Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 10 iunie 2013 00:00 / Actualizat joi, 01 august 2013 17:07
Putem scrie orice, oricînd, oricît. Poveştile rămîn. Serena Williams tocmai şi-a îmbunătăţit-o pe a ei.
Unele poveşti au sfîrşit frumos, altele nu. Charles Perrault şi fraţii Grimm sînt depăşiţi, istoriile lor au variante moderne mult adaptate prezentului în care binele chiar nu mai e obligatoriu să învingă răul. Alte poveşti încă se scriu. Au, cum se spune, final deschis.
Serena Williams e una dintre ele. Putem să-i privim muşchii şi să clătinăm din cap. Putem să-i urmărim jocul şi să observăm schimbările subtile pe care le-a făcut. Putem să-i măsurăm serviciul şi să zîmbim. Putem să-i numărăm lunile state pe margine şi să le comparăm cu turneele jucate. Putem alege orice variantă. Suspiciunea. Naivitatea.
Povestea rămîne. Încă se scrie. Nu ştim cum se va termina şi ce capitole vor rămîne intacte.
Se ştie însă că Serena a cîştigat sîmbătă Roland Garros-ul pentru a doua oară în carieră. După o pauză de 11 ani. A jucat finala cu Maria Şarapova, campioana de anul trecut, şi a învins-o cu 6-4, 6-4 în o oră şi 46 de minute. A venit mai bine pregătită pentru acest Open francez decît oricînd în acest ultim deceniu şi ceva. Mai bine chiar şi decît atunci cînd l-a cucerit prima oară. Atunci, în 2002, mezina Williams era varianta "raw", crudă, a ceea ce este acum. Juca mult din instinct şi din forţă, nu acorda nici un pic de însemnătate tacticii şi ignora geometria terenului. O ajutau tinereţea, robusteţea loviturilor şi acea lipsă de reacţie a adversarelor în faţa unui tenis atît de diferit, de aspru, aproape brutal.
Surorile Williams au deschis drumul spre acest stil agresiv, fizic. Multe jucătoare le-au luat de exemplu sau, pur şi simplu, au fost nevoite să-şi adapteze stilul la "generaţia power" pentru a putea face faţă. Să nu ne lăsăm înşelaţi. Maria Şarapova, învinsa de sîmbătă, nu e o victimă, porumbiţa firavă care a încăput în ghearele balaurului. Este o jucătoare puternică la rîndul ei, capabilă să trimită mingea din serviciu cu 183 de km/h şi să aibă o medie a serviciului al doilea superioară celei a americancei. Aşa cum victimă nu e nici Victoria Azarenka. Sau Petra Kvitova. Sau Na Li. Sau Samantha Stosur. Toate, şi altele, de asemenea, pot lovi mingea cu putere.
Sînt însă şi alte lucruri care contează. Mats Wilander a atras atenţia asupra nuanţei aplicate de Serena pe dreapta ei, trimisă acum cu mai mult topspin. Aţi văzut că se apără mult mai bine, uneori cu o singură mînă pe rever? Că vine la fileu, iar voleul ei e uneori surprinzător de ascuţit? Că foloseşte scurta, încă nu prea des, dar tot e mai mult decît niciodată! Că este excelent pregătită fizic, fără acel balast de kilograme care atîrna imens acum cîţiva ani? Toate acestea fac parte din procesul indispensabil de creştere. Toate acestea se văd de la meci la meci şi de la turneu la turneu, pe parcursul fiecărui an. Forţa e importantă, dar nu mai poate rezolva lucrurile singură.
Şi aşa ajungem iar la ziua de sîmbătă. La cei 11 ani după care Serena a închis cercul. Poate doar pentru a deschide altul. Cu suspiciune sau naivitate, povestea încă se scrie.
Vom afla mai tîrziu dacă e roman roz ieftin, thriller eşuat, nuvelă sud-americană sau, nu ştiu, pur şi simplu, viaţă. Cu albul binelui şi negrul răului amestecate în cea mai vibrantă formă de gri.
Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!