Articol de Marius Mărgărit - Publicat duminica, 10 mai 2026 18:26 / Actualizat duminica, 10 mai 2026 18:26
Rapid a pierdut și sâmbătă seară, 0-1 pe Cluj Arena, în disputa cu U Cluj, și rămâne echipa cu cea mai săracă zestre de la începutul fazei a doua a sezonului, cu numai 4 puncte, în condițiile în care Metaloglobus, deja retrogradată, a strâns 6.
Iar obiectivul minim, calificarea într-o cupă europeană, pare tot mai spre imposibil de atins de Costel Gâlcă, situație în care antrenorului nu-i va mai fi prelungit contractul.
Nicolae Cristescu: „Eram convins că nu putem rata titlul”
Nicolae Cristescu, fostul finanțator al Rapidului, spune că "nu știu ce se întâmplă iar, dar nu-mi place deloc ce văd. Nici nu-mi mai vine să mă merg la stadion. Îl înțeleg și pe domnul Șucu. Nu găsesc nicio explicație. Probabil că nu dau totul pe teren.
Dar nu-mi pot da seama de ce, când au cele mai bune condiții, salarii mari, plătite la zi. La începutul play-off-ului, echipa era pe primul loc. Eu eram convins sută la sută că o să fim campioni. Puneam și pariu că nu ne poate scăpa titlul. Bine că n-am pariat!".
„Moruțan, o mare dezamăgire. Și cred că a dereglat și vestiarul”
Omul de afaceri crede că "de când a venit Moruțan, pe care eu îl așteptam cu mare încredere pare că s-a dereglat totul și în vestiar, unde nu mai e ce trebuie. Nu știu, poate din cauza diferențelor salariale. Iar Moruțan a fost și este o mare dezamăgire.
A dat doar două pase de gol și un gol norocos. Dobre nu mai joacă nici el nimic în ultima perioadă. De unde era baza Rapidului, cu cele 15 goluri, în ultimele meciuri meciuri n-a mai făcut nimic”.
„Parcă e un blestem!”
Rapidistul a continuat în același registru: „Ne chinuim să intrăm în play-off si aici pierdem iar tot, ca acum un an, ca acum doi ani. E incredibil! Parcă e un blestem! Nu știu cât de vinovat e antrenorul, dar e clar că cea mai mare vină o au jucătorii! Nu dau tot pe teren, nu înțeleg spiritul Rapidului, ce înseamnă această echipă.
Și pentru ei, ar putea să fie o rampă importantă de lansare spre fotbalul mare. Îl înțeleg perfect pe domnul Șucu și îi dau dreptate că nu-i mai vine să meargă la meciuri.
Eu mă uit la partidele Rapidului, dar pornesc cu ideea că vor juca prost, că vor pierde. Altfel mă enervez prea rău, mi se urcă tensiunea. Te doare prea mult când ești rapidist.
Tot respectul pentru domnul Șucu, la cât a investit, cât suflet a pus. A făcut tot ce a depins de un patron. A luat jucători scumpi, dar niciunul nu a dat randament. Nu avem playmaker, nu avem un atacant pur-sânge.
Îmi pare rău de Boupendza ăla, Dumnezeu să-l ierte, că era fotbalist de 7 stele pe lângă ce avem acum! Știu, a făcut niște probleme, dar poate trebuia făcut orice să-l păstrăm!".
„Pancu se poate impune, e un brand național”
Cristescu este convins că "Pancu ar fi soluția ideală! A demonstrat și la naționala de tineret, acum și la CFR, că este un foarte bun antrenor. Ce a făcut cu CFR, că i-a luat de la retrogradare și i-a sus la cupe europene, e incredibil!
Dar marele atu al lui Pancu este că e rapidist sută la sută, știe ce înseamnă spiritul acestui club. În plus el este un brand al fotbalului românesc, se poate impune în fața jucătorilor, le poate insufla dorința de a lupta pentru aceast club.
Că lumea vede, simte. Demonstrează că ești valoros, dă-ți sufletul! Poți să și pierzi, dar vor să te vadă oamenii că lupți, că vrei! Cu CFR au jucat numai în repriza a doua, cu U Cluj la fel. De ce?! Ce-i aia să joci numai o parte a unui meci?!
Și galeria, cât să mai rabde?! I-au susținut de la Liga a 4-a mereu, chiar și când pierdeau. Suporterii ce să mai facă?! Au lăsat și problemele personale ca să fie lângă echipă. Dar așa nu se poate. Spun și eu ca alții, că am ajuns la vorbele lui Nistor, că-și bat joc de tot ce au.
A avut mare dreptate, un jucător care vede lucrurile de dinafară, dar care le-a simțit pe teren. Da, e nevoie de Pancu! Și înțeleg că sunt șanse. Că a spus chiar el, rămâne la CFR în anumite condiții, care nu i-au fost îndeplinite încă. Ar fi timpul să revină la Rapid!".
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.