INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GSP SPECIAL

Fundaşii noştri cuceresc Europa! » Noul MIT

Articol de - Publicat miercuri, 29 decembrie 2010 00:00

În trecut, românii erau căutaţi pentru talent şi instinct. Oameni de gol, de pasă decisivă. Acum, în prim-plan sînt apărătorii. Iar Tamaş şi Ştefan Radu sînt marile revelaţii!

Mitul românului hiperdotat, care driblează, pasează perfect sau rupe plasa de la 30 de metri, a cam dispărut pe continent. E vremea fundaşilor. Sobri, inteligenţi, maturi în joc, cu tehnică bună, apărătorii noştri au cucerit Europa în acest sezon.

Şapte evoluează în campionate puternice, Chivu, Ştefan Radu, Tamaş, Raţ, Săpunaru, Goian şi Neşu, iar doi dintre ei sînt printre marile revelaţii din Italia şi Anglia.

Radu şi Tamaş sînt cei mai folosiţi stranieri (aproape maximum de meciuri), oameni extrem de importanţi la Lazio şi West Bromwich Albion, sînt cei mai în formă, cei mai constanţi, cei care i-au convins pe conducători să le prelungească angajamentele cu salarii mărite şi cei ale căror nume figurează deja pe lista cluburilor de forţă! Chelsea pentru Tamaş şi aceeaşi Chelsea, plus Barcelona, Juventus, Milan, Liverpool şi Bayern pentru Radu!

Acesta poate deveni noul prototip al fotbalistului român. Şi străinii să caute în viitorul apropiat un apărător stil Chivu sau Tamaş. Mai puţin geniul urmaşilor lui Hagi. Sau instinctul de felină al clonelor lui Mutu.

1,9 milioane de euro este salariul lui Tamaş la WBA, contractul fiind prelungit pînă în 2014

20 de milioane de euro va fi clauza de reziliere a lui Ştefan Radu la Lazio; salariu - un milion

"Tamaş este o figură importantă la West Bromwich Albion. Şi pe teren, şi în afara lui. Gabi e liderul din apărare"
Roberto Di Matteo, manager WBA

"Voi face tot ce pot ca să-l păstrez pe Ştefan Radu la Lazio, deşi este dificil. Sînt multe cluburi interesate de el. E un jucător excelent"
Claudio Lotito, preşedinte Lazio

EUROPA. Chivu, două trofee. Raţ, golul decisiv!
Dacă în campionate, Radu şi Tamaş au dominat sezonul, devenind titulari indiscutabili la echipe din Serie A şi din Premier League, în schimb, Chivu şi Raţ au ieşit la rampă în competiţiile continentale cu echipele lor. În 2010, căpitanul "tricolorilor" a cucerit 5 trofee la Inter, ultimele două în actuala stagiune: Mondialul cluburilor şi Supercupa Europei. Iar fundaşul stînga de la Şahtior a adunat 540 de minute (maximum) în grupele Ligii, marcînd golul decisiv la 2-0 cu Braga pentru calificarea teamului ucrainean în "optimi".

ATACANŢII. Goluri puţine, note slabe
Ofensiva suferă. Doi atacanţi cu mare dorinţă, dar cu puţine performanţe. Daniel Niculae a început tare la Monaco, cu trei goluri în etapele 3-5 din Ligue 1, însă la finalul turului are doar 4 reuşite şi o medie de 0,3 goluri pe meci. Media notelor din L’Equipe? 4,9 (10 maximum). În acest timp, Ciprian Marica nu a strîns decît două meciuri complete în 17 etape (7 titular), cu numai 3 goluri (medie 0,25)! Media notelor din Kicker? 4,19! A fost o dată "clasă mondială" (nota 1, cea mai mare), dar a fost şi "o catastrofă care nu-şi merită banii (nota 6, minimum). S-a simţit mai bine în Europa League: 3 goluri în 9 partide. Şi Adrian Mutu? Un gol în 6 meciuri la Fiorentina!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (9)
yonutzmax07
yonutzmax07  •  29 Decembrie 2010, 15:07

2 rapidisti nu vezi? dute la optimed ca sunt reduceri de sarbatori .

milan6
milan6  •  29 Decembrie 2010, 14:21

articolul e jumatate fals,jumatate minciuna! in afara de Chivu niciunul nu joaca la mari cluburi!Lazio,sezonul trecut s-a salvat de la retrogradare!Goian nu conteaza la Palermo,Tamas se va lupta pt evitarea caderii din Premier iar Gaman si Gardos sunt lenti si aici in Miti Liga!

neko00
neko00  •  29 Decembrie 2010, 11:30

Eu vad doi fosti stelisti si doi fosti dinamovisti in top. Ma contrazici?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează