Articol de Justin Gafiuc - Publicat duminica, 17 mai 2026 00:47 / Actualizat duminica, 17 mai 2026 01:02
A venit ziua meciului Universitatea Craiova – U Cluj, care poate închide ecuația campionatului, dacă gazdele, favorite, vor reuși să învingă. GSP a aflat informații de culise din cabina oltenilor, inclusiv formula de start pe care o pune la cale Filipe Coelho
Universitatea Craiova și U Cluj se înfruntă duminică seara în Bănie într-un meci vital, care ar putea tranșa deja titlul în favoarea alb-albaștrilor.
Ar fi primul din palmaresul clubului lui Mihai Rotaru, conform deciziilor la zi ale instanțelor, căci Curtea de Apel Timișoara a decis în luna februarie că CSU nu poate revendica palmaresul din perioada 1948-1991, înainte de privatizarea echipei.
Marea întrebare la care fanii așteaptă, deocamdată, răspuns este aceea cu ce titulari va porni la luptă Filipe Coelho în partida crucială de pe „Ion Oblemenco”. Iar Gazeta a aflat planurile staff-ului tehnic!
Baiaram, reîncărcat pentru U Craiova - U Cluj, finala campionatului
Surse GSP din vestiarul oltenilor spun că antrenorul portughez s-a decis asupra primului „11”. Iar marea surpriză ar urma să fie reapariția în garnitura de start a lui Baiaram!

Intrat într-un con de umbră din cauza unei forme sportive în cădere, atacantul oltenilor n-a mai fost titular în campionat din runda a cincea din play-off. Se întâmpla pe 19 aprilie, la victoria Craiovei cu Rapidul pe teren propriu, 1-0, când a fost însă schimbat cu Teles în minutul 76.
De atunci, a intrat numai după pauză la meciurile din Liga 1. A revenit titular însă în finala Cupei României, fiind schimbat cu Crețu în minutul 83, fără să prindă astfel pe gazon prelungirile și loviturile de departajare care au adus trofeul în Bănie.
Coelho ar miza însă acum pe ambiția și motivația lui Baiaram de a fi pe teren din primul minut la un meci care ar putea intra în istoria grupării lui Mihai Rotaru: cel dintâi titlu în vitrina clubului!
Nu-i place lui Mister atitudinea lui Baiaram. El trebuie să se schimbe. Și la antrenamente, dar și așa, în general. Iar când intră, nu e decisiv. A fost decisiv la începutul campionatului, a fost acea ofertă, nu a plecat, iar de atunci este în scădere mare
- Gheorghe Craioveanu, 8 mai, pentru Digi Sport
Al Hamlawi e favorit pentru postul de vârf
Ultimul semn de întrebare se ridică la alegerea vârfului de atac. „Va fi Al Hamlawi în proporție de 99 la sută!”, spun sursele GSP din Bănie.
Atacantul palestinian a fost doar soluție pentru banca de rezerve sau în părțile secunde ale meciurilor la ultimele trei partide ale Craiovei. Dar Coelho ar fi hotărât să-l repună, aproape sigur, în primul „11”, cum s-a întâmplat la începutul play-off-ului.
E scenariul în care Nsimba și Etim vor rămâne soluțiile de rezervă, cu potențial de a face eventual diferența după pauză. De altfel, Coelho a făcut o regulă din rotația vârfurilor, care rareori au fost integraliști în meciurile Craiovei.
Cum va arăta echipa și ce le-a spus Coelho jucătorilor

În rest, antrenorul principal al oltenilor ar pune pe hârtie cam formația-standard, adică ar rezulta următoarea formulă de start pentru a rezolva problema titlului: L. Popescu – Romanchuk, Rus, Screciu – Mora, Anzor, Cicâldău, Bancu – Matei, Al Hamlawi, Baiaram.
Cum va juca însă Coelho? Relatează tot sursele GSP din lotul Craiovei: „A transmis echipei să-și păstreze echilibrul, să nu cadă pradă entuziasmului și să-și țină în frâu nervii. Asta pentru că, pe lângă presiunea tribunei, se așteaptă să existe și o doză de agresivitate sau provocare din partea Universității Cluj”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.