Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 24 decembrie 2007 00:00
"Ştii cînd a luat un luptător român ultima dată o medalie la Olimpiadă?". Stă pe braţul canapelei de piele bej şi răspunde instantaneu, ca un şcolar silitor. "În 1992! Bronz". "Dar aur?". "În '88!". N-ai cum să-l prinzi. E vorba de sportul lui, pe care îl numeşte, mîndru şi pasionat, "meserie". Ştie că el poate închide cercul negru într-un punct luminos. Că e în stare să cucerească la Beijing ceea ce României îi lipseşte de 15 ani. O medalie olimpică. Ştie, vrea, dar nu promite ferm. Îşi ia rezerva unei înţelepciuni elementare. "Orice se poate întîmpla...". Orice. Chiar să cîştige aurul.
Joaca de-a luptele
Eusebiu Diaconu face lupte de 14 ani. A început din joacă şi a ajuns la ceva teribil de serios. "Voiam să fac sport, mişcare. Aveam energie", îşi aminteşte. A fost selecţionat de Gheorghe Mocanu pe cînd era în clasa a V-a. Antrenorul a străbătut şcolile băcăuane şi s-a lăsat fermecat de vioiciunea copilului cu ochi albaştri. "Nu ştiam atunci ce înseamnă. Mi se părea uşor. Mergeam la sală în fiecare zi, învăţam ceva nou. Habar n-aveam eu ce înseamnă să slăbeşti ca să intri în categorie, să munceşti din greu, să stai departe de casă nouă luni din an".
La 17 ani a intrat în lotul naţional de juniori. Şi a ştiut că nu mai e cale de întoarcere. Cumva, parcă altcineva a hotărît în locul lui. Talentul. După nici un an de cînd făcea lupte, a devenit vicecampion naţional. Şi de atunci n-a trecut aproape nici un an fără să ia vreo medalie. Trebuia să meargă înainte. "Din asta trăiesc. De aici vine venitul meu, tot ce am realizat", spune Sebi.
Aurul emoţiilor
Din concurs în concurs, din podium în podium, a ajuns anul acesta la primul aur, la Europenele de la Sofia. E o amintire încă proaspătă, ce-i deschide chipul. "Mi-era frică înainte de finală. Aveam un stres teribil, mă gîndeam la toţi anii de muncă, la toate ocaziile pe care le avusesem. Antrenorul meu de la lot, domnul Petre Cărare, are însă un stil aparte de a ne încuraja. Îmi tot repeta: Acum e momentul!. Dînsul ştie cum să te scoată din starea de concurs. Ne spune că dacă ne temem, se dezbracă dînsul şi intră în locul nostru. A fost un mare luptător şi încă e foarte aprig. De fapt, la antrenamente, eu mai mult cu dînsul fac", explică Diaconu.
"Am avut adversar un norvegian, Stig Berge. Prima repriză a curs normal, conduceam cu 5-0, mai aveam nevoie de un punct şi se termina meciul. A doua a fost cu emoţii. Mi-a făcut el un procedeu, am căzut în cap şi eram ameţit. Pînă la urmă, s-a terminat 7-5. La sfîrşit, am simţit o uşurare enormă. Aproape că nu mai puteam să mă bucur".
Ce înseamnă însă să faci lupte, un sport de care toată lumea a auzit, dar puţini îl cunosc cu adevărat? Eusebiu îşi apără "profesia" cu ardoare. "Dacă s-ar populariza mai mult, oamenii ar înţelege şi le-ar plăcea. Dar eu înţeleg. Dacă nu sînt rezultate, e greu să te faci cunoscut". Spune asta tocmai el, luptătorul cel mai medaliat din ultimii ani!
9 luni de efort
Ziua lui de muncă începe la 9:30, în sală. Două ore de antrenament. Masa la 13:00. De la 17:00 la 19:00 altă şedinţă de pregătire. Forţă şi antrenament specific, care include alergare şi un joc. Pe la 21:30, stingerea. Şi a doua zi de la capăt. Nouă luni pe an. Îşi vede soţia, Carmen, pe care o alintă Mona, 3-4 zile o dată la cîteva săptămîni. "Trebuie să fac asta ca să-mi întreţin familia. În ultimii trei ani, n-a fost acasă de Paşte. E un efort cumva mai mare decît al cuiva care munceşte zilnic opt ore", explică sportivul.
Nu se plînge. E atît de serios încît n-ai cum să nu-l crezi. "De mic am muncit mult şi am vrut mereu să fiu cel mai bun. La orice. Şi la joacă, şi la fotbal, şi la lupte. Părinţii mei nu erau înstăriţi, tata a fost pensionat pe caz de boală, l-am pierdut cînd aveam 15 ani. Ştiu că am obligaţii. Cînd trebuie să plăteşti întreţinerea, nimeni nu te întreabă dacă eşti campion european". Dar olimpic, Sebi? Nu sună mai bine? Zîmbeşte iar, uşor enigmatic. "Orice se poate întîmpla". Chiar să cîştigi aurul.
Îngerul păzitor
Pe Mona (foto), soţia lui, Sebi a cunoscut-o în parc, la "Zilele Bacăului". Era în 2000. "Ea avea 17 ani, eu 19", povesteşte luptătorul. "E o relaţie frumoasă, care a evoluat normal. În 2005 ne-am căsătorit. Naşul nostru e preşedintele secţiei de lupte de la clubul de aici, din Bacău". Carmen a terminat anul acesta două facultăţi, Inginerie Biochimică şi Administraţie Publică. Pînă acum, n-a lucrat, dar din 2008 o va face. A învăţat, a decorat apartamentul lor din Bacău şi şi-a aşteptat soţul să vină din cantonament. Îi face ciorbă de burtă, ştie că e preferata lui. "Cu cît e oala mai mare, cu atît mai bine", spune ea, rîzînd.
Cum slăbeşte
Eusebiu concurează la categoria 60 de kilograme din 2000. A început la 54, apoi a trecut la 58, iar de 7 ani s-a stabilit la 60. Are însă, în timpul anului, 67-68 de kilograme. Surplusul trebuie îndepărtat înainte de competiţii. "Cu o lună înainte, scoatem ciorbele. Rămînem pe grătar şi salată. Aşa slăbesc pînă la 64. Ultimele patru kilograme le dau jos prin antrenament. Punem multe straturi de îmbrăcăminte pe noi, ca să transpirăm cît mai mult. Facem şi saună. Doar că nu poţi face asta prea des. Îţi omori ficatul. Şi cu cît înaintezi în vîrstă, e din ce în ce mai greu", spune el.
Concursuri puţine
"Cînd eram foarte tînăr, mergeam la trei turnee înainte de Europene şi alte patru-cinci pînă-n Mondiale. Acum fac cîte unul singur înainte de fiecare competiţie mare". Motivul? Slăbirile repetate. "Am avut la un moment dat probleme cu stomacul şi vreau să le evit pe cît posibil", argumentează Diaconu. "Oricum, la categoria noastră îmi ştiu toţi adversarii. M-au bătut, i-am bătut, le cunosc stilul. Important e cînd ajungi la meci pentru că nu se aseamănă. O singură secundă de neatenţie şi te trezeşti cu umerii pe saltea, făcut tuş. Şi s-a terminat totul!".
Casă nouă
De o lună, Sebi şi Mona s-au mutat într-un apartament nou. L-au vîndut pe cel vechi, primit de la Primărie, au mai pus bani şi au cumpărat altul, cu patru camere. Pe acesta l-au transformat după gustul lor, mărind camerele şi construind o bucătărie prin extindere. Casa, spaţioasă şi aerisită, e decorată pe bej. "Mona s-a ocupat de tot!", o laudă Eusebiu, mîndru de rezultat. El este angajat la Poliţia Primăriei din Bacău, primind şi o indemnizaţie de la clubul sportiv municipal.
Eusebiu Diaconu despre......
Ce face la antrenamente?
"Tot timpul trebuie să progresezi. Nu mai poţi face procedeele de la 17 ani. Trebuie să mă adaptez ca să cîştig un meci şi pentru asta sînt nevoit să ştiu tot"
Cine l-a influenţat?
"Îi cunosc pe aproape toţi marii noştri luptători. Cum să nu fi auzit de Ştefan Rusu, de Gheorghe Berceanu, de Draica, de Vasile Andrei? Dar n-am avut vreun idol. Am vrut să merg pe drumul meu".
Cui îi e recunoscător?
"Antrenorului care m-a descoperit, Gheorghe Mocanu, şi celui cu care m-am pregătit atîta vreme aici, la Bacău, Ioan Butucaru"
Ce n-ar face niciodată?
"Nu m-aş duce să lupt într-o cuşcă. Ştiu că se scot bani buni aşa, poţi să ajungi şi la un milion de euro dacă eşti tare, dar nu e pentru mine"
Ce înseamnă o zi de concurs?
"12 ore în sală, de la 8 dimineaţa la 8 seara, cu o pauză de o oră. Şase sau şapte meciuri. Nici nu poţi să mănînci pentru că devii mai lent, mai greoi"
Ce reprezintă un meci?
"6 minute care cîntăresc cît 24 de ore de şofat încontinuu. Intensitatea e imensă. Transpiri şi slăbeşti 1-2 kilograme. E vorba de forţă şi mişcare, fără întrerupere. După, nu-ţi revii o săptămînă. A doua zi abia te ridici din pat"
Reguli de bază în lupte
În cele greco-romane, e strict interzis să-ţi apuci adversarul mai jos de centură, să-i pui piedică sau să-ţi foloseşti picioarele la procedee. Toate acestea sînt permise la stilul liber
Lupta se desfăşoară pe o saltea cu diametru de 9 metri, ce include o bordură colorată de 1,5 metri
Un meci durează 6 minute, trei reprize a cîte două minute
La sfîrşitul fiecărei reprize, unul dintre luptători e declarat cîştigător. Cel care a cîştigat două reprize e anunţat drept învingător al meciului
Pauzele între reprize sînt de 30 de secunde
Procedeele sînt evaluate cu pînă la 5 puncte de către arbitri