Articol de Luminiţa Paul - Publicat duminica, 04 decembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 04 decembrie 2011 13:44
Vrem un sport pur, dar şi spectaculos, alert, dinamic. Vrem supereroi. Care este însă preţul pentru toate astea?
Înainte de US Open, cotidianul Wall Street Journal a descoperit că Novak Djokovici foloseşte o capsulă hipobarică pentru a se pune în formă. Prin simularea condiţiilor de altitudine, problema capătă brusc alte date, mult mai zîmbitoare. Se elimină mai repede oboseala, creşte numărul de globule roşii din sînge, acidul lactic dispare ca extras cu o seringă uriaşă. Şi uite aşa Nole îşi păstrează, ba chiar îmbunătăţeşte tonusul, rezistă mai mult pe teren, nu mai are acele probleme respiratorii din anii trecuţi.
Acum cîteva zile, înainte de începutul finalei Cupei Davis, ziarul argentinian La Nación a aflat că Rafael Nadal a apelat la un balon aseptic pentru a se, bineînţeles, pune în formă. Cortul cu pereţi de plastic transparent are un sistem de ventilare şi purificare a aerului ce îl face curat în proporţie de 99,995 la sută. Evident, dispar efectele oboselii, se îmbunătăţeşte oxigenarea creierului, acidul lactic e eliminat, scade nivelul glicemiei. Şi uite aşa Rafa îl aleargă pe Juan Mónaco pînă cînd argentinianul declară că e rupt, terminat, cu sufletul scos.
Andy Murray e mai eco. Foloseşte acupunctura şi băile cu gheaţă. Şi exemplele pot curge în continuare, jgheab să avem. Sînt suficiente însă ca să provoace o savantă ridicare de sprînceană. Oare nu cumva chestiile astea miros a doping? Deocamdată, organismele sportive nu le-au banat, aşa că, din punct de vedere legal, sînt OK. Are toată lumea acces la aşa ceva? Păi, nu. Ce e mai bun, mai nou pentru cei mai buni. Pentru cei care îşi permit. Întîmplător, respectivele cazuri sînt din tenis, dar asta nu înseamnă că metode cu aer mai puţin ortodox nu sînt folosite şi pe alte terenuri.
Ne miră? Ne oripilează? Sîntem şocaţi? Sigur că nu, ştiam noi că există un secret, o explicaţie pentru tot ceea ce ne dorim şi, o dată obţinut, îl considerăm suspect. Pentru că, într-un fel sau altul, şi noi am contribuit la asta. Astăzi, nimeni n-ar mai avea răbdare să urmărească o etapă din Turul Franţei în care cicliştii rulează cu 20 de kilometri pe oră şi în care ultimul sosit trece linia după miezul nopţii. Nimeni nu vrea atleţi care parcurg suta de metri în mai mult de 10 secunde, pedeapsa imediată şi definitivă e schimbarea canalului. Nimeni nu mai suportă un tenis jucat cu racheta de lemn, cu servicii anesteziate şi mingi care plutesc peste fileu ca într-o zi de mahmureală.
Lumea noastră nu e perfectă, dimpotrivă. Are bube rele în toate locurile. Şi totuşi vrem, pretindem în mizeria universală un petic de puritate. Vrem ca sportul să fie limpede precum cristalul. Aşa ar trebui, dar va şi fi aşa? Da, în ziua în care o vom lua de la capăt în toate.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
