Articol de GSP - Publicat luni, 11 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 11 aprilie 2011 17:59
Mijlocaşul olandez al echipei Bayern München, Arjen Robben, a fost suspendat două etape şi amendat cu 15.000 de euro, după ce a primit caronaşul roşu pentru că l-a înjurat pe arbitru la finalul meciului de la Nürnberg (scor 1-1), informează site-ul oficial al campioanei Germaniei.
Robben a primit sîmbătă al doilea cartonaş roşu din carieră, pentru injurii la adresa arbitrului, după încheierea partidei, cînd i-a reproşat acestuia că nu a acordat echipei sale un penalty, scrie Mediafax.
Ca urmare a deciziei luate de Comisia de disciplină a Federaţiei Germane, olandezul nu va juca, duminică, în meciul de pe teren propriu cu Bayer Leverkusen (locul secund) şi nici la 23 aprilie, în deplasarea de la Frankfurt/Main. Pentru partida cu Bayer este suspendat şi fundaşul Holger Badstuber.
Cu cinci etape înainte de finalul campionatului, Bayern München, condusă acum de Andries Jonker, este clasată a patra, la 14 puncte în urma liderului Borussia Dortmund şi la un punct de poziţia a treia, ocupată de Hannover 96.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP