FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI TIMIȘOARA

ACS Poli a revenit la pas în Liga 1 și vrea palmaresul Timișoarei: ”Negociem cu societatea lui Marian Iancu!”

Dan Alexa
Dan Alexa

Articol de GSP - Publicat luni, 18 mai 2015 21:33

Invitat la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia, Tribuna Zero, pe Europa FM, Dan Alexa, antrenorul celor de la ACS Poli Timișoara, a vorbit despre așteptările sale de la viitorul sezon, după ce echipa sa a obținut promovarea în Liga 1.

”Nu cred că galeria va veni alături de noi. E formată însă numai din 2-3.000 de suporteri. Eu am jucat la Timișoara cu 25.000 de fani în tribună, deci sper să aduc la stadion acea diferență de peste 20.000. Lumea va veni atunci cînd voi reuși să fac o echipă cu jucători buni.

În B au venit cam 2-3.000 de suporteri, însă ultima dată cînd am fost în Liga 1 am avut și 20.000 cu Dinamo. Sperăm să avem palmaresul, știu că se duc negocieri cu societatea aflată în insolvență, cea a lui Marian Iancu. Vedem, eu îmi doresc foarte mult acest lucru”, a spus Dan Alexa la Tribuna Zero.

”Am promovat en fanfare, dar vrem să ne întărim”

Acesta a vorbit și despre șansele echipei sale de a se menține în sezonul viitor în Liga 1: ”Vrem să aducem jucători cu experiență. Nucleul va rămîne, pentru că am promovat en fanfare. Însă trebuie să ne întărim serios, pentru că nu mai vreau să retrogradăm. Am putea să rezistăm și cu acest lot, însă ne-am bate sigur să nu rămînem în Liga 1. Nu vrem să dăm drumul la nici un jucător, poate doar în cazul în care vom avea o ofertă foarte bună”.

14 luniau trecut de cînd Alexa a preluat-o pe ACS Poli

22 de meciuriconsecutive fără înfrîngere are Alexa pe banca bănățenilor

Citește și:
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Superliga
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Altele
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Superliga
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (13)
bvd_magheru
bvd_magheru  •  19 Mai 2015, 09:55

Hai ca m-am apucat de desenat special pentru tine . Banatul a fost mereu infiltrat de serviciile straine inclusiv romanesti cu mult inainte sa se alipeasca la Romania . La fel nu e o intimplare ca v-au umplut cu moldoveni acolo . Aia sunt cu adevarat nationalisti . Cit despe evenimente ? Ori fi fost nu zic nu dar ce a iesit din asta ? Hei Rup ! Un centru al temesvarului al caor stapini snt coloratii baneteni . Altceva ? Industrie ? De unde ?

bvd_magheru
bvd_magheru  •  19 Mai 2015, 09:15
Postat de Andronic Popovici pe 19 Mai 2015, 08:52

Sunt de acord sa mai facem glume , sa ne ironizam vis avis de unele intalnirii sportive dar ,sa punem la indoiala evenimentele din Decembrie 1989 de la Timisoara ,considerate sacre de timisoreni ,cei care vi-au dat dreptul sa scrieti aci ,este prea mult si de neiteles chiar si pentru cei de pe bulevarde.

Altceva am vrut sa spun . De desenat nu mai desenez . Mai concentreaza-te putin .

1581870215401957
Andronic Popovici  •  19 Mai 2015, 08:52

Sunt de acord sa mai facem glume , sa ne ironizam vis avis de unele intalnirii sportive dar ,sa punem la indoiala evenimentele din Decembrie 1989 de la Timisoara ,considerate sacre de timisoreni ,cei care vi-au dat dreptul sa scrieti aci ,este prea mult si de neiteles chiar si pentru cei de pe bulevarde.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează