Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2009 00:00
Clubul francez Olympique Lyon a anunţat că a primit o ofertă "sensibil mai mare de 35 de milioane" pentru Benzema de la Real Madrid, dar încă nu a ajuns la un acord pentru transferul atacantului, informează AFP.
"Am primit o ofertă pentru Karim Benzema de la Real Madrid, sensibil mai mare de 35 de milioane, dar încă nu am ajuns la un acord", a declarat directorul de comunicare al celor de la Olympique, Olivier Blanc.
Presa spaniolă a scris miercuri dimineaţă că Real Madrid a ajuns la un acord cu francezii de la Olympique Lyon pentru transferul atacantului Karim Benzema, înţelegerea fiind parafată în primele ore ale zilei, în schimbul a 35 de milioane de euro.
Eventuala trecerea a lui Benzema la Real Madrid ar însemna al patrulea transfer efectuat de madrileni de la numirea lui Florentino Perez în funcţia de preşedinte. Până acum, vicecampioana Spaniei i-a achiziţionat pe brazilianul Kaka, pe portughezul Cristiano Ronaldo şi pe spaniolul Raul Albiol.
NewsIn
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite