Articol de Maria Olteanu - Publicat luni, 08 iunie 2026, 12:49 / Actualizat luni, 08 iunie 2026 12:56
Vești teribile pentru naționala din Maroc, o selecționată pe care nu puțini o văd capabilă să ajungă departe la Mondialul care va începe joi, 11 iunie. Abde Ezzalzouli (24 de ani), unul dintre cei mai buni internaționali din lot, s-a accidentat la genunchi în ultimul amical împotriva Norvegiei, scor 1-1.
Atacantul de bandă al lui Real Betis a suferit, conform primelor estimări, o entorsă a ligamentului colateral medial (LCM) al genunchiului drept. Dacă acest diagnostic se va confirma, așa cum se anticipează, ar însemna o pauză de trei până la patru săptămâni, ceea ce îl exclude automat din calculele participării la Campionatul Mondial.
Deși Federația Marocană de Fotbal nu a anunțat încă oficial rezultatele examinărilor medicale, primele constatări nu sunt deloc bune și indică o pauză mai lungă, potrivit sportal.blic.rs.
Abde Ezzalzouli a suferit o accidentare bizară, provocată de un coleg
Accidentarea a avut loc într-o succesiune nefericită de evenimente în careul marocan, în timpul apărării unui corner, când coechipierul lui, Chadi Riad, a căzut peste el, moment în care i s-a răsucit genunchiul drept.
Jucătorul lui Betis a încercat să continue meciul, dar nu a reușit și a fost nevoit să fie înlocuit la pauză. Absența sa de la turneu ar putea fi o lovitură serioasă pentru echipa națională a Marocului, unde este considerat unul dintre jucătorii ofensivi cheie.
Nous espérons que les examens médicaux seront rassurants concernant la blessure d'Ezzalzouli.
— Hatim el mourabit (@HatimelMourabit) June 7, 2026
Ce que l'on peut retenir, c'est que son réflexe a été excellent lorsqu'il a retiré sa jambe après avoir senti le choc.
Espérons que tout ira bien, inch'Allah.#Ezzalzouli #AbdeEzzalzouli… pic.twitter.com/aCmmzUtcgT
Chiar Ezzalzouli, înainte de accidentare, i-a pasat lui Brahim pentru golul de deschidere al Marocului împotriva Norvegiei, în minutul 8.
Program Grupa C
14 iunie, ora 1:00 » Brazilia - Maroc
14 iunie, ora 4:00 » Haiti - Scoția
20 iunie, ora 1:00 » Scoția - Maroc
20 iunie, ora 4:00 » Brazilia - Haiti
25 iunie, ora 1:00 » Scoția - Brazilia
25 iunie, ora 1:00 » Maroc - Haiti
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!