HANDBAL  ·  ROMÂNIA

INTERVIU CU INIMA Simona Gogârlă, mărturisiri în premieră: "Puteam să joc pentru Slovenia, dar am ales România!"

Articol de - Publicat sambata, 19 mai 2018 10:08

Simona Gogârlă a jucat la cel mai înalt nivel. A fost vicecampioana lumii și un mare golgeter. La 43 de ani, fostul inter stânga își face duminică meciul de retragere cu ocazia unui eveniment caritabil care va avea loc la Rm. Vâlcea

Duminică, la Rm. Vâlcea, de la ora 15:00, va avea loc un meci demonstrativ între Oltchim Rm. Vâlcea și Rulmentul Brașov, marile rivale ale sportului de pe semicerc de acum aproape 10 ani. Scopul acestui eveniment este, în primul rând, unul caritabil, încercând să se strângă bani pentru Ayan, un băiețel de câteva luni, care suferă de o boală genetică rară.

Pentru a spori interesul publicului și pentru a strânge mai multe jucătoare importante la acest demonstrativ, organizatorul Dragoș Muscalu i-a propus Simonei Gogârlă un meci de retragere cu această ocazie. Fosta mare handbalistă, ajunsă acum la 43 de ani, nu a avut parte de așa ceva și a acceptat pentru o cauză nobilă.

"Mi s-a propus și am acceptat, fără să mă gândesc. Am încercat să adun fetele cu care am jucat atâția ani la rând, am fost prietene și adversare, rivale și amice. Vom juca pentru Ayan, pentru a-i da o nouă șansă la viață", a declarat Simona Gogârlă.

Nume mari, spectacol garantat

La partida de la Vâlcea, spectatorii le vor putea vedea din nou la lucru pe câteva dintre handbalistele care au strălucit pe terenul de handbal de-a lungul timpului.

Au confirmat prezența Carmen Amariei, Mia Rădoi, Adina Meiroșu, Valeria Motogna, Mori Torok, Edith Matei, Victorina Bora, Ildiko Kerekeș Barbu, Luminița Huțupan Dinu, Ramona Farcău, Mihaela Tivadar, Cristina Niculae, Ionica Munteanu, Stăncuța Guiu, Clara Vădineanu, Roxana Cherăscu, Janina Luca, dar și două handbaliste care încă ne mai încântă: Paula Ungureanu și Iulia Curea.
Vor fi la eveniment și conducătorii celor două cluburi rivale, Constantin Roibu, Ioan Gavrilescu și Petre Berbecaru, de la Oltchim, precum și Teodor Florescu de la Rulmentul.

Arbitri partidei sunt și ei unii de top. Cei mai importanți arbitri români din ultimii ani, Constantin Din și Sorin Dinu, își vor face și ei retragerea oficială din scenă la partida de la Vâlcea, după ce la începutul anului și-au anunțat ieșirea din scenă după partidele conduse la Campionatul European din Croația. 

Cum a ajuns la Chimistul Rm. Vâlcea!

Simona Gogârlă a povestit câteva episoade importante din viața sa, care i-au marcat cariera. Primul este, fără îndoială, transferul la Chimistul Rm. Vâlcea, echipa momentului în România, în 1993. "Eram junioară la CSȘ Focșani. Țin minte că în drum spre Bacău, unde aveau meci, cei de la Vâlcea au oprit pentru o mișcare în sala noastră!

Noi am avut antrenament înaintea fetelor de la Vâlcea. M-au văzut atunci președintele Iona Gavrilescu și antrenorul Lucian Râșniță. Nu erau ca acum cu informații, internet. După antrenament m-au chemat să vorbesc cu ei. Țin minte că acum.

«- Mă, fată, tu nu vrei să vii la Vâlcea? Nouă ne placi, am vrea să te luăm din vară!». Exact astea au fost cuvintele domnului Gavrilescu. Mai aveam un an de juniorat, aveam 17 ani pe atunci. Cu emoții, tremuram toată, nu știam ce să zic. Am răspuns doar: "Nu știu, să o întreb pe mama!".

Și am vorbit cu mama, parcă ea era directorul sportiv sau antrenorul și trebuia să-mi dădea cartea verde. Mi-a tăiat-o însă scurt: «Unde să pleci, tu? Nu pleci nicăieri de lângă mine!» Vreo două zile nu am mâncat, eram supărată. Bunicii la fel nici nu voiau să audă. Bunicul meu era polițai, era exigent și a venit la mine cu o nuia: «Ori mănânci, ori nu mai pleci nicăieri!». Atunci mi-am dat eu seama că am o șansă să plec. În vară am ajuns la Vâlcea. 

Primul turneu afară, prima cupă câștigată!

Primul contact cu handbalul mare a fost pentru Simona Gogârlă în aceeași vară, la cunoscutul turneu de la Bad Urach (Germania), unde veneau cele mai bune echipe din lume. Erau meciuri scurte, cu reprize de 15 minute, dar se jucau câte 3-4 dispute pe zi. "Era prima ieșire în străinătate.

Țin minte că am jucat finala cu Hypobank Viena. S-a terminat meciul egal și am ajuns la 7 metri. La Hypo, în poartă, era marea Marianne Racz. A venit domnul Râșniță la mine și mi-a zis: «Du-te, mezino, și bate 7 metri!» Mă uitam la Racz, mă uitam la minge, Doamne unde o dau? Am închis ochii. Am dat tare, să intre mingea în poartă! Am dat gol și am câștigat turneul", a povestit Simona.

"Sărut-mâna când intram în vestiar!"

A ajuns la scurt timp de la Focșani să se schimbe în vestiarul celei mai mari echipe din România, alături de nume mari ale handbalului românesc. "Țin minte că intram în vestiar și le spuneam fetelor «sărut-mâna»! M-a luat o dată Vali Cosma, fostul mare pivot, și-mi zice, cum vorbea ea așa, moldovenește. «Dacă ti mai mai aud că-mi dai sărut-mâna, nu știu ce fac cu tini!» Eu așa am fost crescută! Și fi-mea face la fel acum", spune Simona. 

Nicio finală câștigată!

Marele of al carierei sale rămâne pentru Simona faptul că nu a câștigat nici un trofeu european. La echipele pe unde a evoluat, Simona a jucat șase finale importante. Cronologic, în 1999 a pierdut finala Ligii Campionilor cu Krim Ljubljana, apoi în 2002 finala Cupei Cupelor cu Oltchim.

A urmat Cupa EHF cu Gyor în 2005, finala Campionatului Mondial cu România, tot în 2005. La Gyor a mai jucat finala Cupei Cupelor, ratată și ea în 2006. Ultima a fost tot în Cupa EHF, cu Rulmentul Brașov, în 2009. Gogârlă are, totuși, și un aur, fiind campioană mondială de tineret cu România, în 1995. 

Simona Gogârlă nu mai fusese convocată la naționala României și a fost la un pasă să joace pentru Slovenia. Avea mari avantaje materiale, dar până la urmă a gândit cu inima

- Simona, în 2000, te-ai întors la naționala României, la Europeanul găzduit de noi, după ce aproape trei ani nu mai jucasei sub "tricolor". De ce?
- La Ljubljana primisem cetățenia slovenă. Mai trebuia să stau două lunI și puteam juca pentru ei. Nu voiam să mai joc pentru România. Am avut o problemă cu spatele la un turneu, m-am întors la Ljubljana, am stat o lună la recuperare și nimeni din federație nu mi-a dat un telefon să mă întrebe ce fac. Atunci m-am hotarât să joc pentru Slovenia. Antrenorul Bogdan Macovei a avut însă putere de convingere și m-a întors. Nu-mi pare rău că am făcut acest pas.

- Ai semnat atunci și cu Oltchim, practic te-ai întors acasă!
- Așa e. Dacă aș mai fi rămas la Ljubljana, peste 4 luni câștigam Liga Campionilor. Slovenii au insistat foarte mult să nu plec, dar așa a fost să fie. Am judecat cu sufletul și cu inima.

- Cu România ai avut șansa să câștigi medalia de argint la Mondialul din Rusia, de la Sankt Petersburg.
- Pot spune cu mâna pe inimă că am jucat în cea mai bună echipă a României! Am plecat de acasă încrezătoare, toate ne doream, eram dacă nu mă înșel atunci opt sau nouă jucătoare care evoluam în străinătate. Eram motivate, ne doream să arătăm ce valoare aveam. Nu ne interesau banii, când vorbeai cu o colegă, simțeai motivația. Am câștigat nouă meciuri consecutive, nu ne venea să credem ce am reușit. Ne-a bătut doar Rusia, țara gazdă. Cea mai frumoasă echipă cred că atunci s-a născut. Domnul Tadici, se știe, un antrenor dur, sever, atunci a știut să ne unească, să fim o echipă. Nu contează cine juca, câte minute, ne bucuram una pentru cealaltă. Asta a contat enorm. Și nu era o bucurie falsă!

- La Gyor cum ai ajuns? Ai jucat mai întâi la Itxako, în Spania!
- E o poveste și în asta. Jucam la Vâlcea și am rămas gravidă. Atunci au venit cei din Spania, de la Itxako, să semnez cu ei și să joc când voi reveni! M-a sunat Alexandru Buligan, țin minte, m-am îneles cu ei, am bătut palma. După o săptămână, a sunat și Gyorul, dar le-am spus că, deși nu am semnat la Itxako, am promis că merg în Spania. Și m-am ținut de promisiune.

- Semnasei doar pe un an?
- Nu pe doi! Ne-am calificat prima dată într-o cupă europeană cu Itxako. Viața a făcut să nimerim în cupe cu Gyor. La retur, președintele de la Gyor, i-a spus celui spaniol. "Pe fata asta ți-am lăsat-o un an, dar nu ți-o mai las. O luăm noi!". Așa am ajuns la Gyor, am semnat cu ei.

- Ați fot la un moment dat un contingent de românce, erați cinci la Gyor.
- Da, așa e. Eram eu, Mika Brădeanu, Ana Maria Lazer-Șomoi, Stăncuța Guiu, Simona Spiridon. Nu ne-a fost însă deloc ușor.

- Adică?
- Gyor nu era cea mai bună echipă din Ungaria atunci. Era în umbra celor de la Dunaferr, Ferencvaros. Am câștigat în 2005 titlul, era al doilea titlu al Gyorului, dar venit după 46 de ani! Nu vă dați seama ce a fost acolo. Ne-au plimbat cu mașinile decapotabile prin oraș, am sărbătorit trei zile. Mi-am dat seama cât e iubite și apreciate suntem.

- Se știe că ești foarte bună prietenă cu Anita Gorbicz. Cum v-ați apropiat?
- Mai întâi ne-am certat! Țin minte că la un meci m-am enervat pe Anita că una-două arunca la poartă. M-am dus la antrenor și i-am spus: «Mai dă-i ei o minge, să arunce numai ea!». Era Roth Kalman antrenor. A făcut ședință și după aceea s-au stabilizat relațiile. Am devenit prietene foarte apropiate.

- Cum ai învățat ungurește?
- De nevoie! La Gyor nimeni nu vorbea altă limbă. Limba oficială era maghiara. Mai vorbeam cu fetele, cu străinele. Reușeam să vorbesc cu Ana Dokici în sârbă. Ea îmi mai traducea. În jumătate de an am învățat. Înșelegeam tot. Țin minte că în vestiar mă făceam că nu înțeleg și ascultam tot ce vorbesc unguroaicele. Când și-au dat ele seama că eu înțelegeam, era târziu! (râde)

- Când Vâlcea a făcut marea echipă în 2006, tu de ce nu te-ai întors?
- Am avut ofertă, dar am zis să rămân la Gyor. Mai semnasem încă trei ani! Dar până la urmă am plecat de la Gyor și am ajuns la Rulmentul Brașov, nu la Vâlcea.

- Cum așa?
- Aveam o relație de prietenie cu familia lui Doru Florescu, cel care finanța Rulmentul Brașov. Dânsul voia să-și facă echipă să se bată cu Oltchimul! A insistat atât de mult domnul Florescu. Au plătit și o sumă mare de bani să mă lase Gyorul! Nu am plecat pentru bani, la Brașov, aveam salariu mai mic. A fost ceva sufletește, a umblat la cutia cu sentimente și m-a făcut să merg la Rulmentul.

- Au ieșit acele două ediții de campionat cu meciuri incredibile între Rulmentul și Oltchim!
- Cele mai disputate campionate din ultimii 20 de ani. De la disputa aia am gândit și acest meci caritabil. La Brașov am avut o echipă extraordinară, păcat că nu am reușit mai mult. Am jucat finala Cupei Cupelor cu Larvik, am jucat semifinale de Cupa EHF, ne băteam Vâlcea și ce echipă avea atunci Vâlcea... Cred că a fost cea mai frumoasă echipa a Brașovului! Sala era plină, oamenii ne iubeau, rămâneau oameni pe afară la meciuri!

- Surprinzător sau nu, ultimele tale meciuri în handbal au fost în tricoul Rapidului. Cum așa?
- În 2010, domnul Gavrilescu m-a sunat să merg iar la Oltchim. Dar eu sunt mai încăpățânată de felul meu, puțin mai mult, și nu am vrut. Am ajuns la Rapid, tot cu domnul Florescu, să încercăm să salvăm echipa. Am jucat câteva meciuri, făceam naveta de la Brașov, veneam doar la meciuri. Am rămas apoi, am fost antrenor-jucător. Din teren era însă greu să dirijezi echipa. Am zis stop și am mers doar ca antrenor. Așa am început cariera pe bancă. 

Plecare cu peripeții

Simona Gogârlă a jucat la Vâlcea până în 1997. Primul ei salariu a fost de 300 de dolari! Alături de colegele ei Steluța Luca și Mihaela Ciora a ajuns în 1997 la Krim Ljubljana. "A fost mare tam-tam atunci! Sponsorul principal al echipei era Zoran Jankovici, actualul primar al Ljubljanei. Chimistul și Krim s-au întâlnit în Cupa Cupelor. Am câștigat la 8 goluri acasă, dar am pierdut cu 10 acolo.

La banchet, după meci, Zoran Jankovici i-a zis președintelui Gavrilescu: «O să-ți iau trei fete de la echipă!» Noi ne-am întors la Vâlcea, am continuat. Între timp ne-au cotactat. Jankovici a venit personal la Călimănești ca să vorbească cu noi. Ne-am înțeles, eu și Miki Ciora am rămas la Ljubljana, Steluța Luca s-a întors după trei luni pentru că mai avea un an de contract", și-a reamintit Simona. 

"La Krim Ljubljana am avut șansa vieții mele să lucrez cu Vinko Kandija. Avea 60 de ani atunci, dar era o enciclopedie de handbal. El e și acum modelul meu de antrenor, de la el am caiete cu antrenamente. A avut mare răbdare cu mine. Dumnezeu să-l odihnească!"

"Europeanul de la București, din 2000, mi-a rămas la suflet. Am avut emoții mari, jucam prima dată acasă la un turneu final. Am făcut meciuri bune. Țin minte și acum un articol apărut atunci, scris de regretatul Iona Gyuri Pascu, un joc de cuvinte cu numele meu: «Simona Go-luri Gârlă»" Simona Gogârlă

"Vreau să antrenez! Îmi place meseria, dar îmi doresc să găsesc o echipă stabilă. Știu că pot! Până acum nu am avut parte de continuitate, liniște. Doar atunci poți să ai rezultate. La Gyor a fost o situație în care conducerea a vrut să-l schimbe pe Kalman. Am mers noi, fetele, la conducere, și l-am salvat" Simona Gogârlă

"Am jucat la cele mai iubite echipe, la Vâlcea, la Brașov, la Gyor, formații cu suporteri minunați. La Vâlcea e ceva specil, acolo mi-am întemeiat o familie, acolo am câștigat primul titlu de campioană și am făcut primii pași în handbalul mare. Pentru asta le mulțumesc oamenilor care au avut încredere în mine, domnul Roibu, domnul Gavrilescu, domnul Berbecaru" Simona Gogârlă

Fiica ei, mai bună decât mama!

Alicia Gogârlă, fetița de 15 ani a Simonei, joacă și ea handbal. E inter dreapta, stângace deci, la Chimia Rm. Vâlcea. E considerată una dintre cele mai talentate jucătoare, având și un fizic potrivit pentru performanță.

"Când mă uit la ea, vreau să mă depășească! Am fost exigentă cu mine, așa sunt și cu ea. De multe ori uit câți ani are și îi cer prea mult. Mă uit doar că e înaltă și bine făcută. Dar, totdeauna i-am spus să fie disciplinată, să respecte pe toată lumea. Și va reuși", crede Simona Gogârlă. Alicia a debutat și în naționala de junioare a României, ajungând la Campionatul European de anul trecut. 

"Arunci la poartă cu capul, nu cu mușchii!"

Simona Gogârlă își aduce aminte că a avut nume mari de portari în față. Începând de la coechipierele ei, până la marii goal-keeperi ai vremii.

"Cecile Leganger, de la Slagelse, m-a impresionat. Când am văzut-o, era ca un păianjen. Eu am o vorbă însă. Când arunci la poartă trebuie să o faci cu capul, nu cu mușchii! Asta-i spun și fetiței mele. Trebuie să știi care sunt punctele slabe ale adversarei și să iei cea mai bună decizie într-o fracțiune de secundă", explică Simona.

"Branka Jovanovici, portărița de la Krim, îmi spunea să mă uit în ochii portarilor și să îi domin. Era o jucătoare nebună. Îmi spunea că portarului i se moaie gleznele atunci când îi domini", a mărturisit Simona.

93 de selecții a adunat Gogârlă în "naționala" României, pentru care a marcat 455 de goluri

CV Simona Gogârlă

Născută pe 11 aprilie 1975 la Focșani
A jucat handbal la Oltchim Rm. Vâlcea, Krim Ljubljana, Oltchim Rm. Vâlcea, Itxako Estella, Gyor, Rulmentul Brașov și Rapid
Vicecampioană mondială în 2005, cu naționala României, 5 finale de cupe europene disputate
A fost golgeterul Euro 2000, acolo unde România s-a clasat pe locul 4



Gestul total neașteptat făcut de prima și ultima soție a lui Cristi Borcea
Libertatea
Comentarii (1)
mihnea74  •  19 Mai 2018, 10:40

Multumim Simona! Mult noroc mezinei sa ne bucure si sa te depaseasca

Vezi toate comentariile (1 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
12:00 Snooker
Campionatul Mondial de Snooker
Eurosport
22:00 Optimi UCL
Manchester City - Real Madrid
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:00 Juventus - Lyon
Juventus - Lyon
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
Program TV complet

Liga 1