Articol de GSP - Publicat joi, 21 aprilie 2011 00:00 / Actualizat joi, 21 aprilie 2011 18:54
Compania Royal Emirates Group, prezidată de un membru al familiei regale Al-Maktoum, a anunţat, joi, că a achiziţionat gruparea spaniolă de fotbal Getafe, la care au jucat Cosmin Contra şi Gheorghe Craioveanu
Directorul executiv al grupului, Kaiser Rafiq, a precizat, într-o conferinţă de presă, că Royal Emirates a cumpărat întreg pachetul de acţiuni al clubului Getafe, în schimbul unei sume cuprinse între "70 şi 90 de milioane de euro".
"Suntem fericiţi să semnăm acordul cu Getafe, care se va numi de acum încolo Getafe Team Dubai", a declarat preşedintele grupului, şeicul Butti bin Suhail Al-Maktoum.
La rândul său, preşedintele clubului Getafe, Angel Torres, a declarat că speră că acest acord "va împinge Getafe în vârful competiţiilor naţionale şi europene".
În cazul în care tranzacţia va fi validată, Getafe va deveni al treilea club din Spania achiziţionat de un cumpărător străin în ultimul an, după ce Malaga a fost cumpărat de un membru al familiei regale din Qatar, iar gruparea Racing Santander a fost preluată de un om de afaceri din India.
Mediafax
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial