
marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  25 Iulie 2021, 09:38

FELICITARI ! Multumim ! Hai Romania !

xxrapi
xxrapi  •  24 Iulie 2021, 17:47

Clar! Nu sunt misogin. Cei mai buni sportivi romani au fost FEMEI. LIPA, NADIA,Branzika. Da, asa este! Si am uitat multe altele: Iolanda, Maria Alexandru, Virginia R. (de la Rapid,sau Ruzici?),Florenta Mihai, mai sunt handbalistele... si cate altele ,imi cer scuze! Dar eu scriu pentru Ana Maria Branzica : Sa nu fi suparata vreodata! ESTI AURUL NOSTRU ! (P.S. nu tin cu steua, tin cu ROMANIA)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează