Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
GSP ţi-l prezintă pe omul din spatele succesului Oltchimului » Preşedintele
Ioan Gavrilescu e singurul sef de club din istoria Oltchimului. E intrecut in sportul romanesc doar de Jean Padureanu, de la Bistrita, care are 46 de ani in functieE cel mai longeviv presedinte de club din Romania in alte sporturi. E [...]
Tomori, dată afară de la Gyor, posibila adversara a Oltchimului
Siteul de handbal maghiar handball.hu scrie ca Gyor, campioana Ungariei, posibila adversara a formatiei Oltchim Ramnicu Valcea in semifinalele Ligii Campionilor, a decis sa renunte la serviciile jucatoarei titulare Zsuzsanna Tomori, pe [...]
Conducerea Oltchimului îi va prelungi contractul lui Radu Voina
Lui Radu Voina i se termina contractul pe 30 iunie 2010, dar conducerea Oltchimului vrea sa-l mai pastreze doi ani la VilceaPe 12 februarie 2009, antrenorul Radu Voina a semnat cu Oltchim Rm. Vilcea. Dupa o viata petrecuta in handbalul [...]
România a învins Georgia şi păstrează şanse de calificare la Mondial
Fundasul Romaniei, Danut Dumbrava, a marcat 17 din punctele "stejarilor", avind o precizie dezarmanta pentru gruzini"Nationala" de rugby a Romaniei respira aer proaspat. A invins ieri clar Georgia, 22-10, in etapa a 9-a a Cupei Europene a [...]
Scandalagiul Prokop vine la Vîlcea!
Gunnar Prokop s-a razgindit. A trimis un fax la Rm. Vilcea prin care anunta ca va fi prezent la meciul de aziSuspendat pentru un an de zile pentru ca a oprit un atac decisiv al echipei franceze Metz in meciul direct cu Hypo Viena, Gunnar [...]
Steluţa Luca: "Ne-am dorit primul loc!"
"Am fost prea relaxate!"Oana Manea, pivotul Oltchimului, a spus la finalul partidei cu Hypo ca victoria in fata campioanei Austriei putea fi si mai clara daca nu ar fi intervenit relaxarea. "A fost un meci in parca si noi si fetele de la Hypo [...]
Oltchim are cele mai mari şanse să joace cu Gyor în semifinale!
Campioana Ungariei, ETO Gyor, nu a reusit sa invinga la Ljubljana, partida dintre Krim si Gyor terminindu-se la egalitate, 24-24. Acest scor clarifica in proportie foarte mare calculele grupei, Larvik si Gyor fiind calificate in semifinale. [...]
Ramona Maier şi-a prelungit contractul cu Oltchim pentru încă doi ani
Extrema dreapta a Oltchimului, Ramona Maier, si-a prelungit contractul cu gruparea vilceana pentru inca doua sezoaneDesi se zvonea ca Ramona Maier (30 de ani) nu-si va extinde contractul cu Oltchim, golgeterul "galacticelor" in Liga [...]
"Rugby-ul s-a născut în noroi!"
Imagini socante la finala Trofeului "Eroii Revolutiei" intre Steaua si Enisei Krasnoiarsk. Rugbystii au facut bai de namol pe un teren care a semanat cu o orezarieMemorialul "Eroii Revolutiei", turneu organizat week-endul trecut pe terenul II [...]
Marian Tîrcă: "Oltchim e favorită la cîştigarea Ligii Campionilor!"
Mariana Tirca spune ca vilcencele au, in momentul de fata, cea mai buna echipa si crede ca au sanse sa cistige trofeul Ligii CampionilorRulmentul Brasov e ultima echipa care a batut Oltchimul in campionat, 41-36 sezonul trecut. De atunci insa, [...]
HCM îşi află azi adversarul din optimile Ligii Campionilor » La masa bogaţilor!
Constanta isi afla azi adversara din "optimi". Indiferent cu cine va nimeri, campioana Romaniei porneste cu sansa a doua in fata granzilor LigiiMKB Veszprem, Ciudad Real sau THW Kiel? Care va fi adversara constantenilor din "optimile" Ligii [...]
Petre Cozma: "Am simţit că HCM va juca împotriva Veszprem-ului"
Petre Cozma, tatal lui Marian Cozma, a spus ca a simtit ca HCM si Veszprem vor juca una impotriva celeilalte in optimile de finala ale Ligii Campionilor. "Mi-am dorit si am stiut ca Veszprem si HCM Constanta vor juca una impotriva celeilalte. [...]
Oltchim a învins la Braşov cu 49-22
Campioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea, a invins cu 49-22 (26-10) pe Rulmentul Brasov intr-un meci restanta din etapa a 18-a a Ligii Nationale. Campioanele au facut spectacol in fata ultimei echipe care a reusit sa invinga Oltchimul in [...]
HCM a pierdut ultimul meci din grupă, contra lui Pick Szeged » Un Pick jenant!
Campioana Romaniei a condus cu 17-14 la pauza, dar a pierdut repriza a doua cu 8-21!Calificati in "optimile" Ligii Campionilor, handbalistii de la HCM Constanta au declarat ca joaca la Szeged ultimul meci din grupa A a Ligii, doar pentru [...]
Handbalistele de la Oltchim vor primi cîte 10.000 de euro dacă ajung în finală ;)
Oltchim e singura echipa calificata in semifinale dupa patru etape din grupe. Vilcencele sint sigure de primul loc in grupa daca bat Hypo Viena duminica viitoareCampioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea, si-a asigurat prezenta in careul de asi al [...]
Oltchim is the first team qualified in the semifinals of Champions League
Oltchim is the first team qualified in the semifinals of champions League after the draw obtained yesterday in Russia, at Volgograd"The Galactic" from Oltchim do not have emotions. With two laps before the end of the matches in the group, the [...]
Veszprem, Ciudad Real sau THW Kiel pentru HCM?
HCM Constanta e calificata in "optimi" indiferent de ce face azi in Ungaria, cu Pick Szeged"Marinarii" de la HCM Constanta sint cu gindul la tragerea la sorti de marti, atunci cind isi vor afla viitorul adversar din optimile de finala. [...]
Oltchim e prima echipă calificată în semifinalele Ligii Campionilor
Oltchim e prima echipa calificata in semifinalele Ligii Campionilor dupa egalul obtinut ieri in Rusia, la Volgograd"Galacticele" de la Oltchim nu mai au emotii. Cu doua etape inainte de terminarea partidelor din grupa, vilcencele s-au [...]
Hypo a bătut pe Viborg cu 35-31 şi Oltchim e lider detaşat în grupă!
Surpriza de proportii in grupa a doua principala a Ligii Campionilor din care face parte si Oltchim. Campioana Europei, Viborg, a pierdut la scor meciul de la Viena, cu Hypo, echipa care dupa trei etape nu avea nici un punct in clasament! [...]
Radu Voina: "Sînt mulţumit de rezultat şi de joc"
Radu Voina e preocupat acum ca sa-si pastreze fetele in virf de forma si la meciurile din semifinale Oltchim Rm. Vilcea e prima echipa calificata in semifinalele Ligii Campionilor dupa rezultatul de egalitate, 32-32 obtinut la Volgograd. [...]
HCM Constanţa vrea să termine meciurile din grupele Ligii cu o victorie la Szeged
HCM Constanta e calificata in "optimi", dar vrea sa lase o buna impresie si la SzegedCalificata, in premiera pentru o echipa romaneasca, in "optimile" Ligii Campionilor, HCM Constanta disputa duminica ultimul meci din grupa A. "Marinarii" [...]
Handbalistele de la HCM Roman, la un pas de tragedie » "Am trăit clipe de groază!"
Echipa feminina de handbal HCM Roman s-a rasturnat cu autocarul vineri, la ora 0:30Autocarul echipei feminine de handbal HCM Roman s-a rasturnat vineri, imediat dupa miezul noptii, in pasul Bucin. Echipa se intorcea de la Zalau, unde jucase [...]
Oltchim se poate califica astăzi în semifinalele Ligii Campionilor!
"Galacticele" de la Oltchim au nevoie de un punct la Volgograd pentru calificarea in semifinale. Vilcencele vizeaza insa victoriaCampioana Romaniei, Oltchim Rm. Vilcea, are maximum de puncte in grupa a doua principala a Ligii Campionilor, dupa [...]
Reşiţa a bătut Steaua cu 26-24
UCM Resita a cistigat vineri seara la Chiajna cu 26-24 duelul cu Steaua, consolidindu-si pozitia a doua in clasamentul Ligii Nationale. Echipa pregatita de Aihan Omer a avut probleme in prima repriza si stelistii conduceau cu 14-11 la [...]
Oltchimul vrea să-şi mărească sala pentru a putea juca la Vîlcea finala Ligii
Conducerea Oltchimului a studiat posibilitatea maririi capacitatii salii "Traian" din Rm. Vilcea la 3.000 de locuri pentru a putea juca acolo finalaDaca Oltchim Rm. Vilcea se va califica in finala Ligii Campionilor, sint sanse minime ca [...]