Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Cum a reușit Minaur Baia Mare să răstoarne rezultatul cu SCM Rm. Vâlcea? Două greșeli flagrante de arbitraj!
Valcea a primit doua goluri in inferioritate numerica pe o eliminare inventata de arbitrul Romeo Ștefan. Cu cuplul Stark-Ștefan, Valcea a pierdut in trecut doua meciuri decisive, de asemenea cu grave erori de arbitraj Partida disputata in [...]
Dialog incendiar după HC Zalău - CSM București » Declarații tăioase între Tadici și Adi Vasile: „Când joci cu echipa lui, trebuie să fii pregătit pentru handbal-rugby!”
CSM București, liderul Ligii Naționale, a avut mari emoții in disputa cu HC Zalau. Echipa lui Tadici a condus cu 15-12 la pauza și a stat aproape de adversare pana in ultimerle secunde. Fara Neagu, CSM pare o echipa de pluton. CSM București a [...]
Gheorghe Tadici: ”Handbalul a ajuns concurs între primării, cine dă salarii mai mari!”
Dupa ce a invins Dunarea Braila, 29-28, in etapa a 18-a a Ligii Naționale, Gheorghe Tadici trage un semnal de alarma: ”E inadmisibil sa ne batem joc de banii publici!” HC Zalau, echipa antrenata de Gheorghe Tadici, a reușit joi, la Bistrița, [...]
Rapid a învins Bistrița, Craiova victorie importantă cu Mioveni. 6 echipe luptă pe două locuri de cupă europeană!
Cele 15 formații din Liga Naționala s-au imparțit in patru grupe distincte dupa etapa a 18-a: lupta la titlu, lupta pentru cupele europene, formațiile care lupta sa scape de baraj și retrogradatele Etapa a 18-a din Liga Florilor, disputata [...]
Carne de tun » România pierde categoric cu Suedia și are șanse tot mici să ajungă la Euro
Romania nu a avut nicio șansa in fața vicecampioanei mondiale Suedia, scor 23-31. Nordicii au avut și 13 goluri diferența, dar pe final au schimbat titularii. Romania are tot mai puține șanse de a ajunge la Euro 2022, turneul final care va [...]
Gheorghe Tadici, scos din sală fără motiv la Bistrița!
Gheorghe Tadici, antrenorul de la HC Zalau, urmarea meciul dintre Valcea și Slatina cand a fost poftit afara de oficialii FRH. Nu s-a impotrivit, deși avea voie sa ramana in sala! Dupa meciul pierdut de echipa sa, HC Zalau, 26-29 cu Gloria [...]
Moment halucinant în „Liga Florilor” » Antrenorii au sărit la bătaie după Gloria Buzău - Măgura Cisnădie: „Nici nu vreau să îi rostesc numele”
Meciul dintre Gloria Buzau și Magura Cisnadie (20-22) era sa se incheie cu o repriza de box intre antrenorii celor doua echipe, Ovidiu Mihaila, respectiv Alexandru Weber. Cei doi au fost desparțiți de oficiali și jucatoare. Tensiune maxima la [...]
CSM București, SCM Rm. Vâlcea și Minaur Baia Mare continuă lupta de la distanță. Fără pași greșiți în etapa disputată la Bistrița
CSM București, SCM Rm. Valcea și Minaur Baia Mare se urmaresc in drumul spre titlu. In prima etapa a returului, la Bistrița, toate au caștigat ieri. Minaur a avut cele mai mari emoții cu Zalaul lui Tadici In Saptamana Patimilor, handbalistele [...]
Cristina Neagu: „Va exista handbal și după mine. Acum iau o pauză din națională, dar vreau să merg cu România la Jocurile Olimpice din 2024"
Neagu a dat asigurari ca, daca va mai juca handbal la echipa de club, atunci va continua sa vina și la echipa naționala. Țelul ei pentru viitor: participarea cu Romania la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 Dupa victoria de la Skopje, 35-20, [...]
Cristina Laslo: „E vremea generației mele. Noi trebuie să ne arătăm calitățile la națională, așa cum Muntenegru a făcut-o deja!”
Cristina Laslo, liderul generației 1996-1997, cea care caștiga titlul mondial de junioare in 2014, crede ca echipa Romaniei ar trebui sa se bazeze din ce in ce mai mult pe fetele de atunci. Naționala de handbal feminin a Romaniei a ratat [...]
Kim Rasmussen revine în România! Vrea să oprească dominația celor de la CSM București și Vâlcea
Dat afara de Muntenegru, dupa ce i-a calificat la Jocurile Olimpice, danezul Kim Rasmussen și-a gasit repede echipa. Va prelua Gloria Bistrița din vara, dar are obiective greu de atins. Gloria Bistrița a anunțat antrenorul pentru sezonul [...]
Echipa GSP, sosire într-un oraș închis: cum sunt restricțiile în comparație cu România
Naționala de handbal a Romaniei va juca miercuri, de la ora 18:00 (TVR1), partida retur din preliminariile CM 2021 cu Macedonia de Nord. Fetele nu mai au voie sa paraseasca hotelul in care au fost cazate pana la ora meciului. Reporterul Marian [...]
Giovanni Caprara, omul cu succesul » Italianul care a adus titlul la Târgoviște
Primul titlu de volei din istoria CSM Targoviște se leaga in mare masura de italianul Giovanni Caprara. Tehnicianul italian este cel care a așezat excelent echipa in teren și i-a dat stralucire Este unul dintre cei mai valoroși antrenori din [...]
Naționala master-chef » Provocare inedită: cum s-au descurcat handbalistele în bucătărie
„Tricolorele” de la handbal și-au exersat abilitațile culinare in bucataria unuia dintre restaurantele hotelului la care sunt cazate. Produsele gatite le-au servit apoi la cina. Dupa victoria la scor, 33-22 cu Macedonia de Nord in [...]
Sărbătoare la Târgoviște! Primul titlu din istorie la volei
CSM Targoviște a cucerit in premiera campionatul la volei feminin, dupa ce a trecut azi cu 3-0 de fosta campioana, Volei Alba Blaj. Mutarea pe banca tehnica a gruparii dambovițene a fost decisiva CSM Targoviște se chinuia de ceva ani sa [...]
Arcada Galați e campioana României cu o etapă înainte de final!
Arcada Galați și-a asigurat matematic titlul dupa ce vineri a trecut cu 3-1 de SCM Zalau. Este al treilea consecutiv cucerit de echipa dunareana Arcada Galați avea nevoie de doua puncte in ultimele doua meciuri ale campionatului, cu SCM Zalau [...]
Rapid a mai anunțat două transferuri: Denisa Dedu și Gabi Perianu vor juca în vișiniu
Dupa Alicia Fraga Fernandez și Marta Lopez, Rapid le-a prezentat și pe cele doua handbaliste aduse de la CSM București: Denisa Dedu și Gabriela Perianu. Denisa Dedu și Gabriela Perianu vor juca din sezonul viitor la Rapid București. Dupa doi [...]
Baia Mare organizează Final Four-ul EHF European League!
S-au tras la sorți semifinalele: Minaur va intalni Nantes Atlantique, iar Siofok va juca impotriva danezelor de la Ikast Joi a avut loc la Viena tragerea la sorți a meciurilor din Final Four-ul EHF European League, acolo unde este calificata [...]
Patru brazilience și antrenorul cu care selecționata „Carioca” a câștigat titlul mondial în 2013 au semnat cu Brăila
Morten Soubak, danezul de 56 de ani, va fi noul antrenor al Dunarii Braila din sezonul viitor. El este in prezent și selecționerul Angolei, cu care va participa la Jocurile Olimpice 2021 La Braila se va vorbi portugheza din sezonul viitor. [...]
Sezon încheiat pentru Siraba Dembele! Franțuzoaica de la CSM București pierde și Jocurile Olimpice
Siraba Dembele, extrema stanga de la CSM București, s-a accidentat grav in ultimele secunde ale partidei cu ȚSKA Moscova. Diagnosticul doctorilor este unul crunt: ruptura a tendonului ahilian. CSM București a ratat calificarea in Final Four-ul [...]
Se caută portdrapel! » Cu 100 de zile înainte de ceremonia de deschidere a JO, încă nu se știe cine va purta tricolorul la Tokyo
Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo este la 100 de zile distanța, iar dezbaterea despre cine va purta steagul pe 23 iulie la Tokyo revine in actualitate Pandemia a amanat cu un an Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar [...]
Rapid transferă de la Vâlcea și CSM București! Primele „războinice” anunțate de clubul giuleștean
Alicia Fraga Fernandez și Marta Lopez vor imbraca din vara tricoul vișiniu al Rapidului. Vicecampioane mondiale cu naționala Spaniei, ibericele o parasesc pe SCM Rm. Valcea dupa patru ani. Alicia Fraga Fernandez (28 de ani) și Marta Lopez (31 [...]
ANALIZĂ GSP Un sezon compromis pentru CSM București. De ce s-a ajuns aici? Trei categorii de jucătoare + Adi Vasile - principalul responsabil?
CSM București a ratat al treilea sezon la rand in Europa. Final Four-ul devine, de la an la an, un obiectiv tot mai greu de indeplinit CSM București a ratat, duminica, la Moscova accederea in Final Four-ul Ligii Campionilor. Dupa victoria din [...]
Talentul rătăcit in uitare » Povestea emoționantă a campionului care trăiește la limită + cum îl poți ajuta: “Din sport m-am ales doar cu handicapul”
Ilie Dragomir, considerat de mulți cel mai talentat și spectaculos boxer pe care l-a avut Romania, traiește la 64 de ani o batranețe complicata # Multiplul campion național și medaliat cu bronz european in 1979 iși duce zilele dintr-o pensie [...]
Vasile Stângă prevede un moment critic pentru CSM București: „Va atârna greu pe club”
CSM București a ratat dramatic calificarea in Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin! „Tigroaicele” au pierdut 19-24 returul cu ȚSKA Moscova, dupa ce caștigasera 32-27 in tur. Fostul mare internațional Vasile Stanga considera ca [...]