INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  URSUS LÎNGĂ FRF

115.000 de euro la CM 2010

Articol de - Publicat joi, 22 ianuarie 2009 00:00

Ieri s-a oficializat cel mai mare contract din istoria federaţiei, 6 milioane de euro pe 4 ani, şi a fost dezvăluită prima pentru Mondial

Aseară, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, conducerea FRF a parafat contractul cu Ursus, într-un spectacol cu jocuri de lasere şi cu imagini ale "tricolorilor" din toate timpurile. În următorii patru ani, noul sponsor va plăti 6 milioane de euro, acesta fiind cel mai bun pact din istoria echipei naţionale.

Intervievat de GSPTV, Ionuţ Lupescu a dezvăluit şi bonusul de calificare la CM 2010. "Pentru Mondialul din Africa de Sud, primele jucătorilor vor fi de 115.000 de euro, cum au fost şi la Euro 2008", a declarat directorul general al FRF, care nici nu a confirmat, dar nici n-a negat zvonul conform căruia Ursus ar fi impus ca "naţionala" să poarte echipament roşu.

"Vom avea finala Europa League"
Ajuns apoi la B1 TV, Lupescu a abordat şi alte subiecte. "Anul acesta, cînd sărbătorim centenarul federaţiei, ar fi frumos să ne calificăm la Mondial. Un alt cadou ar fi să avem finala Europa League din 2012. În proporţie de 99 la sută, pe 30 ianuarie va fi a noastră", a afirmat oficialul, spunînd că "după ce stadionul Naţional va fi gata, vom putea aduce şi Brazilia sau Argentina la Bucureşti". La final, Lupescu s-a referit şi la alegerile FRF din 2010: "E bine dacă va candida şi Hagi. Eu stau încă să mă gîndesc dacă o voi face".

"Naşul" s-a răsucit
După ce, într-un interviu acordat Gazetei, a susţinut că "Piţurcă pleacă dacă nu bate Serbia şi Austria", Mircea Sandu s-a întors aseară. "Cred că Piţurcă, şi dacă nu se califică, n-ar trebui să plece, pentru că ar începe reformarea «naţionalei»", a declarat preşedintele FRF, anunţînd: "Oricum, pînă în 2012 mergem sigur la un Mondial sau la un European", .

Citește și:
„De neprivit!” » Notele lui Nicolae Stanciu în AC Milan - Genoa, după execuția lamentabilă de la penalty » Ce scriu italienii
Stranieri

Diego Simeone l-a atacat frontal pe Vinicius, în timpul meciului: „Asta îți va face Florentino, ține minte!”
Campionate

Gigi Becali a dezvăluit cât plătește pentru înlocuitorul lui Șut: „Mâine vine «noul Mirel Rădoi»”
Superliga

Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Campionate
Xabi Alonso a uluit în minutul 69 din Atletico - Real Madrid » Așa ceva nu s-a mai văzut!
Digi
Profit.ro
Digi "rupe" tot în Spania. Nou record pentru compania românească
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (6)
 •  22 Ianuarie 2009, 12:02

cluj...nu te injura nimeni dar ca sa poata sa gazduiasca stadionul cfr o finala de cupa europeana trebuie sa aibe cel putin 30.000 de locuri ori din cate stiu acum are aproximativ 23.000....poate se termina totusi noul stadion...din cate stiu si "u" clujul face unul si in brasov se construieste unul...macar...

 •  22 Ianuarie 2009, 10:42

Ce teapa si-a tras Ursus. Noi abia daca ii depasim pe Feroe, fiti realisti.

 •  22 Ianuarie 2009, 09:30

pai piti trebuia sa plece de mult de la nationala calificarea asta asa dak o pierdem o pierdem numai din cauza lui

Vezi toate comentariile (6)
Comentează