Articol de Andrei Crăiţoiu, Sergiu Alexandru - Publicat sambata, 16 mai 2026 14:55 / Actualizat sambata, 16 mai 2026 15:05
Alexandru Mateiu (36 de ani) este liber de contract după despărțirea de Petrolul Ploiești, iar mijlocașul este gata pentru un nou angajament începând cu sezonul viitor. Mai multe echipe se interesează deja de câștigătorul Cupei și al Supercupei cu Universitatea Craiova.
Finalul sezonului actual este aproape de încheiere, însă Alexandru Mateiu a plecat deja de la Petrolul Ploiești cu două etape înainte de terminarea play-out-ului.
Chiar soția jucătorului de 36 de ani a anunțat plecarea acestuia din Ploiești în urmă cu o săptămână, după ce Mateiu a ajuns la un acord cu conducerea clubului pentru a putea rezilia cu trei săptămâni mai devreme decât termenul final al contractului.
Oțelul și Hermannstadt l-ar vrea pe Mateiu
În acest moment, mijlocașul se află acasă, la Brașov, iar mai multe echipe s-au interesat deja de posibilitatea unui contract din vara acestui an.
Din informațiile GSP.RO, cei de la Oțelul Galați l-au pus pe listă, fiind considerat „un jucător cu experiență, care ar ajuta mult în defensivă și în organizare”, după cum îl descriu gălățenii. „Joc direct, disciplinat, mijlocaș de echilibru”, mai sună caracterizarea.
Există și o altă echipă din Superligă care l-a trecut pe lista de așteptare pe Mateiu, în funcție de planurile și bugetul disponibile pentru noul sezon.
Este vorba despre Hermannstadt, care traversează o situație dificilă în acest moment, cu semne de întrebare privind menținerea în elită.
Chiar și în eșalonul secund, Alexandru Mateiu ar reprezenta o variantă pentru echipa sibiană, care ar putea ataca revenirea în elită încă din primul an, mizând pe jucători cu experiență, capabili să aducă un plus în vestiar, mai ales în relația cu jucătorii tineri.
Variantă din Ungaria
Informațiile GSP.RO indică și posibilitatea ca Mateiu să ajungă în străinătate, în Ungaria. Fotbalistul a discutat despre dorința de a evolua inclusiv la o echipă din țara vecină, în funcție de oportunități și de interesul cluburilor pentru experiența sa.

Zalaegerszegi (locul 5 în campionatul Ungariei) și Mezokovesd-Zsory (locul 4 în liga secundă) sunt două dintre echipele menționate.
„Rămâne de văzut cum va evolua situația în perioada următoare. El contribuie la echilibrul echipei, având un bun simț al poziționării, care ajută la tranziția rapidă dintre apărare și atac”, este caracterizarea făcută de unul dintre cei care l-au propus pe Mateiu în Ungaria.
De-a lungul carierei, Mateiu a evoluat la FC Brașov (2007–2014), Universitatea Craiova (2014–2024) și Petrolul Ploiești (2024–2026). În palmares are două Cupe ale României și o Supercupă, toate câștigate cu Universitatea Craiova.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.