Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 decembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 07 decembrie 2011 11:22
După ce de dimineaţă Ovidiu Herea, Daniel Pancu, Ciprian Deac şi Marcos Antonio au împărţit cadouri copiilor de la o grădiniţă din Bucureşti, Răzvan Lucescu nu i-a lăsat pe giuleşteni să se relaxeze deloc. Ieri seară, Lucescu Jr. şi-a scos elevii pe terenul de antrenament pentru meciul din această seară din sferturile de finală ale Cupei României cu Pandurii Tg. Jiu.
Ştefan Grigorie e încrezator că meciul cu Pandurii va însemna apropierea de finala Cupei României. "Trebuie să jucăm cu încredere. Pentru fani, pentru orgoliul nostru, pentru unul dintre obiectivele sezonului. Cunoaştem adversarul, o echipă care joacă bine, relaxat. Dar celor de la Pandurii le va fi greu în faţa galeriei noastre, şi cred că pe teren propriu, cu sprijinul publicului, putem bate pe oricine", a precizat Grigorie după antrenament.
Şi Herea se gîndeşte doar la meciul din această seară, dar mai ales la cîştigarea Cupei României. "Vreau să cîştig Cupa cu Rapid! Mă motivează şi faptul că am pierdut în faţa lor la Tîrgu Jiu şi avem de reparat această ultimă impresie lăsată suporterilor noştri", a punctat mijlocaşul.
După un antrenament de mai bine de o oră şi o serie de mici declaraţii, alb-vişinii s-au relaxat cu cina luată împreună în cantonamentul de la Pro Rapid. Daniel Pancu s-a pregătit mai altfel pentru meciul cu Pandurii: "Prosciutto de Giuleşti sau de Italia?" :).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP