Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 mai 2010 00:00
Fostul "vîrf" al Oţelului a trecut de la un salariu de doi lei la unul de 300.000 de euro.
E o poveste adevărată. Mai întîi a fost un stagiu militar de un an, de unde a ieşit cu 120 de kilograme. Dezamăgit, a fost tentat să plece în Spania. Un telefon de ultim moment l-a convins să revină pe gazon la Abrud, printre moţi. A urmat un trial la "U" Cluj, la care a participat cu ghete de împrumut, explozia de la Galaţi şi transferul în Bundesliga la Energie Cottbus. Emil Jula (30 de ani), cunoscut de microbişti ca Jula II, nu a avut pile şi nici impresari băgăcioşi. Acum e cel mai iubit jucător de la Cottbus şi studiază ofertele din prima ligă germană. "Mai am un an de contract la Cottbus. Sînt ceva oferte din Bundesliga". Povestea continuă.
- Ai avut un an foarte bun la Cottbus.
- Am înscris 12 goluri şi am dat 12 pase decisive. Au fost pase adevărate, nu am mişcat mingea la o lovitură liberă. Se putea şi mai bine dacă nu ratam două penalty-uri, ceea ce nu mi s-a întîmplat în România. A apărat portarul. Am driblat şi de trei ori portarul şi am dat pe lîngă poarta goală. Sînt într-un top al ratărilor anului. Conduc detaşat.
- Din nou în top, după ratarea din meciul cu Hertha din prima ligă.
- Da, a fost şi ratarea incredibilă cu Hertha. Colegii şi publicul m-au încurajat. Antrenorul m-a ţinut pe bancă următoarea etapă, apoi am fost din nou titular. Nu mi-a dat explicaţii. Consider că nu e normal să ceri explicaţii antrenorului. A fost decizia dînsului. Sincer, eu cred că trec destul de uşor peste aşa-zisele eşecuri. În fotbal ţi se oferă repede o nouă şansă să demonstrezi că a fost doar o întîmplare.
- Un vîrf altruist e rar. Ai 12 pase de gol.
- Sergiu Radu şi Ovidiu Burcă mi-au reproşat asta. De ce îi pasez colegului meu cînd puteam să marchez eu? Eu niciodată nu m-am supărat pe colegii individualişti. La Galaţi am jucat cu Szekely şi cu Daniel Stan. Ştiu ce înseamnă să fii atacant. Întotdeauna cei mai buni atacanţi au fost foarte egoişti.
"Nemţii îţi spun în faţă ce nu le place"
- Cum se explică progresul tău?
- S-a schimbat antrenorul. Am avut şi în prima ligă un retur bun, dar mi-a lipsit golul. Atîta tot. În tur jucasem foarte puţin, pot să spun că nu m-a ajutat nici antrenorul, nu-mi dădea şanse. În retur, şi publicul, şi preşedintele au pus un pic de presiune, Jula trebuie să joace, a fost adus pe bani mulţi. Din păcate am retrogradat şi cred că nu meritam. Am pierdut cu două etape înainte de barajul cu Nürnberg. Aveam nevoie de un egal acasă cu Borussia Mönchengladbach şi eram salvaţi. Am pierdut în minutul 92.
- Aţi terminat sezonul pe locul 9. Anul viitor veţi ataca promovarea?
- N-am avut continuitate în rezultate. Nu cred, din ce am auzit eu, că obiectivul va fi promovarea. Sînt foarte mulţi jucători la final de contract. Avem o echipă foarte tînără, cu trei jucători de 19 ani pe linia de fund, doi mijlocaşi de 19 ani, un atacant de 20 de ani.
- Cum te-a schimbat Germania?
- Foarte mult. Îmi plăceau nemţii. În primele luni după ce am ajuns în Germania nu mi-au mai fost la fel de simpatici. Mă enerva mentalitatea lor, deşi era una pozitivă. Nu vedeai oameni supăraţi pe stradă. Fiind din afara Germaniei, jucînd fotbal acolo, mi s-a părut că sînt un pic invidioşi. Încet-încet am început să-mi schimb părerea. Acum chiar îmi doresc să-mi închei cariera în Germania. E atît de simplu tot ce fac ei. Nu-i interesează ce se vorbeşte în stînga sau în dreapta. Îşi văd de treabă. Sînt foarte economi. E greu să se compare cineva din Europa cu Germania.
- Cum sînt priviţi românii?
- Cînd am ajuns, toate glumele erau despre ţigani. Eu mă mai ofticam. Ovidiu Burcă rîdea tot timpul. Mie îmi mai sărea ţandăra. A fost o semifinală de Campionat Mondial de handbal arbitrată de români. În ultimele trei secunde nu au dat un gol pentru Germania şi au ratat nemţii calificarea. M-au spart în vestiar, ne-am contrat dur. Eu credeam că glumesc, ei vorbeau serios. Eu rîdeam, nu-mi venea să cred. Orice se întîmplă cu un român, sîntem toţi băgaţi în aceeaşi oală. Ce apreciez la ei? Dacă nu le place ceva, vin şi îţi spun asta în faţă. Ştiu că românii nu sînt ţigani. Ei vor să promoveze jucătorii nemţi, ceea ce e de lăudat. La noi nu se promovează românii, aducem fotbalişti de afară.
120 de kilograme
- Soţia şi fetiţa au învăţat limba germană?
- Soţia mea, Flavia, merge la şcoală să înveţe, iar fetiţa are patru ani, e la grădiniţă. Fiica noastră, Lara, începe să vorbească mai des în germană decît în română. Foarte des mi s-a întîmplat să merg cu fetiţa în magazin şi eu să nu înţeleg ce vrea vînzătoarea. O întrebam ce a spus şi-mi traduce. Vorbesc serios, e extraordinară! Nu există zi să nu mă mir. Eu vorbesc germana, în doi ani am învăţat să mă descurc. De la echipă am primit o profesoară, dar care să ne înveţe doar ce e legat de fotbal. Nimic altceva. Era foarte strictă: "Nu mi s-a spus". Noi doream să învăţăm cum să ne descurcăm la cumpărături, în alte situaţii. Ne învaţă fiica noastră. Noi sîntem foarte bucuroşi. Soţia mea e profesoară de spaniolă-engleză. Nu o las să lucreze în Germania. Ea deja vorbeşte mai bine decît mine, învaţă la cursuri.
- Să vorbim şi de un moment de cumpănă, cînd ai fost nevoit să faci un an de armată.
- Eram împrumutat de Universitatea Cluj la Unirea Dej. Era prin 2000. Am primit o înştiinţare acasă să mă prezint a doua zi la centrul militar. Amînasem deja un an stagiul militar. Eram foarte mîndru că Universitatea mi-a rezolvat armata. Nu dau numele persoanei din conducere care mi-a promis că nu voi face armata.
- Şi ai avut o surpriză.
- M-am prezentat la centrul militar şi m-au trimis în armată. Eram total nepregătit. În trei zile mi-am făcut bagajele şi am plecat la Tăşnad, în judeţul Satu Mare, la Jandarmerie. Am participat la multe intervenţii. În Tăşnad s-a construit o biserică ortodoxă şi a venit Patriarhul, în jur de 1.000 de preoţi şi vreo 100.000 de oameni. A fost o zi de povestit. Au fost incidente cu oamenii care doreau să-l atingă pe Patriarh. Eram chiar la intrare, că eram mai mare. Te mai scuipau, te împingeau. Nu puteai să ripostezi, să loveşti o băbuţă. Era greu să înţeleagă că nu au voie. A fost o zi obositoare. Am început la patru dimineaţa şi am terminat la zece
seara, fără să mîncăm. Au mai fost intervenţii la meciuri de liga a patra, dar acolo n-au fost incidente. Trebuia să venim şi la Cluj, juca Universitatea cu CFR, în liga a doua.
- Ai avut probleme cu superiorii?
- Am avut noroc cu un verişor al mamei, pe care nu-l cunoscusem. Era locotenent, conducea o companie. Erau şapte companii în unitate. M-a luat la el în companie. Am făcut şi o şcoală, a trebuit să tocesc multe pagini. A fost un an, a trecut. După patru luni puteam să mă transfer la Cluj, dar nu am vrut. Am zis că dacă tot fac armată, să o termin acolo. Mi-am făcut prieteni, m-am obişnuit că un an nu o să mai fac nimic. Spre sfîrşitul stagiului militar renunţasem la ideea că o să mai joc fotbal. Aveam 120 de kilograme. Mă gîndeam să plec la muncă, în Spania.
Cum se cîştiga un meci la Abrud
- Şi ce s-a întîmplat?
- Am primit un telefon de la domnul Grigore Boca. "Vii cu mine în Divizia C, la Cuprirom Abrud?" Am mers, am jucat un an şi jumătate.
- Cum a fost?
- A fost o experienţă haioasă, tragicomică. Tot ce era acolo era haios. Eram şi noi echipă minieră, dar cînd jucam în Valea Jiului nu conta. Ni s-a întîmplat să ne facem încălzirea într-un vestiar de 5 metri pătraţi şi să intrăm pe gazon cînd arbitrul se pregătea să fluiere. Am avut un coleg căruia i-au rupt mîna în minutul doi şi în minutul 30 s-a terminat meciul, am ieşit de pe teren. În altă parte, ne-au atacat pe culoar cu bîtele. Aşa era fotbalul atunci în Valea Jiului.
- Şi la Abrud vă luaţi revanşa?
- Chiar ţin minte un episod, am zis că nu-i posibil aşa ceva! Jucam cu Corvinul, care se lupta cu Deva pentru promovarea în liga secundă. Am primit bani de la Deva să-i batem. Noi mergeam cu cine ne dădea bani. Deva a dat mai mult. Aveam un coleg care ieşise din puşcărie cu trei luni înainte. Juca fotbal la noi, era legitimat. Cînd s-au dat jos din autocar hunedorenii, i-a bătut pe Vişan şi Pepenar, doi dintre cei mai buni fotbalişti ai Corvinului. Nici n-au mai jucat, au stat pe bancă. Coechipierii lor n-au reacţionat, erau şi vreo 50 de "suporteri" de-ai noştri, foarte porniţi. Am cîştigat cu 2-1, în minutul 94. N-am dat gol, dar am fost foarte bucuros, că jucam pe doi lei şi atunci am luat zece lei.
"Soţiei îi datorez totul"
- Ce ai fi făcut în Spania?
- M-am întrebat ce se întîmpla dacă plecam în Spania. Aveam gînduri de copil nebun. Am avut o copilărie mai dezordonată. Din păcate, părinţii m-au scăpat din mînă. Am avut probleme cu alcoolul, mă băteam. Nu prea mergeam la şcoală. Antrenorul de la juniori mi-a fost un al doilea tată. Soţiei îi datorez liniştea mea de azi. Ea m-a determinat să aleg între prieteni şi fotbal.
- Cum ai revenit la Universitatea?
- Pur şi simplu, am văzut în ziar că domnul Sabău organizează un trial. M-am prezentat. Aveam ghetele rupte, mi-era ruşine. Mi-a dat un prieten, un coleg de la "U", o pereche de ghete să pot să joc. Domnul Sabău m-a ţinut în lot. Am învăţat ce înseamnă să fii profesionist de la Răzvan Cociş, de la George Florescu, de la Dan Codreanu, deşi erau mult mai mici decît mine. Toţi mi-au zis că e ultima mea şansă. Dădusem cu piciorul la prea multe din moment ce am debutat la 17 ani în prima ligă cu Universitatea. După Universitatea am plecat liber de contract la Galaţi.
Glume pe seama numelui
- Ţi s-a reproşat atunci că nu ţi-ai prelungit angajamentul cu "U"?
- S-a dat foarte mult în mine. Eram proaspăt căsătorit şi soţia era însărcinată. Am cerut un apartament pentru a semna pe patru ani. Atît am cerut, nu solicitasem alţi bani din contract. Am vrut să-mi dea un apartament, să fie trecut pe numele meu. Am plecat la Galaţi, unde au fost cei mai frumoşi ani din carieră. Am marcat 37 de goluri, am jucat şi în cupele europene.
- În copilărie s-au făcut glume pe seama numelui tău?
- Bineînţeles. Mă tachinau prietenii, la şcoală. Prin Sud e ceva normal. Cînd vrei să "faci" ceva se spune că "dai cu jula". Era normal şi nu m-a deranjat niciodată. M-a învăţat tatăl meu, cînd eram mic, ce înseamnă numele de Jula. Mă oftic repede cînd e ceva legat de familie, dar glumele la adresa mea nu mă deranjează.
"În Germania nu se bagă autobaza în poartă"
- Ce sfat i-ai da lui Ioniţă, care va juca la Koln?
- L-am urmărit şi are talent. La Koln e foarte greu, Sergiu Radu e în măsură să-i spună, că a jucat un an acolo. E foarte greu pentru că sînt 50.000 de fanatici la fiecare meci. Ioniţă are concurenţă, fiindcă vor să-l ţină pe Tosici, jucătorul lui Manchester United. I se potriveşte campionatul german, e un jucător de viteză şi de forţă. În Germania e important ca fotbalistul să aibă forţă. În Germania poţi să alergi ca un nebun şi ei te iubesc, chiar dacă nu atingi mingea. Lui îi va fi un pic mai greu, pentru că e atacant, şi trebuie să dea şi goluri. Să nu-l strice banii de cap. Am auzit că avea un contract mic la Rapid, acum va cîştiga foarte mulţi bani şi e tînăr. Depinde şi de oamenii din jurul său. Va fi coleg şi cu Podolski, copilul răsfăţat al Germaniei, nu-i va fi uşor. Mă bucur că mai vine un român.
- În Germania se bagă autobaza în poartă?
- Nu, nu există aşa ceva. În Germania fotbalul e mult mai uşor decît se vede la televizor. În prima ligă sînt spaţii. Nu degeaba se marchează foarte multe goluri. De anul viitor se va folosi noul balon Adidas, cu care se va juca la Campionatul Mondial. Le-am spus colegilor mei că mă voi face de rîs anul viitor. Am jucat vreo două meciuri, am fost cel mai slab de pe teren, nu mă asculta mingea. Nu m-am putut obişnui, deşi am făcut o săptămînă antrenamente cu ea. O minge foarte periculoasă pentru fundaşi şi pentru portar.
- Văd că şi pentru atacanţi.
- M-am făcut de rîs la un meci. Nu mi-au ieşit combinaţiile, nu mi-a plăcut deloc cu mingea asta.
- Te aşteptai să fii convocat de Răzvan Lucescu după un sezon foarte bun?
- Nu, e foarte greu să vii din liga a doua. Aţi văzut ce presiunea s-a pus pe Răzvan Lucescu cînd l-a chemat pe Florescu? Ca orice fotbalist, îmi doresc să ajung la "naţională".
- Te-a sunat cineva din staff-ul selecţionerului pînă acum?
- Nu, niciodată. Sper să mă convoace anul viitor, că voi fi în prima ligă.
"Aş vrea să mai joc cîţiva ani. Modelul meu e Petre Marin. Apoi, poate voi deveni antrenor. Sînt un bun pedagog. În armată am avut în subordine 40 de oameni"
EMIL JULA
"Sîntem la 30 de kilometri de Polonia, iar cînd jucăm în deplasare mulţi ne strigă că sîntem comunişti"
EMIL JULA
"Vreau să scap de ce e în România. Vorbesc cu colegii mei de la echipe de top şi toţi au probleme, nu şi-au luat banii"
EMIL JULA
"Aş vrea să-mi închei cariera la Universitatea Cluj, dar e destul de greu. Peste cinci ani văd Universitatea ca o echipă cu pretenţii la titlu şi-mi va fi mai greu"
EMIL JULA
"Îmi plac atacanţii oportunişti deşi eu nu sînt. Îmi place Pippo Inzaghi. Mi-au mai plăcut Vieri şi Van Nistelrooy"
EMIL JULA
"Nu cred că am văzut în doi ani un interviu cu preşedintele într-un ziar, iar la televizor nici atît. Dacă le-aş spune cum e la noi, le-ar fi greu să înţeleagă"
EMIL JULA
Modelul german
În 2009, cînd Cottbus a retrogradat, suporterii şi preşedintele nu i-au taxat pe jucători. "Educaţia lor este incredibilă. Lumea a acceptat retrogradarea. Am pierdut în prima manşă a barajului cu Nürnberg, cu 3-0 acasă, iar publicul ne-a aplaudat la final, ne-a încurajat. Preşedintele a intrat în vestiar şi ne-a spus: «Asta e. La anul o vom lua de la început!». Nu a făcut scandal.Pierzi acasă, nu contează. Pentru public e importantă atitudinea echipei din teren".
"Beckenbauer al Cottbusului"
Vasile Miriuţă e cel mai iubit jucător român care a evoluat la Cottbus. "Miriuţă e un fel de Franz Beckenbauer al Cottbusului. Din ce ştiu acum, e noul antrenor secund. În şase ani a făcut lucruri extraordinare. Să ieşi de la Energie Cottbus în două rînduri jucătorul anului în Bundesliga, nu e puţin lucru! Ştiu că Vasile a avut o mare contribuţie la transferul meu. Cred că şi Leo Grozavu, fostul meu antrenor de la U Cluj, a pus o vorbă bună", a declarat Jula II.
Nici un cent în plus
Energie Cottbus e un club cu organizare nemţească. "Se calculează fiecare cent. Dacă bugetul e de 11 milioane, nu cheltuie 11 milioane şi un cent. Nu se face rabat de la nimic. Jucătorul e actorul principal, să nu-i lipsească nimic. Ne ţin ca în palmă. Trebuie doar să jucăm fotbal", a spus golgeterul formaţiei germane.
Ghid român
La Cottbus jucătorii îşi plătesc cheltuielile legate de casă. "E un dezavantaj. E de umblat, la apă, la curent. Clubul mi-a dat un om care ajută jucătorii. Eu ştiam engleza, el nu ştia. Eu nu ştiam germană. Am avut noroc cu un român, Rafael Boboc, stabilit acolo de 20 de ani. El m-a învăţat germană. Copiii noştri se joacă împreună, Burcă ni l-a prezentat. Stau în casa în care au stat Vlad Munteanu şi Ovidiu Burcă"
Chinezul Ronaldo
Fotbaliştii se antrenează şi în afara şedinţelor de pregătire. "Toţi jucătorii merg în sala de forţă de trei ori pe săptămînă, înainte şi după antrenament. Nu-ţi impune nimeni", a mărturisit Emil, care îşi va petrece vacanţa în Antalya alături de finul său, Gabriel Giurgiu, mijlocaşul Oţelului. Se exersează şi fazele fixe: "Eu cred că te naşti cu talentul ăsta. L-am văzut la Galaţi pe Viorel Tănase. Din 20 de lovituri, dădea 19 pe poartă şi 15 erau goluri. Tănase exersa foarte mult. Avem un Cristiano Ronaldo al nostru, un chinez, care execută din orice poziţie a terenului. Spre ghinionul lui şi al nostru nu a dat gol, dar a avut 7 bare".
Coleg de cameră cu Sergiu Radu
La Cottbus, Emil e coechipier cu Ovidiu Burcă şi cu Sergiu Radu. "Ovidiu Burcă şi-a terminat contractul. A fost căpitanul echipei. Ar vrea să rămînă în Germania, la Cottbus dacă se poate. E la negocieri. Aş vrea să rămînă, e un jucător foarte bun şi mi-a fost de mare ajutor cînd am venit la Cottbus. Ne întîlnim toţi trei, şi cu Sergiu Radu, ieşim cu familiile. Sergiu e mai familist, e mai mult cu familia. Cu Sergiu stau în cameră în cantonamente".
17 goluri a înscris Emil Jula în sezonul 2007-2008, cînd a ocupat locul secund în clasamentul golgeterilor, fiind devansat de Dănciulescu
700.000 de euro a încasat Oţelul pentru Emil Jula, clubul din Galaţi avînd şi 20% din următorul transfer
300.000 de euro pe an este contractul lui Emil Jula la Cottbus
Fostul "vîrf" al Oţelului a trecut de la un salariu de doi lei la unul de 300.000 de euro.
E o poveste adevărată. Mai întîi a fost un stagiu militar de un an, de unde a ieşit cu 120 de kilograme. Dezamăgit, a fost tentat să plece în Spania. Un telefon de ultim moment l-a convins să revină pe gazon la Abrud, printre moţi. A urmat un trial la "U" Cluj, la care a participat cu ghete de împrumut, explozia de la Galaţi şi transferul în Bundesliga la Energie Cottbus. Emil Jula (30 de ani), cunoscut de microbişti ca Jula II, nu a avut pile şi nici impresari băgăcioşi. Acum e cel mai iubit jucător de la Cottbus şi studiază ofertele din prima ligă germană. "Mai am un an de contract la Cottbus. Sînt ceva oferte din Bundesliga". Povestea continuă.
- Ai avut un an foarte bun la Cottbus.
- Am înscris 12 goluri şi am dat 12 pase decisive. Au fost pase adevărate, nu am mişcat mingea la o lovitură liberă. Se putea şi mai bine dacă nu ratam două penalty-uri, ceea ce nu mi s-a întîmplat în România. A apărat portarul. Am driblat şi de trei ori portarul şi am dat pe lîngă poarta goală. Sînt într-un top al ratărilor anului. Conduc detaşat.
- Din nou în top, după ratarea din meciul cu Hertha din prima ligă.
- Da, a fost şi ratarea incredibilă cu Hertha. Colegii şi publicul m-au încurajat. Antrenorul m-a ţinut pe bancă următoarea etapă, apoi am fost din nou titular. Nu mi-a dat explicaţii. Consider că nu e normal să ceri explicaţii antrenorului. A fost decizia dînsului. Sincer, eu cred că trec destul de uşor peste aşa-zisele eşecuri. În fotbal ţi se oferă repede o nouă şansă să demonstrezi că a fost doar o întîmplare.
- Un vîrf altruist e rar. Ai 12 pase de gol.
- Sergiu Radu şi Ovidiu Burcă mi-au reproşat asta. De ce îi pasez colegului meu cînd puteam să marchez eu? Eu niciodată nu m-am supărat pe colegii individualişti. La Galaţi am jucat cu Szekely şi cu Daniel Stan. Ştiu ce înseamnă să fii atacant. Întotdeauna cei mai buni atacanţi au fost foarte egoişti.
"Nemţii îţi spun în faţă ce nu le place"
- Cum se explică progresul tău?
- S-a schimbat antrenorul. Am avut şi în prima ligă un retur bun, dar mi-a lipsit golul. Atîta tot. În tur jucasem foarte puţin, pot să spun că nu m-a ajutat nici antrenorul, nu-mi dădea şanse. În retur, şi publicul, şi preşedintele au pus un pic de presiune, Jula trebuie să joace, a fost adus pe bani mulţi. Din păcate am retrogradat şi cred că nu meritam. Am pierdut cu două etape înainte de barajul cu Nürnberg. Aveam nevoie de un egal acasă cu Borussia Mönchengladbach şi eram salvaţi. Am pierdut în minutul 92.
- Aţi terminat sezonul pe locul 9. Anul viitor veţi ataca promovarea?
- N-am avut continuitate în rezultate. Nu cred, din ce am auzit eu, că obiectivul va fi promovarea. Sînt foarte mulţi jucători la final de contract. Avem o echipă foarte tînără, cu trei jucători de 19 ani pe linia de fund, doi mijlocaşi de 19 ani, un atacant de 20 de ani.
- Cum te-a schimbat Germania?
- Foarte mult. Îmi plăceau nemţii. În primele luni după ce am ajuns în Germania nu mi-au mai fost la fel de simpatici. Mă enerva mentalitatea lor, deşi era una pozitivă. Nu vedeai oameni supăraţi pe stradă. Fiind din afara Germaniei, jucînd fotbal acolo, mi s-a părut că sînt un pic invidioşi. Încet-încet am început să-mi schimb părerea. Acum chiar îmi doresc să-mi închei cariera în Germania. E atît de simplu tot ce fac ei. Nu-i interesează ce se vorbeşte în stînga sau în dreapta. Îşi văd de treabă. Sînt foarte economi. E greu să se compare cineva din Europa cu Germania.
- Cum sînt priviţi românii?
- Cînd am ajuns, toate glumele erau despre ţigani. Eu mă mai ofticam. Ovidiu Burcă rîdea tot timpul. Mie îmi mai sărea ţandăra. A fost o semifinală de Campionat Mondial de handbal arbitrată de români. În ultimele trei secunde nu au dat un gol pentru Germania şi au ratat nemţii calificarea. M-au spart în vestiar, ne-am contrat dur. Eu credeam că glumesc, ei vorbeau serios. Eu rîdeam, nu-mi venea să cred. Orice se întîmplă cu un român, sîntem toţi băgaţi în aceeaşi oală. Ce apreciez la ei? Dacă nu le place ceva, vin şi îţi spun asta în faţă. Ştiu că românii nu sînt ţigani. Ei vor să promoveze jucătorii nemţi, ceea ce e de lăudat. La noi nu se promovează românii, aducem fotbalişti de afară.
120 de kilograme
- Soţia şi fetiţa au învăţat limba germană?
- Soţia mea, Flavia, merge la şcoală să înveţe, iar fetiţa are patru ani, e la grădiniţă. Fiica noastră, Lara, începe să vorbească mai des în germană decît în română. Foarte des mi s-a întîmplat să merg cu fetiţa în magazin şi eu să nu înţeleg ce vrea vînzătoarea. O întrebam ce a spus şi-mi traduce. Vorbesc serios, e extraordinară! Nu există zi să nu mă mir. Eu vorbesc germana, în doi ani am învăţat să mă descurc. De la echipă am primit o profesoară, dar care să ne înveţe doar ce e legat de fotbal. Nimic altceva. Era foarte strictă: "Nu mi s-a spus". Noi doream să învăţăm cum să ne descurcăm la cumpărături, în alte situaţii. Ne învaţă fiica noastră. Noi sîntem foarte bucuroşi. Soţia mea e profesoară de spaniolă-engleză. Nu o las să lucreze în Germania. Ea deja vorbeşte mai bine decît mine, învaţă la cursuri.
- Să vorbim şi de un moment de cumpănă, cînd ai fost nevoit să faci un an de armată.
- Eram împrumutat de Universitatea Cluj la Unirea Dej. Era prin 2000. Am primit o înştiinţare acasă să mă prezint a doua zi la centrul militar. Amînasem deja un an stagiul militar. Eram foarte mîndru că Universitatea mi-a rezolvat armata. Nu dau numele persoanei din conducere care mi-a promis că nu voi face armata.
- Şi ai avut o surpriză.
- M-am prezentat la centrul militar şi m-au trimis în armată. Eram total nepregătit. În trei zile mi-am făcut bagajele şi am plecat la Tăşnad, în judeţul Satu Mare, la Jandarmerie. Am participat la multe intervenţii. În Tăşnad s-a construit o biserică ortodoxă şi a venit Patriarhul, în jur de 1.000 de preoţi şi vreo 100.000 de oameni. A fost o zi de povestit. Au fost incidente cu oamenii care doreau să-l atingă pe Patriarh. Eram chiar la intrare, că eram mai mare. Te mai scuipau, te împingeau. Nu puteai să ripostezi, să loveşti o băbuţă. Era greu să înţeleagă că nu au voie. A fost o zi obositoare. Am început la patru dimineaţa şi am terminat la zece
seara, fără să mîncăm. Au mai fost intervenţii la meciuri de liga a patra, dar acolo n-au fost incidente. Trebuia să venim şi la Cluj, juca Universitatea cu CFR, în liga a doua.
- Ai avut probleme cu superiorii?
- Am avut noroc cu un verişor al mamei, pe care nu-l cunoscusem. Era locotenent, conducea o companie. Erau şapte companii în unitate. M-a luat la el în companie. Am făcut şi o şcoală, a trebuit să tocesc multe pagini. A fost un an, a trecut. După patru luni puteam să mă transfer la Cluj, dar nu am vrut. Am zis că dacă tot fac armată, să o termin acolo. Mi-am făcut prieteni, m-am obişnuit că un an nu o să mai fac nimic. Spre sfîrşitul stagiului militar renunţasem la ideea că o să mai joc fotbal. Aveam 120 de kilograme. Mă gîndeam să plec la muncă, în Spania.
Cum se cîştiga un meci la Abrud
- Şi ce s-a întîmplat?
- Am primit un telefon de la domnul Grigore Boca. "Vii cu mine în Divizia C, la Cuprirom Abrud?" Am mers, am jucat un an şi jumătate.
- Cum a fost?
- A fost o experienţă haioasă, tragicomică. Tot ce era acolo era haios. Eram şi noi echipă minieră, dar cînd jucam în Valea Jiului nu conta. Ni s-a întîmplat să ne facem încălzirea într-un vestiar de 5 metri pătraţi şi să intrăm pe gazon cînd arbitrul se pregătea să fluiere. Am avut un coleg căruia i-au rupt mîna în minutul doi şi în minutul 30 s-a terminat meciul, am ieşit de pe teren. În altă parte, ne-au atacat pe culoar cu bîtele. Aşa era fotbalul atunci în Valea Jiului.
- Şi la Abrud vă luaţi revanşa?
- Chiar ţin minte un episod, am zis că nu-i posibil aşa ceva! Jucam cu Corvinul, care se lupta cu Deva pentru promovarea în liga secundă. Am primit bani de la Deva să-i batem. Noi mergeam cu cine ne dădea bani. Deva a dat mai mult. Aveam un coleg care ieşise din puşcărie cu trei luni înainte. Juca fotbal la noi, era legitimat. Cînd s-au dat jos din autocar hunedorenii, i-a bătut pe Vişan şi Pepenar, doi dintre cei mai buni fotbalişti ai Corvinului. Nici n-au mai jucat, au stat pe bancă. Coechipierii lor n-au reacţionat, erau şi vreo 50 de "suporteri" de-ai noştri, foarte porniţi. Am cîştigat cu 2-1, în minutul 94. N-am dat gol, dar am fost foarte bucuros, că jucam pe doi lei şi atunci am luat zece lei.
"Soţiei îi datorez totul"
- Ce ai fi făcut în Spania?
- M-am întrebat ce se întîmpla dacă plecam în Spania. Aveam gînduri de copil nebun. Am avut o copilărie mai dezordonată. Din păcate, părinţii m-au scăpat din mînă. Am avut probleme cu alcoolul, mă băteam. Nu prea mergeam la şcoală. Antrenorul de la juniori mi-a fost un al doilea tată. Soţiei îi datorez liniştea mea de azi. Ea m-a determinat să aleg între prieteni şi fotbal.
- Cum ai revenit la Universitatea?
- Pur şi simplu, am văzut în ziar că domnul Sabău organizează un trial. M-am prezentat. Aveam ghetele rupte, mi-era ruşine. Mi-a dat un prieten, un coleg de la "U", o pereche de ghete să pot să joc. Domnul Sabău m-a ţinut în lot. Am învăţat ce înseamnă să fii profesionist de la Răzvan Cociş, de la George Florescu, de la Dan Codreanu, deşi erau mult mai mici decît mine. Toţi mi-au zis că e ultima mea şansă. Dădusem cu piciorul la prea multe din moment ce am debutat la 17 ani în prima ligă cu Universitatea. După Universitatea am plecat liber de contract la Galaţi.
Glume pe seama numelui
- Ţi s-a reproşat atunci că nu ţi-ai prelungit angajamentul cu "U"?
- S-a dat foarte mult în mine. Eram proaspăt căsătorit şi soţia era însărcinată. Am cerut un apartament pentru a semna pe patru ani. Atît am cerut, nu solicitasem alţi bani din contract. Am vrut să-mi dea un apartament, să fie trecut pe numele meu. Am plecat la Galaţi, unde au fost cei mai frumoşi ani din carieră. Am marcat 37 de goluri, am jucat şi în cupele europene.
- În copilărie s-au făcut glume pe seama numelui tău?
- Bineînţeles. Mă tachinau prietenii, la şcoală. Prin Sud e ceva normal. Cînd vrei să "faci" ceva se spune că "dai cu jula". Era normal şi nu m-a deranjat niciodată. M-a învăţat tatăl meu, cînd eram mic, ce înseamnă numele de Jula. Mă oftic repede cînd e ceva legat de familie, dar glumele la adresa mea nu mă deranjează.
"În Germania nu se bagă autobaza în poartă"
- Ce sfat i-ai da lui Ioniţă, care va juca la Koln?
- L-am urmărit şi are talent. La Koln e foarte greu, Sergiu Radu e în măsură să-i spună, că a jucat un an acolo. E foarte greu pentru că sînt 50.000 de fanatici la fiecare meci. Ioniţă are concurenţă, fiindcă vor să-l ţină pe Tosici, jucătorul lui Manchester United. I se potriveşte campionatul german, e un jucător de viteză şi de forţă. În Germania e important ca fotbalistul să aibă forţă. În Germania poţi să alergi ca un nebun şi ei te iubesc, chiar dacă nu atingi mingea. Lui îi va fi un pic mai greu, pentru că e atacant, şi trebuie să dea şi goluri. Să nu-l strice banii de cap. Am auzit că avea un contract mic la Rapid, acum va cîştiga foarte mulţi bani şi e tînăr. Depinde şi de oamenii din jurul său. Va fi coleg şi cu Podolski, copilul răsfăţat al Germaniei, nu-i va fi uşor. Mă bucur că mai vine un român.
- În Germania se bagă autobaza în poartă?
- Nu, nu există aşa ceva. În Germania fotbalul e mult mai uşor decît se vede la televizor. În prima ligă sînt spaţii. Nu degeaba se marchează foarte multe goluri. De anul viitor se va folosi noul balon Adidas, cu care se va juca la Campionatul Mondial. Le-am spus colegilor mei că mă voi face de rîs anul viitor. Am jucat vreo două meciuri, am fost cel mai slab de pe teren, nu mă asculta mingea. Nu m-am putut obişnui, deşi am făcut o săptămînă antrenamente cu ea. O minge foarte periculoasă pentru fundaşi şi pentru portar.
- Văd că şi pentru atacanţi.
- M-am făcut de rîs la un meci. Nu mi-au ieşit combinaţiile, nu mi-a plăcut deloc cu mingea asta.
- Te aşteptai să fii convocat de Răzvan Lucescu după un sezon foarte bun?
- Nu, e foarte greu să vii din liga a doua. Aţi văzut ce presiunea s-a pus pe Răzvan Lucescu cînd l-a chemat pe Florescu? Ca orice fotbalist, îmi doresc să ajung la "naţională".
- Te-a sunat cineva din staff-ul selecţionerului pînă acum?
- Nu, niciodată. Sper să mă convoace anul viitor, că voi fi în prima ligă.
"Aş vrea să mai joc cîţiva ani. Modelul meu e Petre Marin. Apoi, poate voi deveni antrenor. Sînt un bun pedagog. În armată am avut în subordine 40 de oameni"
EMIL JULA
"Sîntem la 30 de kilometri de Polonia, iar cînd jucăm în deplasare mulţi ne strigă că sîntem comunişti"
EMIL JULA
"Vreau să scap de ce e în România. Vorbesc cu colegii mei de la echipe de top şi toţi au probleme, nu şi-au luat banii"
EMIL JULA
"Aş vrea să-mi închei cariera la Universitatea Cluj, dar e destul de greu. Peste cinci ani văd Universitatea ca o echipă cu pretenţii la titlu şi-mi va fi mai greu"
EMIL JULA
"Îmi plac atacanţii oportunişti deşi eu nu sînt. Îmi place Pippo Inzaghi. Mi-au mai plăcut Vieri şi Van Nistelrooy"
EMIL JULA
"Nu cred că am văzut în doi ani un interviu cu preşedintele într-un ziar, iar la televizor nici atît. Dacă le-aş spune cum e la noi, le-ar fi greu să înţeleagă"
EMIL JULA
Modelul german
În 2009, cînd Cottbus a retrogradat, suporterii şi preşedintele nu i-au taxat pe jucători. "Educaţia lor este incredibilă. Lumea a acceptat retrogradarea. Am pierdut în prima manşă a barajului cu Nürnberg, cu 3-0 acasă, iar publicul ne-a aplaudat la final, ne-a încurajat. Preşedintele a intrat în vestiar şi ne-a spus: «Asta e. La anul o vom lua de la început!». Nu a făcut scandal.Pierzi acasă, nu contează. Pentru public e importantă atitudinea echipei din teren".
"Beckenbauer al Cottbusului"
Vasile Miriuţă e cel mai iubit jucător român care a evoluat la Cottbus. "Miriuţă e un fel de Franz Beckenbauer al Cottbusului. Din ce ştiu acum, e noul antrenor secund. În şase ani a făcut lucruri extraordinare. Să ieşi de la Energie Cottbus în două rînduri jucătorul anului în Bundesliga, nu e puţin lucru! Ştiu că Vasile a avut o mare contribuţie la transferul meu. Cred că şi Leo Grozavu, fostul meu antrenor de la U Cluj, a pus o vorbă bună", a declarat Jula II.
Nici un cent în plus
Energie Cottbus e un club cu organizare nemţească. "Se calculează fiecare cent. Dacă bugetul e de 11 milioane, nu cheltuie 11 milioane şi un cent. Nu se face rabat de la nimic. Jucătorul e actorul principal, să nu-i lipsească nimic. Ne ţin ca în palmă. Trebuie doar să jucăm fotbal", a spus golgeterul formaţiei germane.
Ghid român
La Cottbus jucătorii îşi plătesc cheltuielile legate de casă. "E un dezavantaj. E de umblat, la apă, la curent. Clubul mi-a dat un om care ajută jucătorii. Eu ştiam engleza, el nu ştia. Eu nu ştiam germană. Am avut noroc cu un român, Rafael Boboc, stabilit acolo de 20 de ani. El m-a învăţat germană. Copiii noştri se joacă împreună, Burcă ni l-a prezentat. Stau în casa în care au stat Vlad Munteanu şi Ovidiu Burcă"
Chinezul Ronaldo
Fotbaliştii se antrenează şi în afara şedinţelor de pregătire. "Toţi jucătorii merg în sala de forţă de trei ori pe săptămînă, înainte şi după antrenament. Nu-ţi impune nimeni", a mărturisit Emil, care îşi va petrece vacanţa în Antalya alături de finul său, Gabriel Giurgiu, mijlocaşul Oţelului. Se exersează şi fazele fixe: "Eu cred că te naşti cu talentul ăsta. L-am văzut la Galaţi pe Viorel Tănase. Din 20 de lovituri, dădea 19 pe poartă şi 15 erau goluri. Tănase exersa foarte mult. Avem un Cristiano Ronaldo al nostru, un chinez, care execută din orice poziţie a terenului. Spre ghinionul lui şi al nostru nu a dat gol, dar a avut 7 bare".
Coleg de cameră cu Sergiu Radu
La Cottbus, Emil e coechipier cu Ovidiu Burcă şi cu Sergiu Radu. "Ovidiu Burcă şi-a terminat contractul. A fost căpitanul echipei. Ar vrea să rămînă în Germania, la Cottbus dacă se poate. E la negocieri. Aş vrea să rămînă, e un jucător foarte bun şi mi-a fost de mare ajutor cînd am venit la Cottbus. Ne întîlnim toţi trei, şi cu Sergiu Radu, ieşim cu familiile. Sergiu e mai familist, e mai mult cu familia. Cu Sergiu stau în cameră în cantonamente".
17 goluri a înscris Emil Jula în sezonul 2007-2008, cînd a ocupat locul secund în clasamentul golgeterilor, fiind devansat de Dănciulescu
700.000 de euro a încasat Oţelul pentru Emil Jula, clubul din Galaţi avînd şi 20% din următorul transfer
300.000 de euro pe an este contractul lui Emil Jula la Cottbus
