Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 iunie 2009 00:00
Oficialii lui Chelsea Londra sunt dispuşi să ofere în jur de 52 de milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile internaţionaului argentinian al lui Atletico Madrin, Sergio Aguero, autorul a 17 goluri în ediţia recent încheiată din Primera Division, informează The Telegraph.
Directorul executiv al grupării londoneze, Peter Kenyon, ar fi demarat deja negocierile cu reprezentanţii clubului spaniol şi cu agentul fotbalistului, Pini Zahavi.
Potrivit publicaţiilor britanice, principalul impediment în realizarea tranzacţiei îl reprezintă pretenţiile financiare ale atacantului în vârstă de 21 de ani, care solicită un salariu stagional de aproximativ 12,5 milioane de euro.
Aguero, 18 selecţii şi 6 goluri în naţionala Argentinei, este ginerele lui Maradona şi evoluează pentru Atletico din 2006, an în care a fost cumpărat de la Independiente.
Vârful formaţiei madrilene, care în ediţia 2008-2009 a marcar 20 de goluri în toate competiţiile, este al doilea golgheter al echipei sale, după uruguayanul Diego Forlan (32 de goluri) , care a şi câştigat Gheata de Aur a Europei.
NewsIn
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite