Articol de GSP - Publicat luni, 19 mai 2008 00:00
România e țara în care băieții nu plîng, ci înjură. România e țara în care fotbaliștii și în general oamenii de sport nu-și acceptă înfrîngerile, ci aruncă ironii ieftine în toate direcțiile. România e țara în care caterinca e la ordinea zilei. Țara în care jignirile polueaza aerul pe care îl respirăm. Țara în care fotbalul e condus prin intermediul butoanelor și promovat prin intermediul declarațiilor care mai de care mai lipsite de modestie.E țara în care un fotbalist ține de mic cu o echipă, iși dorește de la aceeași vîrstă să ajungă la o alta și termină prin a ataca-o după ce a părăsit-o. E țara în care Trică îl jignește pe Iovan pentru că nu a fost convocat la națională și țara în care Ogăraru acceptă umil să vadă turneul final din Austria și Elevtia la televizor.
Despre neșansa lui Ogăraru s-a tot vorbit. Și încă se vorbește încă. Nu vreau să reiau același subiect, pentru că a fost abordat de oameni mult mai specializați ca mine în domeniul fotbalistic.
Nu-l compătimesc pe Ogăraru pentru că știu sigur că nici nu iși dorește acest lucru.
Acum cîteva luni am avut plăcerea de a purta o discuție cu el. A acceptat într-o secundă să-mi răspundă la cîteva întrebări și nu a ocolit niciuna dintre acestea. Tristețea și mîhnirea lui se simțeau la fiecare cuvînt rostit. Vorbea, oarecum dezamăgit, despre situația prin care trecea la Ajax și își impunea, parcă, să nu creadă speculațiile presei cu referire la neutilizarea sa. Își amintea cu nostalgie de perioada petrecută în Ghencea, vorbea cu mîndrie despre fosta sa echipă și transmitea o pasiune rar-întîlnită pentru o echipă.
A spus clar și răspicat că, spre deosebire de alți jucători, care fac zeci și zeci de jurăminte și le încalcă la prima ofertă avantajoasă, în România el va juca doar la Steaua. Ciudata lui emoție creștea de la un cuvînt la altul de fiecare dată cînd atingeam subiectul reîntoarcerii sale în țară.”Am vrut să revin acum, în iarnă, dar nu m-au lăsat cei de la Ajax”, mi-a spus cu o urmă de tristețe.
I-am studiat fiecare cuvînt cu un aer de o oarecare curiozitate severă. Voiam să știu cum îi merge la Amsterdam, ce crede despre situația sa actuală, cum se înțelege cu foștii săi colegi, sau dacă ia în calcul un transfer la una din rivalele Stelei. Nu a aruncat ironii inutile și nici declarații jignitoare în dreptul nimănui. Fie că era vorba de fostul său patron, Gigi Becali, sau de actualul antrenor.
După ce schimbi cîteva vorbe cu el, e imposibil să nu-i creionezi rapid caracterul. Respectul e la el acasă în dreptul lui Ogăraru. Ne-a demonstrat-o atunci cînd juca la Steaua, cînd s-a transferat la Ajax, cînd era ocolit de Pițurca, cînd a revenit la națională și, în final, cînd a fost anunțat că nu va face parte din lotul naționalei pentru turneul final
Spre deosebire de campionul Trică, Ogăraru a acceptat umil decizia conducerii tehnice. A urat succes colegilor săi și a spus că rămîne cu mulțumirea faptului că a contribuit și el la această calificare.
Ogăraru nu a luat biletul pentru Euro 2008, dar, cu siguranță, a luat biletul pentru respectul nostrum. Indiferent cu ce echipă simpatizăm. În fața unui asemenea caracter nu poți rămîne indiferent.
E țara în care un fotbalist ține de mic cu o echipă, iși dorește de la aceeași vîrstă să ajungă la o alta și termină prin a ataca-o după ce a părăsit-o. E țara în care Trică îl jignește pe Iovan pentru că nu a fost convocat la națională și țara în care Ogăraru acceptă umil să vadă turneul final din Austria și Elevtia la televizor.
Despre neșansa lui Ogăraru s-a tot vorbit. Și încă se vorbește încă. Nu vreau să reiau același subiect, pentru că a fost abordat de oameni mult mai specializați ca mine în domeniul fotbalistic.
Nu-l compătimesc pe Ogăraru pentru că știu sigur că nici nu iși dorește acest lucru.
Acum cîteva luni am avut plăcerea de a purta o discuție cu el. A acceptat într-o secundă să-mi răspundă la cîteva întrebări și nu a ocolit niciuna dintre acestea. Tristețea și mîhnirea lui se simțeau la fiecare cuvînt rostit. Vorbea, oarecum dezamăgit, despre situația prin care trecea la Ajax și își impunea, parcă, să nu creadă speculațiile presei cu referire la neutilizarea sa. Își amintea cu nostalgie de perioada petrecută în Ghencea, vorbea cu mîndrie despre fosta sa echipă și transmitea o pasiune rar-întîlnită pentru o echipă.
A spus clar și răspicat că, spre deosebire de alți jucători, care fac zeci și zeci de jurăminte și le încalcă la prima ofertă avantajoasă, în România el va juca doar la Steaua. Ciudata lui emoție creștea de la un cuvînt la altul de fiecare dată cînd atingeam subiectul reîntoarcerii sale în țară.”Am vrut să revin acum, în iarnă, dar nu m-au lăsat cei de la Ajax”, mi-a spus cu o urmă de tristețe.
I-am studiat fiecare cuvînt cu un aer de o oarecare curiozitate severă. Voiam să știu cum îi merge la Amsterdam, ce crede despre situația sa actuală, cum se înțelege cu foștii săi colegi, sau dacă ia în calcul un transfer la una din rivalele Stelei. Nu a aruncat ironii inutile și nici declarații jignitoare în dreptul nimănui. Fie că era vorba de fostul său patron, Gigi Becali, sau de actualul antrenor.
După ce schimbi cîteva vorbe cu el, e imposibil să nu-i creionezi rapid caracterul. Respectul e la el acasă în dreptul lui Ogăraru. Ne-a demonstrat-o atunci cînd juca la Steaua, cînd s-a transferat la Ajax, cînd era ocolit de Pițurca, cînd a revenit la națională și, în final, cînd a fost anunțat că nu va face parte din lotul naționalei pentru turneul final
Spre deosebire de campionul Trică, Ogăraru a acceptat umil decizia conducerii tehnice. A urat succes colegilor săi și a spus că rămîne cu mulțumirea faptului că a contribuit și el la această calificare.
Ogăraru nu a luat biletul pentru Euro 2008, dar, cu siguranță, a luat biletul pentru respectul nostrum. Indiferent cu ce echipă simpatizăm. În fața unui asemenea caracter nu poți rămîne indiferent.
