FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

UPDATE Gata, Adrian Rus a semnat! A venit anunțul oficial al clubului

Adrian Rus continuă în alb-albatru!
Adrian Rus continuă în alb-albatru!

Articol de , - Publicat miercuri, 03 iunie 2026, 19:30 / Actualizat miercuri, 03 iunie 2026 20:09

Veste excelentă pentru Universitatea Craiova: Adrian Rus și-a prelungit contractul cu formația din Bănie. Fundașul central, ajuns la finalul vechiului angajament, a ales să continue alături de campioana României, deși pe numele lui au început să sosească ofertele.

Adrian Rus (30 de ani) a ajuns la final de contract cu Universitatea Craiova, iar după ce a cucerit titlul și Cupa României, oficialii din Bănie i-au propus un nou angajament.

După câteva zile de răgaz, pe care le-a cerut pentru a se gândi la viitorul său, jucătorul cotat la 1,2 milioane de euro a luat o decizie. Acesta va evolua în tricoul alb-albastru și în sezonul viitor al Superligii!

UPDATE, ora 19:15 » Primul mesaj al lui Adrian Rus, după ce a semnat prelungirea

La circa un sfert de oră de când a fost anunțat în mod oficial că Adrian Rus va rămâne în Bănie, fundașul central a transmis un mesaj pe contul de Instagram.

Acum un an am venit la Universitatea Craiova cu multă ambiție și dorința de a demonstra. Mirel Rădoi a avut un rol important în alegerea mea, oferindu-mi încredere încă din primul moment, iar pentru asta îi voi fi mereu recunoscător.

Astăzi sunt fericit să continui această poveste. Am găsit aici oameni extraordinari, un grup unit, suporteri incredibili și aceeași relație bazată pe respect, încredere și comunicare din partea actualului staff tehnic, lucru care a contat enorm pentru mine.

Craiova a devenit mai mult decât un club. A devenit casa mea. Vă mulțumesc pentru susținere și vă promit că voi da totul pentru acest tricou în fiecare zi.

Rămân aici. Rămân pentru Știința!

- Adi Rus, fundaș Universitatea Craiova

UPDATE, ora 19:01 » Clubul a anunțat oficial că Rus continuă la Craiova

Împreună, până la capăt! Am sperat cu toții... Am așteptat și, acum, putem anunța oficial: campionul Adrian Rus continuă drumul spre noi performanțe alături de Universitatea Craiova! Forza Știința!

- comunicat Universitatea Craiova

Adrian Rus a semnat un nou contract cu Craiova

Oficialii din Bănie au reușit să îl convingă pe fundașul central, convocat și de Gheorghe Hagi la primele sale acțiuni la echipa naționalăchiar dacă pe numele său au existat oferte din străinătate.

Gata, Adrian Rus a semnat! A venit anunțul oficial al clubului
Adrian Rus. Foto: Imago

Adrian Rus a fost om de bază în actualul sezon, bifând 34 de partide și înscriind de patru ori.

Fostul fundaș al celor de la Pisa a fost transferat la cererea lui Mirel Rădoi, antrenorul oltenilor la începutul sezonului, iar Filipe Coelho a decis să meargă în continuare pe mâna sa și în a doua parte a campionatului.

Cred că după fiecare meci am simțit că suntem puternici, că suntem în grup puternic, că e un spirit de echipă incredibil. Mă bucur pentru colegii care au jucat mai puțin, pentru că mereu s-au antrenat 100% și asta a ținut grupul și concurența. Suntem foarte fericiți că am câștigat campionatul și Cupa României. Am făcut istorie aici

Adrian Rus, fundaș Universitatea Craiova

După „națională”, intră în vacanță

În carieră, Rus a mai evoluat la echipe precum Pisa, Pafos, Fehérvár, Sepsi și Balmazújváros. Până să debuteze în tricoul actualei campioane, acesta adunase 22 de selecții la echipa națională.

„Indiferent dacă ne înțelegem sau nu cu Adi, eu îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut aici și cred că a contribuit foarte mult la performanțele noastre. Sunt optimist că va semna prelungirea contractului”, spunea patronul Mihai Rotaru în urmă cu câteva zile.

După semnarea noului contract, Rus va intra în vacanță după meciul de sâmbătă cu Țara Galilor, iar pe 20 iunie va pleca alături de „lei” în cantonamentul de vară din Austria.

Gata, Adrian Rus a semnat! A venit anunțul oficial al clubului
Adrian Rus, în Craiova - Mainz // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Nu a vrut să meargă în țările arabe

Din informațiile GSP.RO, pe numele lui Adrian Rus au existat mai multe oferte din Arabia Saudită și Qatar, însă fundașul le-a transmis agenților săi că nu își dorește, în acest moment, un transfer în țările arabe.

Înainte să ajungă la Craiova, acesta a mai fost dorit de FCSB și de Sampdoria, însă insistențele lui Mirel Rădoi l-au convins să aleagă Bănia și să revină în Superligă.

Gigi Becali a susținut că impresarii i-au cerut prea mulți bani, iar Sampdoria a oprit negocierile pentru transferul fundașului de la Pisa.

Citește și:
ȘOC în Turcia » „Mirel Rădoi pleacă de la Gaziantep. Atitudinea lui recentă nu a fost tolerată”
Campionate
ȘOC în Turcia » „Mirel Rădoi pleacă de la Gaziantep. Atitudinea lui recentă nu a fost tolerată”
Gata, Adrian Rus a semnat! A venit anunțul oficial al clubului
Superliga
Gata, Adrian Rus a semnat! A venit anunțul oficial al clubului
Fiica marelui Roy Keane s-a căsătorit cu fotbalistul lansat de rivală
Stiri extrasport
Fiica marelui Roy Keane s-a căsătorit cu fotbalistul lansat de rivală
Dan Nistor a ales dintre Dinamo, Craiova și U Cluj: „Până la moarte! N-am cum să uit niciodată”
Superliga
Dan Nistor a ales dintre Dinamo, Craiova și U Cluj: „Până la moarte! N-am cum să uit niciodată”
Lovitură pentru Dacia în România. Ce se întâmplă cu Logan
Profit.ro
Lovitură pentru Dacia în România. Ce se întâmplă cu Logan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

UEFA ne-a închis stadionul, iar Gică Hagi a aflat abia acum! Meciul fără spectatori pe care urmează să-l joace România

„Vreau să mă retrag din tenis acum!” » Conferința de presă șocantă a Arynei Sabalenka: „Am dat-o în bară!”


Comentarii (4)
tritonal
tritonal  •  03 Iunie 2026, 19:31

Bravo, cel mai tare transfer! Craiova campioană si in 2027!

alexis
alexis  •  03 Iunie 2026, 19:18

Bravo, Adrian Rus! Ai ales clubul care te va aprecia la adevărata valoare! Felicitări pentru alegerea făcută! Multe realizări pozitive în tricoul alb-albastru.

2026
2026  •  03 Iunie 2026, 19:16

Un jucator f.bun

Vezi toate comentariile (4)
Comentează