INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SUEDIA

Un fotbalist a fost omorât din greșeală într-un atac armat la Orebro » Talentatul portar avea doar 20 de ani

Hugo Mosshagen a crescut în academia lui BK Forward / Foto: X
Hugo Mosshagen a crescut în academia lui BK Forward / Foto: X

Articol de - Publicat miercuri, 25 martie 2026 19:18 / Actualizat joi, 26 martie 2026 05:24

O tragedie s-a întâmplat în weekend-ul trecut în Suedia. Un jucător de 20 de ani al echipei BK Forward, din liga a patra, și-a pierdut viața într-un mod îngrozitor. Portarul s-a aflat la locul și momentul nepotrivit, fiind confundat și împușcat în zona rezidențială a orașului Orebro. A murit în drum spre spital.

Un atac armat produs la sfârșitul săptămânii trecute s-a soldat cu o dramă care a zguduit fotbalul suedez. Un tânăr portar de la echipa BK Forward, din divizia a patra, a fost ucis. Rapoartele inițiale ale poliției sugerează că portarul nu a fost ținta asasinatului.

Presa suedeză scrie că „pare să fie vorba de o eroare de identitate. Comunitatea a fost șocată de incident, omagiindu-l pe goalkeeperul de 20 de ani cu flori, lumânări și mesaje la locul atacului armat”.

Hugo Mosshagen, care era legitimat la BK Forward, avea mari ambiții de a-și construi o carieră profesionistă în fotbal. Serviciile de urgență au intervenit la apelul primit despre accidentul petrecut într-un cartier rezidențial la vest de oraș, cu puțin timp înainte de miezul nopții de sâmbătă. Portarul a fost transportat la spital, însă nu a putut fi salvat de medici în ambulanță.

Un fotbalist a fost omorât din greșeală într-un atac armat la Orebro » Talentatul portar avea doar 20 de ani
Hugo Mosshagen, portarul lui BK Forward, avea 20 de ani

„Marele lui vis era să devină fotbalist profesionist. Și-a dedicat tot timpul acestui lucru, anul ăsta urma să fie al lui”

Mosshagen nu avea legătură cu bande criminale, părinții săi fiind devastați de tragedia fără sens. Cel mai mare dintre trei copii, portarul era recunoscut în comunitatea locală ca un bun enoriaș.

Tatăl său, Joakim Gunnarsson, a vorbit despre pierderea suferită într-o discuție cu publicația suedeză Expressen: „Marele lui vis era să devină fotbalist profesionist. Și-a dedicat tot timpul acestui lucru, iar anul acesta urma să fie anul lui.

Simt un mare gol interior. Într-o secundă ești foarte furios, iar în următoarea ești trist, pentru că ți-ai pierdut unul dintre copii într-un mod absolut fără sens. Vorbea cu toată lumea și voia să ajute cât putea”.

Mama lui Mosshagen, Marie, a adăugat: „Simțim că s-a dus la Dumnezeu și e bine acolo, Sus. A avut responsabilitate, a făcut totul pentru frații lui și a fost iubit de mulți”.

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează