Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 25 ianuarie 2012 14:38
Acum este bine. Sau cît poate fi de bine cineva care a trecut printr-o astfel de traumă. Cancer de col uterin, radioterapie, histerectomie totală, chimioterapie. Însă important e că a învins această boală parşivă. Sorina Marica, mama internaţionalului român Ciprian Marica, face parte din jumătatea de femei care se îmbolnăvesc de cancer de col uterin şi reuşesc să supravieţuiască.
Întreaga poveste este redată pe medlive.hotnews.ro. La 43 de ani, Sorina Marica a făcut testul Papanicolau. Ale cărui rezultate nici nu s-a mai dus să le ia. Avea prea mult de muncă. Abia după cîteva luni a aflat vestea. A simţit cum totul se dărîmă în jurul său. Familia şi prietenii au rămas năuciţi, ea a simţit că se scufundă.
"Psihic, nici acum nu m-am vindecat definitiv. E o traumă completă. Mi-e frică de doctori, mi-e teamă se intru în spital. Dacă sînt nevoită să merg cu cineva, am atac de panică, iar noapte de dinainte nu pot să dorm", povesteşte la patru ani de la stabilirea diagnosticului.
Plîngea într-una. Începuse şi un fel de testament. Lumina nu se întrezărea indiferent cu cine vorbea. Cumva a ajuns la Fundaţia Renaşterea, la directoarea executivă Victoria Asanache, de la care a învăţat trei lucruri:
-pacienţii trebuie să fie corect informaţi, să ştie ce opţiuni au
-trebuie să vrei să trăieşti
-depinde ce planuri are Dumnezeu cu tine
Centrul Naţional de Informare pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin menţionează că România se află pe primul loc în Europa ca număr de decese cauzate de cancerul de col uterin.
Familia, prietenele şi credinţa în Dumnezeu au ajutat-o să treacă peste toate stările de rău, peste moralul făcut ţăndări şi peste veştile proaste pe care le auzea după analize. Aproape o luna, Sorina Marica a făcut radioterapie (iradieri exterioare). Au urmat şedinţele de aplicaţii locale, dureroase şi dure, şi operaţia de histerectomie totală. În august 2008 a început chimioterapia. Care i-a produs stări de rău pe care nu credea să le mai poate suporta. Totuşi, "numai gîndul că Ciprian ar putea să rămînă singur", îi dădea o forţă nebănuită.
Pînă la urmă a învins, iar acum ia lucrurile altfel. "Mă trezesc, beau cafeaua, abia apoi fac patul. Cea mai importantă e sănătatea şi să faci lucrurile care îţi plac. Trebuie să recuperez acum, doi, trei ani. Apoi vor veni nepoţii"
