SPORTURI  »  AUTO  »  ALONSO MAI ARE DOI ANI DE CONTRACT CU FERRARI

Fernando Alonso spune că vrea să-şi încheie cariera la Ferrari

Articol de GSP - Publicat joi, 14 ianuarie 2010 00:00

Pilotul spaniol Fernando Alonso (28 de ani), dublu campion mondial de Formula 1, a declarat că Ferrari este "sută la sută" ultima echipă la care va concura în carieră, informează AFP, citata de Mediafax.

"Aceasta va fi sută la sută ultima mea echipă. Am venit la Ferrari mult mai bine pregătit decât am fost la Renault", a precizat pilotul spaniol într-o conferinţă de presă desfăşurată la Madonna di Campiglio (Italia), cu ocazia prezentării celor doi piloţi ai echipei Ferrari pentru sezonul 2010.

"Să conduc un monopost Ferrari era visul meu de când eram mic şi a devenit realitate. Este grozav să faci parte din această echipă, pentru că simţi că aparţii unei familii, sentiment pe care nu l-am avut la nicio altă echipă", a mai spus Fernando Alonso, campion mondial cu Renault în 2005 şi 2006.

Întrebat ce părere are despre revenirea în Formula 1, la echipa Mercedes, a fostului campion mondial, germanul Michael Schumacher, Alonso a precizat că această revenire "nu poate face decât bine Formulei 1" şi că prezenţa germanului îl va motiva şi mai mult.

"Când nu a fost aici, a existat o lipsă de motivaţie. Acum, voi fi motivat să câştig la Ferrari. Eu şi Michael am fost rivali în cei doi ani ce au precedat retragerea lui. Rivalitatea a atins cote maxime în timpul ultimei curse din sezonul 2006, din Brazilia"
, a precizat Alonso.

Alonso a profitat de ocazie pentru a ironiza speculaţiile privind rivalitatea sa cu noul coechipier, brazilianul Felipe Massa. "Nu există nici o problemă între noi, deoarece nu ne putem întâlni decât în finală", a spus Massa, cu referire la finala Cupei Mondiale de fotbal, unde selecţionatele Braziliei şi Spaniei au şanse să se califice.

După doi ani petrecuţi la Renault, Alonso a semnat în 2009 un contract pe trei ani cu Ferrari.

Citește și:
Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!
Superliga

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Campos vrea să-i transfere la Dinamo: „Următoarele zile vor fi foarte aglomerate”

Rapid forțează transferul! Pancu îl vrea neapărat: „Nu ascund, am discutat cu el”

 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic

Comentarii (1)
 •  14 Ianuarie 2010, 18:59

asa a zis si cand a trecut la mclaren, ca mai ia un titlu si se retrage. acum vrea sa-l bata pe schumacher si sa devina cel mai de succes pilot din istoria f1. cam abitios...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează