SPORTURI  »  BASCHET  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE BASCHET

Spania este campioană europeană la baschet

Articol de GSP - Publicat luni, 21 septembrie 2009 00:00

Naţionala de baschet masculin a Spaniei a câştigat duminică titlul european, după ce a învins în ultimul act Serbia, scor 85-63, informează site-ul oficial al competiţiei care s-a disputat la Katowice (Polonia).

Spania a reuşit să devină în sfârşit campioana Europei, după ce în ultimii 74 de ani, din 1935 şi până acum, ibericii au mai pierdut 6 finale. În acest moment, Spania deţine atât titlul european, cât şi pe cel mondial pe care l-a obţinut în anul 2006.

Cei mai buni marcatori ai spaniolilor în finală au fost Paul Gasol (18 puncte) şi Fernandez (13 puncte), primul primind şi premiul de MVP al partdei. De partea cealaltă, pentru sârbi a punctat cel mai mult Tripckovic (13 puncte).

Pe locul 3 la acest Campionat European s-a clasat Grecia, care a trecut în finala mică de Slovenia, în timp ce pe poziţiile 5 şi 6 au terminat Franţa şi Croaţia. Primele 6 formaţii de la acest turneu final au obţinut calificarea la Campionatul Mondial din 2010, la care au asigurată deja prezenţa Turcia, din postura de ţară organizatoare, dar şi campioana olimpică, SUA.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Incredibil: internaționalul U21 rămâne liber după ce clubul s-a zgârcit la 500 de euro! + Dinamo a intrat pe fir
Superliga

Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Primul jucător îndepărtat de noul antrenor al lui Dinamo: „Nu face parte din proiect”

 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic

Comentarii (1)
 •  25 Septembrie 2009, 10:35

O echipa fenomenala care a meritat pe deplin acest titlu. Ce frumos au fost primiti de catre fanii lor! Doresc din tot sufletul sa-i primim si noi pe TOTI CAMPIONII ROMANI la fel ca spaniolii. HAI ROMANIA!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează