INTERVIU EXCLUSIV „Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Cea mai importantă victorie a lui David Popovici în 2025 a avut loc într-o dimineață toridă, la Singapore, în fața a câteva zeci de spectatori.

A fost momentul în care a trecut peste frici și îndoieli și-a pus casca, ochelarii și costumul de înot, a zâmbit și apoi a plonjat în apă. Venea după câteva zile în care își dorea să plece acasă, nu se antrenase și totul părea negru.

Puzzle-ul acelor zile de dinaintea Campionatelor Mondiale încă nu e complet pentru el, nu a identificat toate elementele care au dus la decizia de a se prezenta la start în dimineața aceea, dar prietena sa, Taisia, l-a ajutat să-și dea seama că suferea mult în imaginația lui și că lucrurile stau altfel în realitate.

În anul în care a împlinit 21 de ani, vârsta transformării din adolescent în adult, David a depășit cel mai dificil moment al carierei sale.

Apoi au venit titlul mondial în această probă, dar și ușurarea și încrederea. Acestea l-au ajutat pentru proba-regină, cea de 100 m liber, pe care a câștigat-o cu un record personal de 46,51 s. Pentru că mintea e cea mai importantă în astfel de situații. Sprijinită de muncă, iubire, familie, oameni potriviți în echipă și de abordări inovative.

Cum vede acum David Popovici ce s-a întâmplat în vară, cum își construiește prezentul și ce-l preocupă s-au devoalat într-o discuție amplă purtată timp de cincizeci de minute.

- David, felicitări, ești pentru a treia oară Sportivul anului în Ancheta GSP, a fost un an dificil pentru tine, dar și bun! Cum l-ai caracteriza?
- Mulțumesc celor care m-au votat! A fost un an în care am evoluat extraordinar de mult și am făcut acest lucru tocmai pentru că a fost unul foarte dificil. Am avut niște provocări pentru care, doar pentru că am reușit să le trec, mă consider un om mai câștigat și mai trecut prin viață.

David Popovici, Sportivul Anului 2025: „A fost o diferență majoră între Tokyo și Paris"

- Sunt patru ani în care tu ai fost în lumina reflectoarelor, toată lumea s-a uitat la tine, dar această perioadă de atenție s-a suprapus și peste o perioadă de transformare în viața ta: din adolescent ai devenit tânăr. Cum ți se pare că au trecut acești patru ani și cum ți se pare că te-ai transformat?
- A părut foarte natural, pentru că tot succesul pe care l-am avut din înot a venit foarte organic în viața mea. De la campion național mi-am dorit mai mult, am devenit campion european și tot așa. Până când mi-am dorit și am reușit să fiu campion mondial, olimpic și așa mai departe. Am încercat să nu mă iau prea în serios, tocmai pentru că, deși dimensiunea scenei a crescut, eu am rămas aceeași persoană. N-au fost patru ani ușori, dar până la urmă fac înot de performanță de pe la 7 ani și știam încă de la început că nu e ușor, chiar dacă îmi place.

- Din cauza pandemiei s-au îngrămădit și multe competiții: două ediții de Jocuri Olimpice, trei ediții de Campionate Mondiale și două ediții de Campionate Europene...
- Da, s-au îngrămădit. Totuși, din fericire pentru mine, Jocurile Olimpice s-au decalat cu un an și, în felul acesta, am reușit să mă calific la Tokyo pe când aveam doar 16 ani. Dacă erau în 2020, cum ar fi trebuit să se țină Jocurile Olimpice, nu m-aș fi calificat. Mai aveam nevoie de un an, așa că a fost o chestie pozitivă pentru mine amânarea lor.

- Că ai adus aminte de acel an. Am făcut un interviu cu tine în 2021 și spuneai că punctul tău forte este faptul că îi domini pe adversarii tăi din punct de vedere mintal. Consideri că e la fel și acum, după patru ani, acesta este marele tău atu în continuare?
- Cred, aș zice că da. Dar, în același timp, la 16 ani, beneficiam de ceva ce nici nu știam că există, sau cumva nici măcar nu luam în considerare, și anume ignoranța. Nu degeaba se spune că ignorance is bliss. A fost o diferență foarte mare între cum am abordat Jocurile Olimpice de la Tokyo la 16 ani versus cum le-am abordat pe cele de la Paris când aveam 19 spre 20.

- În ce fel?
- Când aveam 16 ani am intrat cu adevărat fără niciun fel de așteptare în mintea mea, fără niciun fel de presiune inutilă pusă. Nici de mine, nici de altcineva. În timp ce acum, anul trecut, la Paris, crescând și devenind un sportiv din ce în ce mai bun și din ce în ce mai cunoscut, cumva nu am putut să opresc presiunea pe care am pus-o eu pe mine. Cât despre presiunea pe care o pun alții pe mine, nu e cea mai relevantă din lume.

David Popovici: „E important pentru public să conștientizeze că suntem oameni la fel ca ei"

- Ai spus și tu asta și au mai spus-o și alți sportivi mari: faptul că fanii ar trebui să înțeleagă că sportivii de top nu sunt dumnezei, nici semizei. De ce crezi că e important acest aspect?
- Cred că e important pentru cei din public să conștientizeze că suntem oameni la fel ca ei. Oameni care au ales, de când erau mici, să se așeze pe drumul acesta al performanței sportive. Dar, la finalul zilei, suntem tot oameni. Cred că ar fi mai bine pentru sportivi, în general, ca publicul să conștientizeze asta tocmai pentru a mai scădea din așteptările lor, care uneori vin pe bandă rulantă și sunt nerealiste din când în când. Depinde de fiecare individ care face sport de performanță cum filtrează zgomotul exterior și ce păstrează în mintea lui înainte să concureze.

- Pentru că spuneai de presiunea celor din afară, în ceea ce privește înotul, e o chestie pe care tu o poți controla. Dar ți-e teamă că poți face greșeli în afara bazinului, având în vedere că te admiră atât de mulți copii?
- Sunt atent, am grijă întotdeauna ce transmit, ce fac, pentru că știu că mesajul meu ajunge la foarte mulți tineri și copii. Nu mi-e neapărat teamă să nu fac ceva greșit, dar am întotdeauna grijă să nu mă asociez cu vreo porcărie, pentru că iau în serios acest rol de, poate, amplificator al generației mele. Cumva mesajele mele pot ajunge mai departe. De aceea am refuzat de-a lungul timpului, de exemplu, o mulțime de oferte de la case de pariuri și tot felul de chestii nesănătoase.

- Atunci cum se împacă ideea de „nu sunt zeu, nu sunt Dumnezeu, dar nu vreau să fac greșeli în afara bazinului"? Totuși, ești un om.
- Da, ai dreptate, fac greșeli, dar încerc ca aceste greșeli să nu fie erori care să aibă un impact în mințile celor tineri.

- Ai spus că ești un soi de amplificator al generației tale, tu faci parte din generația Z, generație de sportivi și de copii care vorbesc foarte mult despre cum se simt, despre echilibru. Crezi că puteți schimba niște mentalități, având în vedere că toate generațiile mai vechi spun că trebuie sacrificiu, că nu trebuie să vorbești, că nu trebuie să-ți arăți slăbiciunile?
- Cred că e un pic de adevăr în ce spune și generația noastră, dar și în ce spune și generația mai veche. Un adevăr irefutabil e că trebuie sacrificiu. Îți trebuie enorm de multă muncă, trebuie să renunți la destul de multe chestii pe care poate ai vrea să le faci fiind tânăr. De la mâncat mai des junk-food până la stat târziu, cluburi, petreceri și așa mai departe. Trebuie să renunți la asta, din păcate sau din fericire, depinde cum o privești. În același timp, nu trebuie să dai nici în extrema în care nu mai faci absolut nimic, nu mai vezi nimic, nu te gândești deloc la ce simți, te gândești numai la ceea ce ai de făcut.

David Popovici: „Trebuie enorm de multă muncă"

- Asta ai făcut tu în 2024, înainte de Jocurile Olimpice de la Paris...
- Asta am făcut. Am trecut printr-o perioadă de genul acesta. Este extraordinar de obositor și te macină pe interior să nu îți vezi deloc de persoana ta, ci doar de campionul din tine. Cred eu, fiecare sportiv de performanță s-ar regăsi în cuvintele astea. Și ca să revin la întrebarea ta, da, sper și cred că putem influența un pic noi, sportivii care alegem să vorbim despre acest aspect, cum abordează antrenorii și părinții sportivii și sportul. Pentru că aproape oricine poate lucra ca un robot. Dar dacă ajungi după cinci, zece sau cincisprezece ani de lucrat ca un robot, chiar dacă ai douăsprezece mii de titluri olimpice, ajungi să fii mai trist, mai necăjit și într-un punct mai întunecat decât ai fost vreodată....

Încerc să trăiesc cât mai mult în natură, să mă duc să ating pământul, să respir aer curat, nu trăiesc într-o bulă
– David Popovici

- Nu te ajută cu nimic.
- Poți să fii tu cel mai șmecher din parcare, trebuie să ai grijă și de ceea ce simți, ce vrei să faci. În același timp, conștientizând că trebuie enorm de multă muncă.

- Muncă.
- Muncă, dar nu muncă cu forța, ci cu iubire și cu susținere. Așa cum am fost eu suficient de norocos să primesc și privilegiat să mă nasc într-o familie care a știut să-mi ofere asta.

David Popovici despre Campionatele Mondiale de la Singapore: „Mi-am dat voie să simt cu adevărat"

- Și, cu toate astea, ai avut și momentul acesta de slăbiciune. Te-ai mai întors la ce s-a întâmplat la Singapore?
- Uneori îmi mai aduc aminte de cât de rău am putut să mă simt atunci, chiar dacă acum sunt bine. Tot momentul acela mă ajută să conștientizez exact ce ai zis și tu mai devreme, că la finalul zilei sunt un om. Un om căruia, chiar dacă a câștigat foarte multe titluri și medalii, poate să-i fie greu, poate să-i fie teamă de eșec sau de succes. Acum, la Singapore mi-am dat voie să simt cu adevărat și am dat un pic la o parte persoana asta atotștiutoare, atotcunoscătoare, atotînvingătoare, acest personaj pe care mi-l creasem eu în mintea mea, pe care îl obligasem eu să câștige. Trebuie să câștigi, trebuie să câștigi!

- Cât de mult ar trebui să mergi în interiorul tău ca să-ți înfrunți fricile acestea?
- Foarte mult, încă merg. Cred că e o muncă sau e un proces de căutare așa, fără oprire, poate toată viața. Acum sunt împăcat cu ce-mi aduce înotul și încă o chestie pentru care mă simt foarte norocos: am apucat să câștig toate titlurile pe care mi le-am propus vreodată și toate medaliile. Acum, că am bifat pe lista mea de dorințe aceste lucruri, pot să privesc mai departe de „îmi doresc să fiu campion olimpic" sau „îmi doresc, eu, cel mai mult din lume, ceva".

- Sau un record mondial?
- Da, acum pot să mă bucur pentru că mi-am luat acea greutate de pe umeri pe care eu mi-o pusesem acolo singur. Nimeni nu mi-o așezase acolo. Acum, că mi-am luat greutatea aceasta de pe umeri, pot cu adevărat — dar cu adevărat — să mă bucur de proces și de înot, și de toată munca asta din spate.

- Când ai spus la aeroport, înainte de Campionatele Mondiale de la Singapore, că ești relaxat, că nu mai e presiune, de fapt nu era așa?
- Eu așa credeam atunci, dar e limpede că mă mințeam singur. Eu eram convins că sunt în cea mai bună stare mentală în care am fost vreodată. Dar, pentru că oameni suntem, uite că, în următoarele zile, am trecut printr-un roller coaster emoțional, așa cum n-am trecut niciodată. Sunt foarte mândru să spun că am triumfat și n-am căzut pradă gândurilor care îmi spuneau că nu sunt suficient de bun sau că, oricât de mult încerc, și-așa nu o să-mi iasă, și așa mai departe.

- Ce te-a convins să te prezinți atunci, în prima dimineața, la seriile probei de 200 m liber?
- Nu știu încă să pun degetul, să zic exact ce a fost, dar m-a ajutat foarte mult că Taisia a fost alături de mine. M-a ajutat să-mi pun gândurile în ordine și un moment de „Evrika!", aproape, a fost acela în care, vorbind cu ea, contemplând dacă pot să fac chestia asta sau nu, i-am adresat o întrebare: „Auzi, Taisia, știu că n-are sens și nu e rațional ce urmează să zic, dar de ce simt că, dacă nu o să concurez, o să fii dezamăgită și supărată pe mine?".

- Ce ți-a răspuns?
- Iar ea mi-a răspuns: „E pentru că tu simți asta și o proiectezi asupra mea; tu ai fi dezamăgit de tine, supărat pe tine, dacă nu ai încerca, dacă nu ți-ai da șansa asta". Și în momentul în care a spus aceste cuvinte, ceva a făcut clic în interiorul meu. Mi-am dat seama că sufeream extrem de mult în imaginația mea, în timp ce realitatea era pe cale să se întâmple. Adică puteam s-o modelez așa cum voiam eu, în funcție de deciziile pe care le luam. Acela a fost momentul în care am zis că se poate.

4 medalii mondiale de aurîn bazin de 50 m are în palmares David Popovici, cucerite la edițiile din 2022 și 2024

David Popovici: „E mai important să fii bine cu capul decât să bifezi toate antrenamentele"

- Dar antrenamentele ți le făceai normal?
- Da, cred că am lipsit vreo trei zile înainte, ceea ce e un pic neobișnuit fix înainte de Campionatele Mondiale, dar e de un milion de ori mai important să fii bine cu capul, să fii liniștit, decât să fi făcut toate antrenamentele. Și în acele trei zile cumva m-am reglat.

- Ai simțit o ușurare când ai câștigat două medalii și când ai văzut de ce ești în stare?
- Da, am simțit că sunt invincibil. Am simțit că, pentru că mi-am depășit cel mai dificil moment pe care l-am avut vreodată, pot face orice și în continuare cred asta. Pentru că, da, am fost la un pas de a nu mai concura, ceva ce nu mai făcusem niciodată. Cel mai mare moment de ușurare a venit atunci când am câștigat prima probă, cea de 200 metri liber. Pentru mine era mult mai important în zilele acelea să mă prezint și să concurez, mult mai important decât să câștig sau decât locul pe care urma să mă clasez. Dar odată ce m-am prezentat am văzut că, hei, nu e atât de rău! Incredibil cât de întunecată era mintea mea, mi-am dat seama de fapt că viața e un pic mai roz decât mi-o imaginasem eu. Sau poate fi un pic mai roz decât mi-o imaginasem. În momentul în care am și câștigat prima probă, a fost așa, un moment de conștientizare pentru mine. Mi-am dat seama că ar trebui să am mai multă încredere în mine. Adică, ce naiba, chiar ar trebui.

- Pentru că ai dominat proba de 200 de metri, oamenii cred că e necesar doar să te prezinți, de fapt e cea mai dureroasă probă, e multă tactică. Ce ți se pare ție cel mai greu la proba asta?
- Nu e o probă ușoară, e mult mai dificilă, după părerea mea, decât suta. La sută pleci rapid, dar cu ușurință, cu easy speed, și te întorci cât de repede poți, accelerat, mă rog, în foarte puține cuvinte, simplificat, să zicem că doar atât, dar are și alte elemente. Proba de 200 nu e doar dublul distanței. E, cum ai spus și tu, o întreagă strategie. Trebuie să cunoști și să studiezi cursele și strategiile adversarilor ca să știi cumva la ce să te aștepți. Într-adevăr, cursa e cu tine, dar te poate dezorienta și băga în eroare rău de tot să vezi că un adversar pleacă prea tare sau prea încet, așa că trebuie să știi, cât de cât, cum concurează și ceilalți. Da, întotdeauna am fost mai atras de 200, pentru că mi se pare o provocare mai mare.

1:42,97 este cel mai bun timpal lui David Popovici în proba de 200 m liber, înregistrat la CE 2022, fiind a treia performanță din istorie, dar prima în costum textil

- Cum așa?
- Când spuneam că îmi doresc să fiu cel mai bun din lume sau să iau titlul acesta, nu era neapărat doar atât, nu eram superficial. Întotdeauna mi-am dorit să mă depășesc, să evoluez și să devin cea mai bună versiune a mea. Acum, că am luat toate titlurile, pot să o fac cu și mai multă implicare, să mă rezum doar la a mă depăși. Iar proba de 200 se apropie mai mult de filozofia aceasta decât suta, pentru că până și recordul mondial al lui Paul Biedermann mi se pare mult mai dificil decât recordul de la 100 de metri liber.

1:42,00 este recordullui Paul Bierdermann în proba de 200 metri liber, stabilit în 2009. Cel mai bun timp al lui David Popovici fiind 1:42,97, realizat în 2022.

David Popovici spune că e posibil să cobori sub 46 de secunde la 100 m liber

- Deși până l-ai doborât tu părea și acesta de la 100 m destul de greu de bătut. Erau treisprezece ani de când nimeni nu reușise să treacă de 46,91 al lui Cesar Cielo.
- Da, poate din exterior părea așa, dar mie și domnului Adi ni s-a părut întotdeauna tangibil acela sau cât de cât tangibil. L-am și depășit și o să-l mai depășesc, în timp ce acesta de la 200 de metri, în continuare, e așa, parcă la o distanță destul de mare, dar posibil, zicem noi.

46,86 s a fost recordulstabilit de David Popovici la Campionatele Europene de la Roma din 2022, pe 13 august, o bornă care a rezistat până pe 11 februarie 2024, când Pan Zhale a reușit o cursă de 46,80 s. Recordul mondial îi aparține acum chinezului, cu 46,40 s, un timp înotat la JO 2024 de la Paris

- Anthony Erwin spunea foarte frumos că proba de 50 de metri este o evadare. Lași ceva în urmă. La 100 pleci, dar apoi trebuie să te întorci. Călătoria de întoarcere este, într-un fel, mult mai dură și mult mai provocatoare decât primul bazin. Așa simți și tu?
- Primul bazin trece, pur și simplu, cât ai clipi. Ești în cea mai bună formă a sezonului fix înainte să intri în cursă. Teoretic, dacă totul decurge conform planului, înoți parcă fără să obosești pe primul bazin, iar în al doilea fie ai de recuperat, uite cum am eu, că nu plec cel mai rapid, fie ai de menținut avantajul. Ai de făcut muncă de convingere cu tine. În secundele acelea totul se desfășoară cu încetinitorul, e de făcut muncă de convingere cu tine. Deși te ard toate membrele și toți mușchii de care nici nu știai că există, deși te arde tot, trebuie să negociezi cu tine. Trebuie să împingi, să dai totul pentru că vrei să câștigi. Până la urmă, de asta ești în cursă. Îți dorești mai mult decât adversarii tăi și ai un milion și unu de gânduri.

- Crezi că e posibil să se coboare sub 46 de secunde?
- Da, da, cred că e posibil. Adică, îmi doresc asta.

46,51 s este cel mai bun timpal lui David Popovici la 100 m liber, înregistrat la CM 2024 de la Singapore, fiind a doua performanță din toate timpurile

- Ajută faptul că e concurența atât de mare, tu, Pan Zhanle, acum și Jack Alexy?
- E cu siguranță mai ușor să ajungă unul dintre noi sub 46 s cât timp ne întrecem și ne provocăm unul pe altul.

- Te uiți și de plăcere la înot?
- La cursele mele mă uit foarte rar. O fac doar dacă uit cât de greu mi-a fost la Singapore sau uit cât de greu mi-a fost la Paris, și simt că am intrat într-o rutină în care iar mi se pare toată viața flower power.

- Ce simți atunci?
- Retrăiesc momentul și asta mă face să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Pentru că alea au fost niște momente atât de crude din mine, pe care le-am arătat planetei în bazin, dar doar eu știu ce era în interiorul meu. Tocmai de asta, în momentul în care mă uit la imagini, îmi readuc aminte ce contează cu adevărat pentru mine. La aceste două competiții eram în cea mai vulnerabilă variantă a mea.

- Dar uite că la Paris n-ai vrut să-ți arăți fața vulnerabilă, pe când la Singapore, poate, pentru că ai închis totul în tine...
- Dacă mă uit la cursă știu cel mai bine, dar se vede pe fața mea, după ce am câștigat aurul olimpic la 200 de metri. Chiar și distrus de Covidul pe care l-am avut, am reușit totuși să ating primul peretele.

- Se simțea în vocea ta că nu erai în regulă...
- Eram extraordinar de răcit, aveam totul înfundat, febră, frisoane noaptea, dar uite că am reușit cumva. Și în momentul în care mă văd, atunci îmi aduc aminte din nou ce contează cu adevărat pentru mine și că momentele de glorie, banii, succesul sunt efemere. Faptul că i-am avut alături pe ai mei, pe Taisia și pe oamenii mei a contat mult mai mult.

2 medaliiolimpice a câștigat David Popovici, un aur la 200 m liber și un bronz la 100 m liber

- Tu și antrenorul tău aveți o rutină. Puneți niște timpi înainte de începerea unui sezon. Cum a fost anul acesta, ți-ai depășit obiectivele?
- Da, facem asta de la nouă sau zece ani. Le-am depășit. Pentru că e bine să tinzi către ceva. E bine, te ajută în procesul acesta de muncă silnică. Să știi că te trezești în fiecare dimineață și intri în apa aia rece pentru că vrei să cobori sub X timp. Anul ăsta mi-am setat, cred, ceva de genul 46,68 și am mers 46,51 la 100 de metri liber, iar la 200, 1:43,6 și am mers 1:43,5 sau poate am setat 1:43,5. Dar merită să caut poza cu foaia să văd. Când eram mic, mi-o puneam pe frigider ca să o văd mereu, era prinsă cu magneți. În fiecare dimineață când luam ceva din frigider, vedeam „Vreau să cobor sub 52 de secunde!".

Podiumul probei de 200 m liber la CM de la Singapore

1. David Popovici (România) – 1:43,53

2. Luke Hobson (SUA) – 1:43,84

3. Tatsuya Murasa (Japonia)– 1:44,54

- Și nu se crea o obsesie?
- Ba da. Trebuie să fii obsedat, trebuie. Prețul pe care îl plătesc pentru toată obsesia pe care am adunat-o după ani și ani de munca asta e că acum sunt obligat cumva să fiu atent la absolut fiecare detaliu și să fiu hipervigilent. Am avut nevoie de obsesia asta ca să-mi alimenteze zilele în care îmi era greu și dificil și poate nu mai voiam să merg la antrenament sau voiam să ies. Aveam nevoie de obsesia aceasta pentru a ajunge unde am ajuns ca rezultate. Și acum, cumva, prețul de plătit e că am rămas blocat cu ea, iar unul dintre scopurile mele în acest moment e să mai las un pic din obsesia asta, să mă las dus de val.

David Popovici: „Obsesie, muncă, rutină, disciplină"

- S-au produs și niște schimbări în volumul de antrenament anul acesta.
- Da, până la Paris înotam 80 de kilometri pe săptămână, 8 antrenamente de 10 km, deseori de 2 ore și 20 fiecare, plus sală. Des erau trei antrenamente pe zi și era foarte-foarte dificil. Mi-a servit bine chestia asta pentru că am atins rezultatele pe care le voiam. Da, în același timp, când am văzut cât de rău mă simțeam, inclusiv după ce am atins rezultatele, pentru că era mult prea multă obsesie, am știut că trebuie să fac o schimbare și după Jocurile Olimpice am început să lucrez cu un alt psiholog.

- Nu un psiholog sportiv...
- Psiholog de oameni, cum îmi place să-i zic. Pentru că eu aveam nevoie să fiu bine și liniștit ca om. Pe partea sportivă mă descurcam, credeam eu și încă mai cred asta. După ce am început să lucrez cu acest om, stau mai puțin pe telefon și pe social media, un alt lucru foarte-foarte important e că am început să învăț și despre alte chestii care mă pasionează, de exemplu mașinile.

- Așa...
- Când am început să am grijă și de latura asta din mine și pentru că am mai scăzut din volumul antrenamentelor am simțit un plus. Am avut o abordare puțin diferită, un pic mai relaxată, unde nu era cea mai mare tragedie să nu vreau ocazional să vin la un antrenament. Toate astea adunate m-au ajutat să fiu mai liniștit și cred că și asta a contribuit puțin la momentul meu de confuzie din Singapore. Până atunci eram obișnuit să fac lucrurile după o anumită formulă: obsesie, muncă, rutină, disciplină, punct. Mondialele de la Singapore au fost primul concurs important unde am intrat cu o abordare diferită și cred că subconștientul meu s-a panicat puțin. "Dacă nu o să fie bine că ai făcut asta, dacă una, dacă alta". Într-un final a fost foarte bine și aproape am bătut recordul mondial la 100 de metri liber, mi-am făcut record personal, am luat două titluri de campion mondial, atunci am depășit hopul ăsta. Am știut că, OK, poți să faci sport de performanță și fără sacrificii care să te chinuie peste 10 ani.

David Popovici: „Ajută foarte mult să ieși din rutină"

- Am văzut că ai fost la teatru. Ajută să vezi și alte dimensiuni ale lumii?
- Ajută foarte mult să ieși din rutină. Cred că e valabil peste tot, dar mi se pare cu atât mai valabil în momentul în care rutina aia înseamnă să mergi la foarte multe antrenamente încontinuu. Adică rutina asta a sportivilor de performanță.

- Pare cea mai dură în înot?
- Nu neapărat. Și în canotaj e foarte dură, și în box, în fiecare sport sau domeniu de activitate. De fapt, dacă te dedici la fel de mult, nu e vreuna mai ușoară.

- Mi se pare că în ultimul an relațiile tale s-au mai schimbat cu diverși înotători, spre exemplu, pare că ești mai apropiat acum de Kyle Chalmers decât în urmă cu ceva timp. Poate exista prietenie într-un sport atât de competitiv?
- Da, normal că poate exista prietenie, îmi pare rău pentru persoana care zice că nu există pentru că n-a experimentat și acest lucru. Uite, un fapt amuzant despre Kyle Chalmers: de fiecare dată când am concurat în aceeași cursă, m-a bătut. Aveam rezultate mai bune decât el ca timp la 100 m liber, dar întotdeauna în curse a fost peste mine. Eu știam chestia asta, aveam în minte acest lucru, că n-am reușit niciodată să-l întrec pe tipul ăsta, mi-am zis că trebuie să fac ceva. Iar, acum, la Singapore, am reușit. Când eram la țarc, i-am zis: „Băi Kyle," — în engleză i-am zis, că nu știe română (zâmbește) — „niciodată nu te-am întrecut, acum e pentru prima oară" „Da, mă, știu", a zis el, cumva ofticat, dar amuzat, ofticat prietenește. Credeam că numai eu știu chestia asta, că ne-am uitat pe toate cursele eu și cu antrenorul meu, dar aparent era și el la curent cu acest fapt.

- Deci te înțelegi bine cu el...
- Da, Kyle Chalmers e un tip super-OK, Jack Alexy la fel și Pan Zhanle e un tip super-OK. Acolo e o mică-mare barieră de limbă între noi, dar e un superbăiat, poate neînțeles.

Podiumul probei de 100 m liber la CM de la Singapore

1. David Popovici (România) - 46,51 s

2. Jack Alexy (SUA) – 46,92 s

3. Kyle Chalmers (Australia) – 47,17 s

David Popovici și strategiile de dinainte de cursă

- Cum e înainte de fiecare cursă în camerele de apel, e un război psihologic acolo?
- A, da, acolo da. Call room versus cum e după sunt două lumi diferite. Parcă trec zece ani între cele două momente, dar de fapt sunt câteva minute sau patruzeci și șase de secunde, cât durează cursa. Multe curse se câștigă și se pierd acolo.

- Tu ce preferi să faci?
- Prefer să-mi văd cât de mult pot de treaba mea. Da, există tot felul de strategii și joculețe din astea, n-aș zice rău intenționate, pentru că e o strategie și acolo. Felul în care poate te uiți la cineva, felul în care vorbești cu cineva, felul în care îl ții de vorbă pe un adversar în momentul în care știi că omul ăla vrea să stea liniștit, felul în care faci niște exerciții de respirație care îi pot intimida pe alții.

- Ne dai și un exemplu?
- La Jocurile Olimpice din 2021, la finala de la 100 metri, Caleb Dressel era favoritul, calificat primul, pe culoarul patru. Am fost și eu în finală. Fiecare își vedea de rutina lui. Eu stăteam un pic pe scaun, mă mai ridicam, mai făceam niște exerciții repede, de încălzire. Băteam în piept, chestie specifică înotătorilor.

- E și ăsta mod de a intimida..
- Da, e un mod de a intimida, exact. Îmi aduc aminte de Kolesnikov, care stătea neobișnuit de liniștit, de ziceai că nu avea niciun chef să fie acolo. Ceea ce în sine era intimidant pentru noi toți. Se simțea asta în aer. La un moment dat, Dressel, care avea cam aceeași atitudine pe care o avea și Kolesnikov, relaxat, just another day, o finală olimpică, bine și așa, a walk in the park, după cinci minute de stat complet nemișcat, cu mâinile în buzunare, face o săritură cu picioarele la piept.

- Precum Nadal?
- Da, făcea parte din încălzirea lui. Băi, în momentul în care am văzut cu toții, cu coada ochiului, cât de mult a sărit, pentru că e extraordinar de puternic în picioare... Atunci eu am simțit că Dressel a câștigat cursa. Cu toții ne-am dat seama, fără să ne uităm unii la alții, da, ne-a bătut!.

Podiumul de la JO Tokyo

1. Caeleb Dressel (SUA) - 47.02 s
2. Kyle Chalmers (Australia) - 47,08
3. Kliment Kolesnikov (Rusia)- 47, 44

7 este loculpe care l-a ocupat David Popovici în proba de 100 m liber de la Tokyo, el fiind pe patru la 200 m liber

- Și asta continuă și când intrați în bazin, la start?
- Da, e strategie până la „take your marks, go".

- Pe tine te-am văzut vorbind la concursuri, la cele mai mici, dar cred că și la Singapore. E o strategie specifică ție?
- Uneori mă amuz un pic de cât de în serios se iau unii oameni fix înainte de momentele acelea, în timp ce eu sunt același copil care eram și la 10 ani la Naționale și care se ducea să vorbească cu adversarul cu douăzeci de secunde înainte de cursă. Într-adevăr, cred că îi și scoate un pic de pe șina lor, dar e și un mecanism de-ale mele de a rămâne calm și liniștit și de a înțelege că e OK, pot să câștig cursa asta. Îmi merit locul pe acest culoar, fiecare dintre noi are o șansă.

- Erai un pic poznaș când erai mic. Ți-ai mai păstrat un pic din această parte a ta? Pentru că pari foarte serios.
- Știu că par serios și uneori regret că par atât de serios.

- Și matur…
- Aș zice că sportul m-a maturizat un pic mai repede decât era poate natural. Nu este neapărat un lucru bun sau rău, dar e adevărul, pentru că am cunoscut disciplina de foarte mic și mi-am însușit-o. Dar eu sunt un om normal.

David Popovici, „Trecerea de la copil la adult este extrem de grea"

- Ce ți se pare cel mai ușor de dus în viața ta de acum, de la 21 de ani, dar și cel mai greu?
- Cel mai ușor? Nu știu, n-am stat să mă gândesc, dar poate cel mai greu, în perioada aceasta din viața mea, mi se pare să fac trecerea de la copil la adult sau de la adolescent la tânăr. Cumva, responsabilizarea și tot ce ține de viața unui adult și, în același timp, ironic că pare fix opusul, mi se mai pare totul extraordinar de dificil, dar cred că fac treabă OK în a reuși să-mi dau voie să fiu copil și să apuc acum să trăiesc un pic din ce nu am apucat să trăiesc când eram mic și eram ocupat cu înotatul. Mă refer la cultivarea hobby-urilor mele.

- Și ai văzut că se poate?
- Am văzut că se poate. Pentru prima oară când am încercat, a fost greu. Eu înot de 17 ani, chiar dacă am 21. Hai, de performanță înot de 13 ani, ani în care a trebuit să mă dedic craft-ului meu. Așa că nu am avut timp de multe lucruri. Acum, chiar dacă mi-e greu, îmi doresc să mă responsabilizez și să fac trecerea aceasta. În același timp, caut și să păstrez cât mai mult din copilul din mine.

- Crezi că sportivii trebuie să aibă o voce, să se implice în treburile cetății, cum se zice, sau ar trebui să-și vadă de sport și doar atât?
- Nu cred că ar trebui să-și vadă numai de sport, acum nici să devenim părerologii de serviciu ai internetului sau războinicii tastaturii, cum avem atât de mulți. Dar cred că atunci când e de datoria noastră de cetățeni nu strică să ne exprimăm o părere.

- Ai fost mereu alături de copiii mai puțin norocoși. Spuneai că acest lucru înseamnă mai mult decât medalii cucerite. Cum te-au schimbat interacțiunile astea cu oamenii care nu sunt așa de norocoși?
- Mă ajută, într-un fel, să mă reconectez la realitate și să-mi aduc aminte să fiu recunoscător. Să fii recunoscător mi se pare unul dintre cele mai mari life-hack-uri posibile. Bineînțeles, trebuie să ai și pentru ce să fii recunoscător. Eu, din fericire, am, și după fiecare moment în care interacționez cu cineva care nu e la fel de norocos ca mine, nu are cum să nu mă lovească și un val de recunoștință pentru tot ce am putut avea. Că m-am născut totuși într-o familie în care, OK, nu puteam să ne luăm orice, dar nu mi-a lipsit nimic. O familie care a putut să mă ducă la înot și așa mai departe. Dar, revenind, nu mi se pare nimic mai presus sau nu mi se pare nimic mai onorabil decât să faci bine și să fii un om bun. Și eu, din fericire, pot să am un impact mai mare, pentru că am un microfon și am o platformă, dar dacă nu aveam microfon și dacă nu aveam platforma, făceam la fel de mult bine, la nivelul la care puteam.

David Popovici, „Unele lucruri trebuie să rămână private"

- Sunt și multe lucruri pe care le faci și care nu ajung în spațiul public.
- Da, cum am mai zis, nu trebuie să ajungă niciodată să fie totul public, atât timp cât cineva e ajutat. Bineînțeles, dacă am de strâns 600.000 de euro, mi-e greu să-i donez, evident, și în momente ca acestea facem apel la mii de români care donează fiecare cât poate și așa ajungem, în timp record, la sumele astea exorbitante și facem bine. Dar da, cum ziceai tu, nu trebuie să știe toată lumea de toate, că n-are sens, unele lucruri trebuie să rămână private. Nu am nimic de demonstrat nimănui.

- Novak Djokovic spunea de curând: „De mic am fost învățat să am o părere bună despre mine și să-mi cultiv încrederea în sine, pentru că asta îți va aduce în cele din urmă satisfacții, fie că e vorba de sport sau de orice altceva în viață, și îți va permite să-ți urmezi visul". Pare că e și cazul tău, iar părinții tăi ți-au creat acest cadru. Cât de mult crezi că te-a ajutat asta în momentele grele?
- Da, fix la asta mă gândeam. Nu pot măsura cât de mult m-a ajutat să știu că merit și că pot să am încredere în mine. Și, exact cum spuneai, asta a venit de la părinții mei. E important ca în primii ani de viață să-i arăți copilului tău că e suficient de bun, că-l iubești și că ai încredere în el și poate, la rândul lui, să aibă încredere în el. E foarte-foarte valoros. Dacă și Djokovic a primit asta când era mic, sigur așa se explică succesul lui imens în tenis.

- Mi-am adus aminte că la Singapore domnul Adi spunea că a făcut o promisiune că o să aibă grijă de tine toată viața. Tu ai făcut o promisiune atât de profundă?
- Da, el e într-un stadiu mai avansat al vieții decât mine și mai trecut prin ea. Pentru că e atât de bine cu el însuși poate împărți din responsabilitatea asta, având grijă și de alții, implicit și de mine. Eu mi-am promis mie să am grijă de mine, să nu-mi mai amân fericirea și să fiu prezent. Punct.

- Că vorbeai de hobby-uri, am observat că s-au transformat odată cu tine. Ai început cu magie, filme, acum ai ajuns la mașini.
- Am crescut (zâmbește).

- Și ai ajuns la mașini. Cum arată o zi ideală pentru tine în afara bazinului?
- În general, nu am zile fără bazin, dar uite, duminica, de cele mai multe ori, e fără înot sau sală. Mă trezesc fără alarmă, mănânc un mic dejun copios, ies cu mașina, găsesc un drum frumos, de pădure sau de munte. Ascult sau nu ascult muzică, în funcție de cum mă simt. Pornesc sau nu motorul și îmi golesc mintea. Și conduc, evident, pe drumurile acelea frumoase.

- Cu mașini cu mulți cai-putere...
- Da, dar nu e atât de mult despre viteză și cai-putere, cât e vorba despre engagement și cât de implicat ești în a pune în mișcare și a opera mașinăria aia.

- M-a surprins o afirmație dintr-un interviu din Gazzetta dello Sport în care ai zis că în 2026 speri ca lucrurile să înceapă, în sfârșit, să se lege atât în bazin, cât și pe plan personal. Nu s-au legat până acum?
- Știi cum cred că e? E ca atunci când, zi de zi, ni se pare că nimic nu se schimbă, dar când te uiți în orice moment, cu un an sau doi înapoi, pare că totul s-a schimbat. Și nu știi când. În timp ce trăiam la Fukuoka sau Paris sau Singapore, simțeam că nu se leagă nimic. Acum, uitându-mă în spate, totul, dar absolut totul, a avut un sens și totul m-a făcut un sportiv, de fapt un om, mai bun. Poate e un pic neînțelept din partea mea să zic „sper să se lege toate", pentru că mi se pare că în toate momentele în care nu s-a legat nimic am ajuns să câștig mult mai multe. Deci retrag afirmația. (zâmbește).

• Pe 17 ianuarie, la Otopeni, David Popovici este gazda evenimentului „Sprint with the Stars”. Românul îi are drept invitați pe britanicul Adam Peaty (bras), pe finlandeza Veera Kivirinta (bras), pe britanica Lauren Cox (spate), pe grecul Apostolos Christou (spate), pegermanca Angelina Köhler (fluture) și pe portughezul Diogo Ribeiro (fluture).

4 medalii europenede aur are David Popovici în palmares, cucerite la edițiile din 2022 și 2024

- Atunci cum speri să fie 2026? Sau nu ești genul care să se gândească la viitor, trăiești în prezent.
- Chiar încerc să trăiesc mai mult în prezent. Pot să spun cum sper să fie ziua de azi. Sper să fie soare, să nu se înnoreze și sper ca oamenii care contează pentru mine să rămână sănătoși și atât.