FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rapid are lotul decimat pentru duelul cu FC Argeș: 8 absenți

Costel Gâlcă, în Dinamo - Rapid 3-1. foto: Cristi Preda
Costel Gâlcă, în Dinamo - Rapid 3-1. foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat vineri, 15 mai 2026 17:34 / Actualizat vineri, 15 mai 2026 17:43

Rapid, formația de pe locul 5 din play-off-ul Superligii, va evolua împotriva celor de la FC Argeș pe 14 mai, de la ora 20:30. Giuleștenii au un lot măcinat de accidentări, iar pentru partida de la Mioveni Costel Gâlcă are 8 absenți.

Anunțul a fost făcut de gruparea vișinie pe rețelele de socializare.

Rapid, decimată de accidentări: 8 absenți pentru meciul cu FC Argeș

„Lotul pentru meciul cu FC Argeș.Indisponibili: Dejan Iliev (entorsă), Cristian Manea (probleme genunchi), Leo Bolgado (accidentare genunchi), Lars Kramer (probleme genunchi), Gabriel Gheorghe (probleme musculare), Cătălin Vulturar (accidentare umăr), Claudiu Petrila (leziune musculară), Talisson (leziune genunchi)”, a fost anunțul giuleștenilor pentru rețelele de socializare.

  • Din lista de indisponibili, trei ar fi fost, în mod normal, titulari în echipa lui Costel Gâlcă: Claudiu Petrila, Lars Kramer și Cătălin Vulturar.

Cum arată lotul lui Costel Gâlcă pentru duelul cu FC Argeș: Andrei Șucu e pe foaie

  • Portari: Marian Aioani, Adrian Briciu, Alex Șimonia

  • Fundași: Andrei Borza, Denis Ciobotariu, Răzvan Costache, Răzvan Onea, Alexandru Pașcanu, Rober Sălceanu, David Todoran

  • Mijlocași: Tobias Christensen, Constantin Grameni, Jakub Hromada, Kader Keita, Olimpiu Moruțan, Andrei Șucu

  • Atacanți: Borisav Burmaz, Alexandru Dobre, Drilon Hazrollaj, Elvir Koljic, Daniel Paraschiv

„Problema este mult mai mare, pentru că vin cu mulți accidentați. Dacă ne uităm pe bancă sau în afara lotului, sunt jucători importanți care, din punctul meu de vedere, nu s-au gestionat bine și este un punct important și de aceea arătăm așa în momentul de față.

Îmi doresc foarte mult la fiecare meci să intrăm cu atitudine și să câștigăm fiecare meci, dar, cum am spus, sunt mulți jucători care puteau să fie titulari, nu sunt și e foarte greu. Am avut multe accidentări. Accidentările vin de dinainte, clubul știe foarte bine, le-am spus de multe ori, le-am spus și anul trecut. Dacă s-a luat decizia să continuăm așa, e foarte greu și acum se vede rezultatul”, a spus Costel Gâlcă despre situație în conferința de presă premergătoare duelului.

Clasamentul în play-off-ul Superligii

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (1)
Bedyxanul
Bedyxanul  •  15 Mai 2026, 17:56

Un egal deseară sau o înfrângere și gata Europa .....nu că ar fi fost șanse mari și cu o victorie!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează