Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 05 februarie 2025 15:18 / Actualizat miercuri, 05 februarie 2025 15:18
La numai 18 ani, în vara lui 1983, Gică Hagi se transfera pentru prima dată în carieră, de la Farul la Sportul Studențesc, o echipă cu jucători experimentați, capabilă de orice surpriză.
Din Regie a ajuns la echipa națională de seniori și a bifat primele sale repere în cupele europene. Doi dintre cei mai importanți jucători de atunci ai „studenților”, Romulus Chihaia (72 de ani) și Paul Cazan (74 de ani), au rememorat pentru GSP.ro cum a decurs întâlnirea și ce impact a avut venirea tânărului Hagi, care era deja considerat o mare speranță a fotbalului românesc.
Romulus Chihaia: „L-am adoptat repede, se vedea că are valoare”
Chihaia își amintește că "noi, pe atunci, eram o echipă de consacrați, îi aveam pe Gino Iorgulescu, Paul Cazan, Mircea Sandu. Știam că Hagi era un jucător de mare perspectivă, eram și noi curioși cum o să fie. Dar l-am adoptat repede, findcă la noi era altă atmosferă, nu era ca pe la Steaua sau Dinamo, să-l punem să facă ucenicie, să ne curețe ghetele sau să care mingile.
Nu, la Sportul se acceptau mult mai ușor tinerii. În plus, ne-a convins repede de ce e în stare. Era ca și copilul nostru, un puști respectuos în afara gazonului, dar pe teren era cu totul altceva. Ne lua la rând, ne dribla, voia să le facă pe toate. N-a fost o problemă, nu se supăra nimeni, că se vedea că are calitate.
În plus, mai avuseserăm un asemenea jucător, pe regretatul Aurică Rădulescu, care avea cam același stil. Și am ajuns să depindem de el, de driblingurile, de golurile lui. Așa că toți l-am susținut. În primul sezon parcă a dat doar vreo două goluri, dar în următorul a ieșit golgeter”.
Romulus Chihaia: „Parcă era unul de a 7-a cu unii de a 4-a”
Fost conducător de joc al echipei din Regie, renumit pentru șuturile sale, Romulus Chihaia spune că i-a rămas în memorie un moment special cu Hagi: "Cred că era prin '84, înainte de Euro. Noi eram de ceva vreme în cantonament prin Belgia și Olanda, jucaserăm deja câteva partide cu rezultate bune. La un moment dat, Mircea Lucescu, care era selecționer, i-a luat la lot pe Gino, pe Hagi și pe Coraș.
Naționala era tot în Olanda, invitată la un patrulater. Noi jucam cu Groningen și nea Mircea a adus lotul să asiste la meci. Eram cam obosiți după atâtea jocuri, ăia se cam urcaseră pe noi. Și, la pauză, Mircea Lucescu a fost de acord să-i lase pe Hagi și pe Coraș să joace o repriză. Nu-mi venea să cred, jocul s-a schimbat imediat!
Mă uitam și aveam senzația că Hagi era unul de clasa a 7-a pus să joace cu unii dintr-a 4-a. Se agățau olandezii de el câte 2-3, dar nu puteau să-l oprească! Nu mai știu ce scor a fost, dar n-o să uit niciodată acel sentiment pe care l-am avut privindu-l pe Hagi ce făcea pe teren. Îmi era clar că va fi mare".
La rândul său un jucător foarte tehnic, Chihaia a mai adăugat că "Hagi era chiar special. Noi eram mai combinativi, mai pasam, mai temporizam, făceam posesie. El, nu! Intra fără nicio problemă printre adversari, de unul singur, ne trăgea după el. Am văzut și eu jucători mari, dar el era aparte.
Avea explozia aia de pe loc, cu fața la poartă era imposibil de oprit. Plus șuturile alea imparabile, execuții folha seca, din acțiune, de pe loc. Nu mai văzusem așa ceva. Privind retrospectiv, el se apropia de atunci cel mai mult de fotbalul care avea să vină. Și cred că dacă s-ar fi transferat de atunci în străinătate, ar fi avut un și mai mare impact în fotbalul internațional".
„Ne-am convins repede că trebuie să jucăm pentru el”
Paul Cazan parcă îl revede și el pe năbădăiosul și impetuosul puști Gică Hagi la momentul la care a ajuns în Regie: "Voia să ne întoarcă pe toate părțile de la primele antrenamente! Se vedea că are clasă. Dar când făceam unu la unu, cu mine nu-i prea mergea. Oricum, a venit Gino la noi de la început, că-l știa de pe la loturi, și ne-a zis să nu-l certăm, să îl încurajăm, că e mare valoare.
La fel ne-a spus și Mircea Sandu. Așa că l-am acceptat repede. Și când am văzut de ce e în stare, am înțeles că trebuie să jucăm toți pentru el ca să facem treabă. Și a mers super! Nu știu cum i-ar fi fost dacă se ducea direct la Steaua sau la Dinamo, că acolo îl mâncau ăia. Dar la noi era altfel. Sportul a fost perfect pentru Hagi în acel moment, l-a ajutat să crească, să se dezvolte. Nu a contat că era doar un copil. Îl luam cu noi și la șprițuri, că mergeam toți, ca o familie. Și îl mai puneam să cânte machedonește, că avea voce și îi plăcea”.
Are și fostul căpitan al „studenților” un moment preferat cu Gică Hagi, de la meciul retur cu Neuchatel Xamax, din Cupa UEFA, în octombrie 1985: "Gică a făcut un meci mare atunci, l-a scos din minți pe Uli Stielike, care era deja un mare internațional german. Trebuia să-l oprească pe Hagi, dar nu avea cum! Avea viteză de reacție, de execuție, explozie, trăgea ca din tun.
La primul gol l-a luat pe Stielike de pe la 40 de metri, l-a depășit și a marcat, în primele minute. Apoi a mai dat două din penalty în prima repriză. Pierduserăm cu 0-3 în tur, dar la pauză era 4-2 pentru noi, că marcase și Mircea Sandu. Am fost aproape să-i întoarcem. În repriza a doua însă ne-au mai dat două și s-a terminat 4-4. Aveau echipă tare, nu glumă".
„S-a ales și Sportul cu două milioane de dolari de la Steaua”
Cazan n-a uitat nici acum acel ianuarie 1987, când Steaua l-a luat împrumut pe Gică Hagi de la Sportul, doar pentru meciul din finala Cupei Intercontinentale, cu Dinamo Kiev, dar nu l-a mai dat înapoi niciodată.
„A fost ciudat, chiar dacă ne așteptam. Dar nu am mai avut ce face. Probabil că a vrut și el să rămână acolo. Erau alți bani, altă deschidere. Dar tot ne-am ales și noi cu ceva.
Când l-au vândut la Real Madrid, cei de la Steaua au fost nevoiți să ne dea jumătate din bani, adică două milioane de dolari. Fiindcă nu aveau contractul de transfer de la Sportul către ei. Ne-au ajutat mult banii ăia atunci”, a spus Cazan.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
