Articol de Romeo Ene - Publicat duminica, 10 mai 2026, 17:53 / Actualizat duminica, 10 mai 2026 17:55
Antrenorul lui Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a susținut conferința de presă premergătoare duelului din deplasare cu Metaloglobus, în etapa 8 din play-out. Partida a fost programată luni, 11 mai, ora 18:00.
Sibienii au mare nevoie de victorie pentru a evita retrogradarea directă și sunt favoriți înaintea partidei în contextul în care echipa lui Florin Bratu este deja retrogradată.
Dorinel Munteanu a vorbit despre problemele de lot și a anunțat că Dennis Politic (26 de ani), mijlocașul stânga împrumutat de la FCSB, nu va mai juca în acest sezon.
Final de sezon pentru Dennis Politic: „Nu intră în calculele mele”
Politic a jucat ultimul meci oficial în urmă cu aproape două luni, pe 13 mai, într-un UTA - Hermannstadt 3-2. S-a accidentat din nou și va reveni la FCSB după terminarea campionatului.
Dennis s-a confruntat cu aceleași probleme atât la Dinamo, cât și la FCSB. Se pare că nici Hermannstadt nu i-a găsit „leac” fotbalistului.
„Știm cu toții problemele lotului pe care le-am avut de săptămâni bune. Karo și Politic nu intră în calculele mele pentru acest joc. Politic cred că nici până la final nu mai pot să mă bazez pe el.
La Karo este posibil, dar și la el sunt semne de întrebare. Mergem cu 18 jucători de câmp plus trei portari, facem deplasarea la București. Dar indiferent cine va începe jocul sau cine va intra pe parcurs, trebuie să aibă un singur obiectiv: să avem recunoștință față de acest club, să avem recunoștință de suporteri, de orașul pe care îl reprezentăm și să facem tot posibilul să câștigăm acest joc.
Nu va fi greu... nu va fi ușor, va fi un meci extrem de greu, poate cel mai greu joc din campionat, pentru că factorul mental va juca un rol esențial. Și trebuie să fim conectați, să avem răbdare, să fim calmi și să plecăm cu toate cele trei puncte”, a declarat Dorinel Munteanu la conferința de presă.
Împrumutat în iarnă de la FCSB, Dennis Politic a jucat 8 meciuri pentru sibieni, perioadă în care a oferit o pasă decisivă. Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 900.000 de euro.
Suntem pregătiți fizic, pentru că am demonstrat pe tot parcursul acestui play-out că fizic am fost pregătiți. Am rămas ceva datori din punct de vedere mental la pregătirea jocului, la jocul propriu-zis, dar pentru toți jucătorii mei trebuie să fie, și inclusiv pentru staff, pentru toată conducerea, trebuie să fie un semnal de alarmă că toată concentrarea trebuie să fie mâine la ora 18:00, când începe partida, să fim toți conectați la joc.
- Dorinel Munteanu, antrenorul lui Hermannstadt
Clasament în play-out
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.