Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
Voi mai credeți în Naționala noastră?
Suntem iarăși în săptămâna în care ne umplem mintea de iluzii. La orizont, ni se arată posibilă, încă o dată, o calificare la un Campionat Mondial de fotbal. Obiectivul nostru sfânt, Graalul acesta mic din care am vrea să sorbim măcar o dată la 25 de ani. Everestul nostru național, singura realizare care ne-ar repara
România nu este o echipă!
Nu vorbim de țară, deși am putea. Să rămânem la sport deocamdată. Naționala feminină de handbal a dat tot ce putea contra Muntenegrului. Și nu a fost deloc de ajuns, ăsta e necazul. Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe
Dopaj la FCSB?!
Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de meserie! Previziunile s-au adeverit și derby-ul n-a avut istoric. După o repriză oarecum
Neuberții și paligorii
Ar fi rezistat CFR până la final dacă nu rămânea în 10? Probabil că nu. Gafele lui Chipciu și Camora, puse de Stelian Stancu pe seama oboselii fizice și mentale, s-ar fi putut produce și în 11, în condițiile unui pressing feroce al FCSB „FCSB a stat mult mai bine fizic decât CFR. S-a văzut clar că jucătorii lor aveau
Da’ el de ce nu e plin de noroi?
Maratonul de la JO Paris, 1900, e un film cap-coadă. Curieri acuzaţi că au luat-o pe scurtătură, medalii acordate după un deceniu, alergători rămaşi la cafea, concurenţi spre dreapta când ei trebuiau spre stânga şi reproşuri venite şi la 40-50 de ani după cursă Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”
Toată lumea face bășcălie de Mourinho, puțini observă că au fost și croații prin peisaj La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de joc. Nu e
„Wow!”-ul lui Lineker
Legătura ocultă dintre Messi și Ronaldo „Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie să fii informat că Lineker îl consideră pe Messi cel
Un car de vise
Superclásico n-a fost niciodată un meci de fotbal. Adevărat, Boca-River se joacă pe un teren de fotbal, folosește o minge și urmează în mare sugestiile regulamentului. Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie.
A greșit Rădoi?
Obiceiul era ca naționala să aibă dificultăți de efectiv înaintea unor confruntări importante. De regulă, câțiva "tricolori" nu puteau ajunge la lot, fiind indisponibili. Operați, sub tratament, convalescenți etc.. Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui
Mirel Rădoi. Virusul și selecția
Îmbolnăvirea selecționerului e o problemă mai complicată decât chibițatul nostru pe marginea selecției Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a
Taci!
O jucătoare își umilește antrenorul, iar antrenorul se simte mândru de relația pe care o are cu jucătoarea. Printre altele, așa arată tenisul contemporan Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea
Știre falsă
Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa de Cupa României, vom avea VAR, deoarece șefii Federației și ai Ligii
Cum așteptăm nemții
Starea națiunii fotbalistice înainte de meciurile cu Macedonia de Nord și Germania nu este liniștitoare Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul
Handbaliatorii
Ne-a bătut Kosovo. Bine că nu jucăm cu Kiribati! Vocea lui Ştefan Birtalan e întretăiată, şi nu din cauza legăturii telefonice, nici urmare a micului şi simpaticului defect de vorbire, un bâlbâit care i-a adus porecla „Bibi”. Emoţie. Nu dintr-aceea de soap care să-ţi mulgă lacrimi, o emoţie adâncă, veritabilă, făcută
"Nita" – doamnă pe stradă, bărbat în echipă
Anita Carmona Ruiz este cunoscută drept una dintre primele jucătoare de fotbal din Spania. Pentru că la 1930 vremurile erau tulburi, se costuma în... domn şi aşa evolua în echipe masculine La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la "Artilerie". Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul
Piedici în calea Oștirii
Meciul de Liga a treia CSA Steaua-FCSB 2 naște multe patimi, unele dintre ele hrănite pe săturate din bani publici A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon. Acelea au fost ale secolului
Detaliile unor „optimi”
La ora falimentului lui Ronaldo? Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment al lui Ronaldo… Când Cristiano s-a
Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!
Dacă franco-senegalezul ar fi fost dat afară când trebuia, acum vestea cu el și cu cocaina prizată ar fi trecut la ”și altele”. S-ar fi vorbit despre ”fostul dinamovist, îl mai țineți minte?” nu despre ”dinamovistul” Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în
Viitorul la Liverpool
Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita să piardă șase. A doua zi, Klopp își putea citi necrologul anticipat în toată
Cei de pe urmă
Pentru ce şi pentru cine se luptă pe viaţă şi pe moarte FCSB şi CSA? Britanicii s-au culcat cu City-Utd 0-2 şi s-au trezit cu The Queen-Meghan 0-1. De Ziua Femeii. Care e, de fapt, o zi a drepturilor femeii, ceea ce ne reaminteşte paradoxurile unei umanităţi dornice să ajungă pe Marte, dar având probleme mari să
Unde a dispărut zâmbetul?
Sezonul prost al lui Liverpool ne învață câte ceva despre cum se poate alege, atât de ușor, praful. Pentru cine bat deci kloppotele? La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e
„Cursa aceasta năprasnică"
În toamna lui 1904, şase echipaje pleacă din Dealul Filaretului spre Giurgiu, în primul "raliu" din istorie. George-Valentin Bibesco termină primul, ciorile intră-n piloţi, iar maşinile ajung îndărăt suite în căruţe cu doi cai putere Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe
Prietenul meu „cormoranul”
Ce îl leagă pe un fan Manchester de un fan Liverpool Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și ai lui fiind la o distanță fără de
Calomnii publice
De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu „la război ca pacea bine înarmată”. A doua parte e și mai interesantă. Pentru că distruge
Gura bate gândul
Zlatan, Milan, golan, fazan. Ce bine e să legi nişte cuvinte uite-aşa, cum îţi vin! „E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal pentru că asta știu să
Primăvara românilor
De la Lucescu la Kiev până la Hagi la Glasgow, ici, colo, câțiva dintre ai noștri au reușit performanțe peste care riscăm să trecem, din nou, prea ușor, fără să le înțelegem însemnătatea. O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.
Merci, Giroud!
Cum mi s-a intensificat dorul după un centru înaintaș autentic Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea „o bicicletă
Zaha la maturitate
La 28 de ani, Wilfried Zaha are încă totul de pierdut, dar asta nu l-a împiedicat să își câștige independența. Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”.