FOTBAL  »  Superliga  »  BISTRIŢA-POLI IAŞI 5-0

Dumitriu: "Cu un joc atît de firav nu ne putem gîndi la Liga I" :(

Articol de GSP - Publicat duminica, 16 mai 2010 00:00

Tehnicianul Politehnicii Iaşi s-a resemnat cu gîndul că echipa sa va evolua sezonul viitor la matineu, singura sa speranţă fiind legată de meciul următor, cu Unirea Urziceni.

"Au fost două stări de spirit diferite. Gloria, scăpată de povara ligii doua, s-a comportat în consecinţă. Noi am făcut un joc slab, scorul dovedeşte acest lucru. Gloria a jucat exact, dezinvolt, nu a arătat ca o echipă care, acum câteva luni, era candidată la retrogradare.

Bravo tuturor de aici, au făcut o echipă puternică, iar în viitorul campionat Gloria va avea un cuvânt de spus. Noi n-am arătat mai nimic, doar neputinţă, iar cu acest joc firav nu te poţi gândi la prima ligă. Pot continua la Iaşi, dar să vedem ce va zice şi conducerea.

S-ar putea să ne salvăm şi de pe locul 15, cum s-a mai întâmplat, dar trebuie să câştigăm cu Unirea Urziceni. În momentul de faţă, e greu de crezut că putem. Mai avem şanse mici să ne salvăm", a spus Dumitru Dumitriu.

Citește și:
Surpriză! Jucătorul revine la Dinamo și se va prezenta sub comanda lui Nuno Campos
Superliga
Surpriză! Jucătorul revine la Dinamo și se va prezenta sub comanda lui Nuno Campos
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Superliga
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Denis Alibec a primit oferta scrisă: „Așteptăm răspunsul lui”. Rămâne în Superliga?
Superliga
Denis Alibec a primit oferta scrisă: „Așteptăm răspunsul lui”. Rămâne în Superliga?
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (1)
nicco
nicco  •  16 Mai 2010, 21:18

Cu asa echipa nici in B nu va fi o fericire!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează