INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Jose Mourinho a ajuns pe Lună! » Man on the Moun

Articol de - Publicat duminica, 19 decembrie 2010 00:00

Portughezul e convins: "Să antrenezi la Real Madrid e ca şi cum ai merge pe Lună. Eu sînt acolo, dar cu ambele picioare pe solul selenar"


Cine putea fi mai potrivit să deschidă o carte ca "Biblia lui Real Madrid", scrisă de lusitanul Luis Miguel Pereira, decît Jose Mourinho? Inteligenţă şi originalitate, exact ce era nevoie pentru un altfel de cuvînt înainte.

"Real nu înseamnă doar trofee, mari jucători şi antrenori extraordinari, ci şi o puternică influenţă socială, politică şi chiar culturală asupra societăţii mai mult de un secol", reliefează portughezul.

"Astfel se explică de ce Bernabeu este unul dintre punctele de atracţie cele mai vizitate ale Madridului. 600.000 de oameni vin să-l vadă anual, la fel de mulţi ca la muzeul Prado. Iar muzeul lui Real oferă un alt tip de artă, este un Luvru al fotbalului, un templu cu peste 10.000 de trofee".

Mourinho crede că acesta este vîrful carierei sale, pe care îl exprimă plastic: "Să antrenezi la Real Madrid e ca şi cum ai merge pe Lună. Eu sînt acolo, dar am ambele picioare bine prinse în solul selenar".


"2010 a fost cel mai bun an al meu. Dacă ar fi să-mi dau o notă de la 1 la 10, mi-aş da 11. Am cîştigat tot cu Inter, iar la Real sîntem în plină cursă spre trofee. Anul perfect"
Jose Mourinho, antrenor Real

A pierdut vestiarul?
Presa catalană a mai descoperit un subiect acid pentru Real. "Mou pierde controlul", a titrat ieri "Sport", susţinînd că "relaţiile tensionate ce domină vestiarul blanco, generate de conflictul dintre «bisericuţe», pot dinamita sezonul". Acelaşi cotidian dezvăluie că eşecul usturător de pe "Camp Nou", 0-5 cu Barca, a fost scînteia care a provocat toate neînţelegerile, în centrul cărora se află mai mereu Ronaldo, "iar Mourinho nu stăpîneşte problemele interne".

"Manzano? Cine-i ăsta?"
De curînd, cînd i s-a spus la o conferinţă că Gregorio Manzano (54 de ani), un foarte cunoscut antrenor spaniol, a criticat jocul Madridului, Mourinho a răspuns în stilu-i caracteristic: "Manzano? Cine-i ăsta?". Mîine îl va cunoaşte pe actualul antrenor al Sevillei în meciul direct de pe "Bernabeu". Rugat să comenteze ironia lui Jose, Manzano s-a amuzat: "Mourinho n-a minţit. Nici eu nu-l cunosc!".

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
mrdanny
mrdanny  •  19 Decembrie 2010, 10:35

el scrieisan in english si terminaisan very rapid :))

inter_2007_mit
inter_2007_mit  •  19 Decembrie 2010, 10:01

In ce limba ati scris articolul. Moun oare in ce limba e??? Ati vrut sa scrieti Luna in engleza??? Mai cititi, mai informati-va si verificati in dictionar. In engleza literara Luna - Moon. Poate voi scrieti intr-un dialect nou...Multa bafta la studiat engleza inainte de-a scrie articole de...2 lei!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează