FOTBAL  »  Superliga  »  CEAHLAUL

21 de jucători s-au prezentat la reunirea lotului, care a avut loc la Bucureşti

Articol de GSP - Publicat luni, 04 ianuarie 2010 00:00

Lotul formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ s-a reunit, luni, la Bucureşti, pentru începerea pregătirilor în vederea returului de campionat, iar 21 de fotbalişti au şi efectuat vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS), transmite corespondentul NewsIn.

Singura noutate a fost portarul Alexandru Barna, în vârstă de 16 ani, promovat de la echipa secundă a clubului.

Jucătorii prezenţi la reunirea lotului şi vizita medicală: Lipitor, Roheţki, Alexandru Barna - Burlacu, Forminte, Viţelaru, Ferariu, Daniel Barna, Bădescu, Achim, Tudose, Cebotaru, Onciu, Rotaru, Sofroni, Staicu, Pântea, Gafiţa, Margină, A. Marc şi Cebotaru.

Brazilienii Rudison Ferreira şi Vinicius Frabon, togolezul Ibrahim şi congolezul Dikaba urmează să sosească în România până la finalul săptămânii deoarece au avut probleme cu viza.

La antrenamentele formaţiei nemţene este aşteptat în zilele următoare şi fundaşul stânga Alexandru Marius Dragomir, care a evoluat ultima oară la FC Sopron. În vârstă de 24 de ani, Dragomir este un produs al Centrului de Copii şi Juniori al lui Dinamo, pentru care a şi debutat în Liga I în urmă cu şase ani.

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a anunţat că vor sosi la echipă mai mulţi fotbalişti străini în probe după ce conducerea i-a asigurat un buget consistent pentru transferuri. "Am vorbit cu domnul Gheorghe Ştefan şi bugetul pentru transferuri este unul care să ne ajute să aducem jucători valorosi. Vrem fotbalişti care pot decide jocul, care au experienţă, aşa că se va face un efort din punct de vedere financiar. Săptămâna aceasta mai aştept la probe şi alţi jucători. Am vorbit cu unii impresari şi am promisiuni de 5-6 jucători. Vor fi văzuţi la antrenamentele noastre de la Piatra Neamţ, unde va fi un semicantonament de pe 5 ianuarie până la finalul săptămânii. Va fi o perioadă de reacomodare la efort în care nu vor lipsi nici testele fizice", a afirmat Mulţescu.

Oficialii nemţeni iau în calcul şi varianta transferării unor jucători de la formaţia belgiană Excelsior Mousron, exclusă din campionat din cauza problemelor financiare.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Campionate
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Superliga

Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”

 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (3)
 •  05 Ianuarie 2010, 09:29

Reiau, fiindca aveti o problema cu afisarea comentariilor. Asadar, autorul, care se inspira din gazetele locale, nu avea de unde sti ca au fost chemati la vizita medicala si Prodan si Doicaru. Ichim este accidentat, haraguta nu va conta in retur probabil, iar floricel a fost exclus dupa ce a fugit din cantonament pe geam si si-a rupt mina. C-asa e in fotbal!

 •  05 Ianuarie 2010, 09:25

Asta care copiaza in ziarele locale este tot timpul in urma cu o zi. Doicaru si Prodan au fost si ei chemati la vizita medicala, ichim este accidentat, haraguta nu va intra probabil in calcule pentru retur, iar floricel a fost exclus din lot dupa ce a fugit pe geam din cantonament si si-a rupt mina. C-asa e-n fotbal!

jean21
jean21  •  04 Ianuarie 2010, 17:57

unde sunt ichim haraguta floricel prodan si doicaru ???

Vezi toate comentariile (3)
Comentează