Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 12 iunie 2026, 11:57 / Actualizat vineri, 12 iunie 2026 16:14
Antena 1 anunță că a fost „lider absolut de audiență în România” în seara în care a transmis deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal, atât în studioul de prefață, cât și pe durata ceremoniei de deschidere și în timpul meciului efectiv.
Campionatul Mondial de Fotbal, ediția 2026, a început seara trecută, odată cu meciul Mexic - Africa de Sud, scor 2-0.
Duelul a început la ora 22:00 și s-a terminat după miezul nopții. El a fost prefațat de o ceremonie de deschidere, prima dintre cele 3 organizate, câte una în fiecare dintre țările gazdă (Mexic, SUA și Canada).
Antena 1, „lider absolut de audiență” cu deschiderea Campionatului Mondial de fotbal
Pe durata serii, Antena 1 anunță că a fost „lider absolut de audiență, atât cu primul meci, Mexic – Africa de Sud, cât și cu toate programele speciale” dedicate competiției.
1.367.000 de telespectatoris-au uitat la Mexic - Africa de Sud, în direct pe Antena 1, la nivel național. Pe locul 2 s-a clasat ProTV (583.000 telespectatori)
Deschiderea turneului a avut o creștere de 47% a audienței față de cea de la precedenta ediție, Qatar 2022, și cu 61% față de începutul turneului din 2018, desfășurat în Rusia.
În urmă cu 4 ani, meciul de deschidere, Qatar - Ecuador, s-a jucat la 18:00, ora României. În urmă cu 8 ani, meciul de deschidere a fost Rusia - Arabia Saudită și s-a jucat tot de la 18:00.
39,9% din publicul comercial cu televizorul pornit s-a uitat la meci
În ceea ce privește meciul în sine, Antena transmite că pe durata acestuia, intervalul 22:00 - 00:04, a avut 8.7 puncte de rating și 39,9% cotă de piață la nivelul publicului comercial, adică telespectatorii cu vârste între 21 și 54 de ani.
Punctele de rating reprezintă procentul de oameni care se uită la un anumit post dintre toți cei care au televizor (indiferent dacă pornit sau oprit).
Cota de piață arată procentul de urmăritori dintre cei care aveau televizorul pornit în intervalul aferent. Practic, 39,9% din publicul comercial (21-54 ani) care avea televizorul pornit seara trecută se uita la meci.
Următoarea televiziune ca audiență a fost PRO TV, 3.7 puncte de rating și 17,1% cotă de piață. La acea oră, PRO TV a transmis filmul „Curierul”, iar începând cu ora 23:30 buletinul de știri.
Antena 1 a fost lider de audiență și „la nivelul întregii țări”, cu 7.9 puncte de rating și 29,2% cotă de piață. PRO TV a fost la 3.4 puncte, respectiv 12,5% cota.
Și studioul Antena și ceremonia premergătoare partidei au condus audiența, cu 6.4 puncte de rating și 26,8% cotă de piață în intervalul 20:29 - 22:01, în care PRO TV a fost la 5.3 puncte și 22,4% cotă de piață.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”