Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
S-a nascut o noua forța in handbalul feminin din Romania! CSM București și SCM Ramnicu Valcea vor avea un adversar serios in Dunarea Braila
Dunarea Braila a facut o campanie agresiva de achiziții. A anunțat deja șapte transferuri și spera la un loc pe podium in urmatoarea ediție a Ligii Naționale de handbal feminin. Dupa ce in campionatul trecut a luptat pentru evitarea [...]
Cazul ciudat de la o secție din CSM București: cine-l ține in brațe pe ”Garcea?”
CSM BUCUREȘTI. Gabriel Gancea, team-managerul echipei masculine de volei, a ramas in funcție, deși rezultatele echipei au lasat de dorit in ultimul sezon. E singura formație de la CSM care nu a urcat niciodata pe podium! Intre managerii [...]
JOCURILE EUROPENE DE LA MINSK » Au ratat aurul! Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au pierdut finala la tenis de masa
Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu au pierdut finala de dublu mixt la Minsk. Au ratat și calificarea directa la Tokyo 2020. O finala fara istoric pentru Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk. In ultimul [...]
Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu s-au calificat in finala la Jocurile Europene!
Romanii Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu trebuie sa caștige finala de la dublu mixt, azi, ora 19:00, pentru a obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu, componenții echipei de mixt, la tenis de [...]
OFICIAL Dinamo a mai bifat un transfer! Azi a semnat Raul Nantes Campos, jucator cu meciuri in Liga Campionilor
Echipa de handbal Dinamo București a anunțat azi transferul brazilianului Raul Nantes Campos, 29 de ani, un inter stanga de 1,95 metri și 100 de kilograme. Raul Nantes Campos a jucat in ultimele șase sezoane la trei echipe din Spania: Ademar [...]
SCM Rm. Valcea este in prima urna valorica in Liga Campionilor! CSM București in urna a patra! Componența urnelor
Campioana Romaniei, SCM Rm. Valcea va intra in prima urna valorica la tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin, care va avea loc joi, 27 iunie, de la ora 19:00. Echipa pregatita de Florentin Pera va evita astfel cele [...]
Laura Coman a luat aurul in proba de pușca aer comprimat 10 metri la Jocurile Europene de la Minsk!
Campioana europeana Laura Coman și-a confirmat valoarea și a caștigat proba de pușca aer comprimat 10 metri și la Jocurile Europene de la Minsk. Campioana europeana și calificata deja la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, Laura Coman a facut [...]
FOTO Unde și-au petrecut vacanțele cele mai sexy handbaliste din Romania
La munte, dar mai ales la mare, handbalistele și-au incarcat ”bateriile” pentru sezonul viitor. Fetele au ales cele mai exotice destinații, din Bali pana in Maldive, din Teneriffe pana in Martinique. Unde și-au petrecut vacanța cele mai [...]
Au inceput epurarile la CSM București » Cine sunt primii „maziliți„: „Noi nu am luat poziția «ghiocel»!”
CSM București iși concediaza antrenorii de la copii și juniori, oamenii care au obținut multe medalii in ultimii cinci-șase ani de activitate. Lipsa banilor e tot mai acuta. Clubul patronat de Primaria Capitalei trece prin cea mai grea [...]
Trei medalii de bronz pentru Romania la Jocurile Europene de la Minsk
Romania a cucerit primele medalii la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk. Toate au venit la sambo! Rezultate slabe insa la baschet, judo, tir și box. Romania a cucerit aseara primele medalii de bronz la Jocurile Olimpice Europene de la [...]
Liga Campionilor: CSM București, wildcard direct in grupe! SCM Rm. Valcea și Dinamo merg și ele
CSM București, viceampioana Romaniei, nu va avea nevoie sa treaca de tururi preliminare pentru a ajunge in grupe, Federația Europeana de Handbal trimițand CSM pe tabloul principal. Acolo va fi și campioana SCM Rm. Valcea. Și Dinamo, la baieți, [...]
Romania și-a aflat adversarele de la Mondialul de handbal! Derby istoric cu Ungaria, dar am scapat de marile puteri Franța, Norvegia și Olanda
Naționala feminina de handbal a Romaniei va juca la Mondial impotriva rivalei istorice, Ungaria, dar a scapat de Franța, Norvegia, Olanda sau Danemarca. Suntem in grupa cu Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal și Kazahstan. Mondialul din [...]
Emoții serioase pentru „tricolore”! Romania iși afla vineri dimineața grupa de la Mondialul din Japonia
Romania iși afla vineri dimineața grupa la Mondialul din Japonia. In mare masura, in funcție de rezultatul de la turneul final din decembrie, putem ști daca ajungem sau nu la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Naționala feminina a Romaniei [...]
S-a stabilit programul Ligii Naționale la handbal » Cand se joaca CSM București - Rm. Valcea și Steaua - Dinamo
S-a stabilit programul Ligii Naționale la handbal! SCM Rm. Valcea-CSM București, derbyul campionatului, se joaca in etapa a 5-a. La masculin, Steaua-Dinamo e programat in etapa a 8-a. Federația Romana de Handbal a stabilit azi țintarul [...]
Raluca Ioana Kelemen, desemnata cel mai bun portar din Europa, la categoria sub 21 de ani!
Goal-keeperul de la HC Zalau, Raluca Ioana Kelemen este in echipa ideala a celor mai tinere handbaliste din Europa. Așa cum se intampla de cinci ani, portalul handball-planet.com a stabilit echipa ideala a jucatoarelor sub 21 de ani pentru [...]
HAOS la CSM București: Sportivii nu și-au primit salariile din februarie! Primaria București taie bugetul clubului
Sportivii de la CSM București nu și-au mai primit salariile din luna februarie. Sunt și performeri care nu au incasat nici un ban in 2019! Situația tinde sa devina una dramatica la CSM București, clubul patronat de Primaria Capitalei. Deși [...]
EXCLUSIV Lucian Bute, declarații superbe despre Simona Halep: „E cel mai bun ambasador al Romaniei” + „Eu nu ma compar cu Hagi și Nadia”
Lucian Bute (39 de ani) a fost, ani la randul, unul dintre cei mai prestigioși sportivi ai Romaniei, meciurile sale de box, majoritatea desfașurate la ore greu accesibile, ținand romanii treji pentru confruntari memorabile. Treptat, Bute a [...]
EXCLUSIV Lucian Bute, dezvaluiri despre marile sale „lupte” cu kilogramele: „Te deshidratai, erau 35 de grade și nu mai era lichid in tine”
Lucian Bute (39 de ani), unul dintre cei mai reprezentativi pugiliști din istoria Romaniei, s-a retras in urma cu doua luni din boxul profesionist. La doua luni de la acel moment, Bute s-a destainuit intr-un interviu-eveniment acordat Gazetei [...]
Lucian Bute dezvaluie cați bani a caștigat din box, dupa 37 de lupte la profesioniști! „Sunt bani frumoși, mulțumesc lui Dumnezeu, dar e ceva ce lumea nu știe!”
Lucian Bute a vorbit tranșant intr-un interviu EXCLUSIV pentru Gazeta Sporturilor și despre banii caștigați in box, despre bursele incasate, dar și despre cum se impart banii in boxul profesionist. „Pot sa va spun ca am caștigat banuți [...]
EXCLUSIV INTERVIU LUCIAN BUTE: „Numele mi-a fost terfelit la «Gala Bute». Care a fost vina mea?” + „Dupa meciul cu Froch, a inceput declinul carierei mele!”
Cuprins: Bute: „Nu aș fi boxat niciodata la București, daca știam ce scandal ieșea” „Nu am ramas nici cu jumatate din banii care s-au vehiculat!” „Dupa meciul cu Froch, a inceput declinul carierei mele” Cum a fost prins [...]
Romania termina pe ultimul loc in calificarile pentru Europeanul de handbal din 2020 » Știm toate echipele calificate
Romania a pierdut al cincilea meci din calificarile pentru Europeanul de handbal din 2020, scor 25-34 cu Franța. Partida de la Nantes a fost, probabil, ultimul meci al selecționerului Manuel Montoya pe banca tehnica. Romania nu a reușit [...]
BRAZILIA - ROMANIA 21-22 » „Stejarii” s-au chinuit in meciul amical cu reprezentativa de rugby a Braziliei
Naționala de rugby a Romaniei a invins la limita reprezentantiva Braziliei, 22-21, un meci in care a revenit de la 0-10 și 7-16! Nu a fost deloc ușor pentru „stejari” sa se impuna, ei vazandu-se conduși in minutul 20 cu 10-0! Cristi Chirica a [...]
VIDEO+FOTO Știința Bacau a sarbatorit 30 de ani de la caștigarea Cupei Cupelor!
La 30 de ani distanța de la cucerirea Cupei Cupelor, jucatoarele de la Știința Bacau au sarbatorit evenimentul printr-un meci de gala, impotriva fostei rivale din acea vreme, Chimistul Rm. Valcea. In 1989, Știința Bacau cucerea Cupa Cupelor, [...]
U Cluj Napoca, transferuri spectaculoase pentru sezonul viitor la handbal feminin
Doua internaționale sud-americane și un fost pivot al „naționalei” Romaniei vor juca la U Cluj, care vrea sa nu mai ajunga in situația de a se bate pentru salvarea de la retrogradare. U Cluj Napoca s-a salvat in-extremis de la retrogradare, [...]
FOTO Tot pe dinafara! Romania mai rateaza o calificare la Europene, deși numarul echipelor de la turneul final a crescut la 24
Naționala masculina a Romaniei a irosit, in Sala Dinamo din Capitala, și ultima farama de speranța pentru a mai ajunge la turneul final al Campionatului European de anul viitor, dupa 19-24 cu Portugalia. „Tricolorii” aveau nevoie de un succes [...]