FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - INSULELE FEROE 3-1

„Dacă pui suflet şi ai atitudine se poate cîştiga orice meci”

bogdan mara
bogdan mara

Articol de GSP - Publicat joi, 15 octombrie 2009 00:00

Bogdan Mara crede că naţionala a ratat calificarea din cauza începutului slab de campanie, iar odată cu numirea lui Răzvan Lucescu şi-a mai revenit. "S-a început prost, după care am avut câteva rezultate bune de când a venit Răzvan, dar la meciul cu Serbia s-a întors totul pe dos. Azi, am demonstrat că dacă pui suflet şi ai atitudine se poate câştiga orice meci. Va fi învăţătură de minte pentru viitor", a declarat mijlocaşul lui CFR Cluj.

Fundaşul lui Palermo, Dorin Goian, speră că naţionala să îşi poată reveni şi să se califice la EURO 2012. "A fost o campanie slabă pentru noi şi trebuie să strângem rândurile. Cu toţii ne dorim ca data viitoare să obţinem calificarea, chiar dacă mulţi nu ne dau şanse. Trebuie să credem în noi. La următoarele meciuri vom lucra mai mult la fazele fixe, pentru a nu mai lua goluri aşa uşor. O luăm de la capăt", a punctat acesta, care a suferit o entorsă în partida cu Insulele Feroe.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

sursa NewsIn

Citește și:
Surpriză! Jucătorul revine la Dinamo și se va prezenta sub comanda lui Nuno Campos
Superliga

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!

Denis Alibec a primit oferta scrisă: „Așteptăm răspunsul lui”. Rămâne în Superliga?

 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic

Comentarii (9)
adain
adain  •  15 Octombrie 2009, 13:59

voi ati vazut vreo diferentza intre semiamatorii pescari si dragii nostri "fotbalisti" profesionisti!!! eu nu am vazut niciuna si atunci sunt doua variante : 1- Razvan a gresit selectia (lucru partial adevarat) si 2- asta e valoarea (f.f. umflata) jucatorilor nostri si atunci sa nu le mai cerem "marea cu sarea" dar nici ei sa numai ceara salarii "nesimtite", ca valoarea lor e undeva pe la un salariu "decent" de maxim 10.000 euro pe AN NU PE LUNA!!!!!

bamse1901
bamse1901  •  15 Octombrie 2009, 13:23

corect, dar voi nu puneti si trebuie sa mai si puteti sa puneti asa ceva

 •  15 Octombrie 2009, 12:56

daca taceai...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează