Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 10 iunie 2026, 18:04 / Actualizat miercuri, 10 iunie 2026 18:06
Omar Artan, arbitrul somalez care se pregătea să devină primul din țara sa care oficiază la un Campionat Mondial, a fost refuzat la intrarea în Statele Unite din cauza unei „asocieri cu suspecți de apartenență la organizații teroriste”.
Arbitrul în vârstă de 34 de ani, desemnat arbitrul african al anului în 2025, a fost oprit luni pe Aeroportul Internațional Miami, deși deținea un pașaport diplomatic și o viză de intrare unică pentru SUA. Somalia este una dintre cele 12 țări incluse pe o listă de restricții de călătorie implementată de administrația condusă de președintele Donald Trump.
Omar Artan nu a fost lăsat să intre în Statele Unite
O sursă din administrația Trump a explicat decizia, afirmând că, în urma unei inspecții amănunțite, au fost descoperite „informații defăimătoare” care au făcut ca respectivul călător să fie „inapt pentru admiterea în Statele Unite conform Legii Imigrației și Naționalității (INA)”. Aceeași sursă a adăugat: „Administrația președintelui Trump nu va permite niciunei amenințări la adresa securității să intre în țara noastră. Punct”.
Reamintim că Artan, arbitru FIFA din 2018, făcea parte din grupul de 52 de arbitri selecționați pentru turneu. „Cel mai mare vis al vieții” i-a fost spulberat după un interviu de 11 ore cu serviciile de imigrație, urmat de mai multe ore de detenție înainte de a fi urcat într-un zbor de retur spre Istanbul, Turcia, așa cum a relatat pentru New York Times.
În ciuda eșecului, Omar Artan, care s-a întors deja în Somalia, a fost primit în Mogadishu ca un erou de mulțime, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai Federației Somaleze de Fotbal. Pe aeroport, arbitrul nu a răspuns la întrebări, dar, pe lângă faptul că a mulțumit „pentru tot sprijinul FIFA” pe parcursul procesului, a făcut o promisiune: „Vă promit că voi arbitra la următorul Campionat Mondial”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite