Articol de GSP - Publicat luni, 15 septembrie 2008 00:00

Pe fondul scăderii presei scrise, Gazeta progresează pe print şi pe on-line!

CU 40% MAI MULTE EXEMPLARE VÎNDUTE ÎN ACEST AN, FAŢĂ DE CEL ANTERIOR. E un enunţ aproape dispărut în lumea presei scrise. Dar există în lume ziare care cresc.

Ultimele cifre BRAT confirmă că Gazeta face parte din lista selectă a studiilor de caz. Progresia din ultimii 5 ani este elocventă. De altfel, succesul simultan al Gazetei pe print şi pe on-line a fost obiectul unui articol în IFRA Magazine, revista celei mai mari organizaţii mondiale de studii de presă scrisă.

Gazeta nu este doar lider pe piaţa de sport. Aici diferenţa a crescut fără precedent, chiar şi după preluarea ProSport de către MediaPro. Gazeta e mai mult decît atît. Este un standard de comunicare fixat de cititori, cei care alcătuiesc agenda, scriu împreună cu redacţia, reacţionează şi inspiră. Aşa se explică faptul că Gazeta a ajuns să vîndă aproape dublu nu doar faţă de competiţia directă, dar şi faţă de ziare precum Evenimentul zilei, care acum trei ani o depăşeau ca tiraj!

SEMESTRU-RECORD ÎN ULTIMII 10 ANI
Gazeta este singurul ziar de sport care a depăşit media de 100.000 exemplare vîndute pe zi întrun semestru. În perioada ianuarie - iunie 2008, Gazeta a vîndut în medie 100.832 ziare pe zi. Conform cifrelor BRAT, a fost cel mai bun semestru al unui ziar de sport din din 1998 şi pînă azi.

1,15mil. de vizitatori unici a avut gsp.ro în august 2008
29.430 EXEMPLARE a vîndut Gazeta mai mult în 2008 decît în aceeaşi perioadă din 2007

Citește și:
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis

Arbitrul a încercat să explice decizia, dar nimeni nu a înțeles nimic! Moment viral la meciul de deschidere al Cupei Mondiale
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Incidente violente în apropierea stadionului Azteca » Marcelo, ex-Real Madrid, a scăpat ca prin minune!

Programul meciurilor de azi de la Campionatul Mondial de Fotbal 2026! Totul despre prima săptămână, 11-18 iunie

INEDIT Petrom și MOL au ieftinit de două ori carburanții în aceeași zi. Benzina a coborât sub 9 lei/litru
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campionatul Mondial a început cu o mare gafă

Manifestul lui Dan Negru la startul Mondialului: „FIFA a furat ideea lui Ceaușescu”