Bucurie confiscata

Mirosul banilor a zavorit poarta complexului sportiv ICSIM-Automatica din Capitala, in ochii a sute de pusti cit fanionul si le-a frint nemilos dreptul sa viseze ca vor pasi cindva pe urmele idolilor Mutu si Dica

"Pustii din negura"
La o aruncatura de bat de stadionul Dinamo, pe Barbu Vacarescu 164, se intind 35.000 metri patrati de pamint mocirlos, imprejmuiti de un gard pe care scrie mare "Acces interzis". Pina miercuri, portile larg deschise indreptau de 30 de ani incoace catre doua terenuri de fotbal cit o fabrica de iluzii. Rataciti in negura unei dimineti laptoase de noiembrie, zeci de pici zgribuliti, inscrisi la cluburile sportive ICSIM si Automatica, au degerat la poarta stadionului. Cu fesurile trase pe ochi si echipati cu jambiere si adidasi cu crampoane, "soldateii gerului" intrebau neincetat cind incepe meciul, iar antrenorii le raspundeau cu un zimbet amar ca de aici inainte vor juca numai in deplasare.

"Groapa de gunoi"
Cum s-a ajuns aici? Petre Viziru, presedintele clubului Icsim, sustine ca se afla din 1999 in litigiu cu fam. Costandache, revendicatorii terenului, insa astepta ultima infatisare a procesului, fixata pe 7 februarie 2008. Numai ca mai multe utilaje au luat suprafata in primire inca de marti noapte, au darimat portile si plasele din jurul terenurilor si au sechestrat baza, pe care au numit-o "Proprietate privata". "Sint profund dezamagit de situatia creata. Avem un litigiu cu acesti oameni de mai mult timp si o decizie trebuia luata abia la anul, in februarie. Ei sustin ca au niste avize cum ca terenul e al lor, insa eu va spun ca noi sintem aici de 30 de ani si ca inainte era groapa de gunoi pe acest loc. Ca presedinte de club, am pretentia sa fiu anuntat din timp cu privire la astfel de decizii", a spus Petre Viziru, presedintele clubului ICSIM.

"Blocuri de locuinte"
Din planurile de urbanism reiese ca fam. Costandache planuieste construirea unui parc de locuinte pe suprafata din str. Barbu Vacarescu, iar majoritatea parintilor si antrenorilor anticipau ca nu e cale de intoarcere: "Sint oameni politici cu relatii si influenta. Din cite am auzit noi, din P.D. E vorba de bani multi aici. Nu mai dau astia inapoi". Intre timp, goniti de ger si purtati de pasi mici si hotariti, "strumfii" plecau necajiti acasa, unul cite unul.

"Vreau sa ajung ca Dica!"
Dupa o vreme, la stadion ramasesera bodyguarzii ce pazeau intrarile, o echipa de muncitori care fortificase zidul in fata picimii, si un prichindel asezat pe o minge, rezemat cu spatele de gard si cu ochii umezi. "Vedeti baiatul ala? E in grupa din 95. N-are ce sa manince acasa, iar taxa la club nu stiu daca si-a platit-o vreodata. Cel mai trist e ca nu se gindeste nimeni la bucuria lui. Lucrez de 35 de ani cu copiii si nu stiu sa fac altceva", a soptit printre lacrimi Grigore Cornel, un bunicut de 56 de ani care a antrenat o viata pe terenul "Automatica". Baiatul m-a privit prelung in timp ce ma apropiam, apoi dintr-o data a coborit privirea in pamint si parca a vorbit numai pentru el. "Nu ma duc acasa. Azi aveam meci. Nu vreau decit sa joc fotbal si sa ajung ca Dica la Steaua.", a bolborosit Alexandru Neagoe, un pusti de 12 ani pentru care maidanul de pe Barbu Vacarescu inseamna mai mult decit un pamint mocirlos, o bucurie confiscata.