Articol de GSP - Publicat vineri, 09 iulie 2010 00:00
Gigi Becali spune că Victor Piţurcă şi-l doreşte de mult timp pe Stanislav Anghelov la Steaua şi e mulţumit că transferul s-a făcut. Patronul din Ghencea refuză în continuare să vorbească despre mutările de la echipă, declarînd că îşi doreşte doar să vină la meciuri şi să se bucure de spectacol.
"Piţurcă îmi spune să nu mă bag că nu ştiu eu, să-l las în pace. Piţurcă îl ştie de mai mult timp pe Anghelov şi cînd a aflat că e liber s-a luptat foarte mult pentru a-l lua. A mai fost în Bucureşti şi a plecat atunci, nu ştiu ce s-a întîmplat. Acum a venit şi a semnat. Nu l-am cunoscut, nu am negociat eu cu Anghelov, doar Piţurcă.
Rezultatele se vor vedea peste doi, trei ani. Eu vă spuneam acum 4-5 ani că nu putem juca împotriva marilor echipe cu jucători lăsaţi liberi de ei. Creştem copii, dar trebuie să şi confirme. Am mai mari speranţe, de acum 8 ani, de cînd am venit la Steaua am vrut să luăm tot ce e bun din ţară. Am investit două milioane numai în academia de fotbal.
Am înţeles că, în mare, s-a rezolvat problema stadionului. Ministrul Oprea a zis că nu se poate ca Steaua să plece din Ghencea şi îi mulţumesc pentru asta, am fost cam agresiv şi îi cer scuze acum. Zilele următoare se va întîlni nea Imi cu Ministrul şi vor rezolva.
Aş vrea să sfîrşesc în fotbal ca în politică, asta vreau să-i transmit domnului Porumboiu. Am de 30 de ori salariu mai mare decît un politician normal, eu nu iau banii, cheltui pe asistente, asistenţi, secretari, şoferi. Am un Maybach acolo care mă plimbă, eu nu eram niciodată de acord ca şoferul să-mi deschidă uşa, dar acolo am vrut să-mi deschidă portiera fix în faţa clădirii.

Nu-l vreau la Steaua, nu e treaba mea, nu ştiu cine e tiki-taka ăsta", a spus Becali la "Contraatac", de la GSP TV.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.