Cristi Preda (foto)
De 3 decenii face fotojurnalism sportiv. A lucrat la aproape toate ziarele de sport, Sportul Românesc, Sport XXI, ProSport, Gazeta Sporturilor, a colaborat cu cele mai prestigioase agentii de presă din lume.
A imortalizat 4 editii ale Jocurilor Olimpice, un Campionat European de fotbal si numeroase Campionate Mondiale de handbal, atletism sau rugby. Împreună cu Cătălin Tolontan, a fost primul jurnalist român care a ajuns în Afganistanul de după război.
Desemnat de Asociatia Citește mai mult...
Presei Sportive de 7 ori cel mai bun fotoreporter sportiv al anului, a câștigat și secțiunea "Fotoreporterul anului" la prima ediție a Galei Ioan Chirilă.
A făcut fotbal la juniorii Stelei, unde a fost coleg cu Ilie Dumitrescu, Marian Ivan si Cosmin Olăroiu.
I-ar putea asculta la infinit pe Knopfler si Dire Straits și e convins că Messi reprezintă frumusețea supremă a fotbalului.
Atunci şi acum » După 30 de ani, Gazeta a refăcut o poză istorică: Balaci îmbrăţişat de Gentile, după România - Italia 1-0 din 1983
Unul dintre cei mai duri fundasi din istoria fotbalului s-a revazut cu "Minunea Blonda", cea care ii facuse zile negre acum trei decenii: italianul a venit la Bucuresti pentru a primi trofeul "Maestrelli" chiar de la Balaci"Mamma mia, ce poza! [...]
FOTO Insolvenţa n-a trecut vama » Rapidiştii se antrenează în Spania cu zîmbetul pe buze
Giulestenii sint cazati in Spania la un hotel de lux si se antreneaza cu zimbetul pe buze. In cantonamentul alb-visiniilor de pe Costa del Sol nimic nu aminteste de criza financiara prin care trece clubul din Grant. Rapidistii stau la H10 [...]
Galerie FOTO Luxul aşteaptă "tricolorii" » Naţională va fi găzduită de unul dintre cele mai bine cotate hoteluri de pe Costa del Sol
Selectionata Romaniei va pregati partida cu Ungaria in cele mai bune conditii. Gazeta a vizitat Gran Hotel Elba din Estepona, un stabiliment de 5 stele care va fi gazda tricolorilor, in care te lovesti de lux inca de la primul contact. [...]
FOTO Pancu, ghidul rapidiştilor în Spania » Giuleştenii vor juca diseară cu Dnepr, ora 19:00, liveTEXT pe GSP.ro
Daniel Pancu (35 de ani) e veteranul rapidistilor si isi ia in serios rolul de indrumator pentru cei mai tineri. Cum Marian Rada a ramas fara 16 jucatori in aceasta iarna, lotul giulestenilor a fost completat cu multi pusti de la echipa a [...]
Sougou s-a făcut OM! » Campioana l-a cedat pe senegalez la Marseille pentru 4 milioane de euro
Din suma de transfer, un milion E va intra in contul fotbalistului, conform unei clauze existente in contractul lui Modou cu formatia "feroviara". Modou Sougou (28 de ani) a parasit ieri cantonamentul CFR-ului de la Marbella cu destinatia [...]
Fără fantezie » CFR s-a impus la limită în al doilea amical al iernii, fără să strălucească
Clujenii si-au trecut in cont doar 3 ocazii in fata elvetienilor de la FC Lucerna. Weldon a marcat golul victoriei. Campioana a cistigat al doilea meci de verificare din cantonamentul de la Marbella, 1-0, in fata celor de la FC Lucerna, locul [...]
VIDEO Avantaj Ungaria » Greşelile defensive s-au înmulţit. Steaua pierde al doilea joc din cele 4 disputate în Spania
Stelistii au ratat trofeul Football Impact in fata maghiarilor ce nu au in lot nici un jucator de "nationala".VEZI AICI FAZE VIDEO DE LA MECI! Ultimul test din Spania a avut si miza. Ros-albastrii aveau nevoie de o remiza pentru a cistiga [...]
Rîpă e convins că la vară îşi va trece în palmares al doilea titlu de campion: "Reghe, ajută-mă!"
Cornel Ripa (23 de ani) recunoaste ca nu se afla, din punct de vedere fizic, la nivelul noilor lui colegi si cere sprijinul antrenorului. - Cornel, cum e primul contact cu Steaua? - Sint fericit si ma simt bine... Ma bucur ca s-au rezolvat [...]
Diogo Valente vrea să se impună în prima echipă a lui Paulo Sergio: "Ştiu că pot da mult mai mult"
"Decarul" clujenilor nu e multumit de randamentul sau din prima parte a campionatului, dar e convins ca lucrurile se vor schimba din retur Diogo Valente a venit la CFR Cluj intr-un moment de virf al carierei sale. Portughezul era unul dintre [...]
Tolba cu săgeţi » Maah a debutat pentru CFR şi i-a convins deja pe şefi
Clujenii aduc un nou jucator de viteza in Liga 1. "Am sarit de pe scaun cind am auzit de oferta campioanei Romaniei. E un vis, acest transfer mi-a schimbat viata", a spus francezul CFR Cluj a avut o ascensiune rapida in fotbalul romanesc. [...]
VIDEO Cavalerii golului » Reuşitele lui Rusescu şi Tănase i-au adus Stelei primul succes pe teren spaniol
Laurentiu Reghecampf ramine fidel primului "11" pe care l-a gindit pentru meciul cu Ajax si foloseste mereu aceeasi garnitura, schimbind doar in banda dreapta sau cind e fortat pe imprejurari. Spre deosebire de intilnirea cu Basel (1-1), [...]
Steaua i-a păcălit pe toţi! » Au vrut fundaş dreapta, s-au ales cu un litigiu la FIFA
Becali l-a dat afara pe Rafael, nemultumit ca brazilianul n-a impresionat in 54 de minute jucate cu Basel. Agentul si clubul jucatorului o pirasc pe Steaua c-ar fi facut un fals. Rafael Cruz n-a fost fundasul dreapta pe care il cauta Steaua, [...]
Pastilă pentru Inter » CFR a cîştigat primul amical al anului, 1-0 cu Ferencvaros
Campionii au inceput cu dreptul seria meciurilor de verificare in cantonamentul spaniol, invingind la limita ocupanta locului 5 din prima divizie maghiara. Cu mai putin de o luna inainte de "dubla" cu Inter Milano (14/21 februarie), clujenii [...]
FOTO Steliştii trag tare la antrenamente cu 3 săptămîni înainte de meciul cu Ajax
Stelistii au efectuat astazi un nou antrenament fizic in Marbella. Jucatorii lui Laurentiu Reghecampf au fost din nou nevoiti sa traga acele saniute cu greutati, efectuind niste exercitii extrem de solicitante. Chiar si asa, nici unul dintre [...]
VIDEO Eroare de final » Steaua rămîne fără victorie în 2013 după 1-1 cu FC Basel
Gafa comuna Bratu - Gardos din prelungiri a anulat supergolul lui Pintilii. Cele 8 zile de cantonament ale ros-albastrilor au inceput sa se vada. Spre deosebire de partida cu Celtic (1-2), cu Basel stelistii au parut foarte nervosi. Mai intii [...]
Cea mai spectaculoasă "fază" a primei reprize » Patru elveţieni s-au luat după un stelist :)
Daca in prima repriza a meciului amical dintre Steaua si FC Basel fotbalul a cam lipsit, in tribune fanii s-au facut "remarcati". Un suporter al Stelei a furat un steag destul de mare al galeriei lui FC Basel si a fugit cu el. Pina ce [...]
FOTO Reghe poate! :D » Tehnicianul Stelei a fost în mare formă la un amical cu amatorii din Benahavis
Nu doar jucatorii Stelei se pregatesc cu amicale in Marbella. Staff-ul "ros-albastrilor" a evoluat ieri intr-un joc cu o echipa de amatori din Benahavis, impunindu-se cu 5-1.Partida a avut doua rerprize de 30 de minute, iar Laurentiu [...]
Cruz îi asigură pe fanii Stelei că va acoperi gaura din defensivă: "Rezolv eu! » În ce condiţii rămîne la echipă
Brazilianul a inceput pregatirea alaturi de noii sai colegi. Rafael Cruz (28 de ani) si-a facut repede prieteni la Steaua, sud-americanul fiind nedespartit de Adi Rocha si Leandro Tatu, conationalii lui. De fapt, pentru a-i vedea exact [...]
VIDEO Şchiopi pe dreapta » Lipsa soluţiilor s-a văzut dramatic cu Celtic!
Stelistii au jucat bine impotriva campioanei Scotiei, mai ales in prima repriza, dar a fost nevoie de doua centrari venite din banda dreapta a defensivei ca sa nu obtina nici macar un egal Chiar daca n-au facut pina acum antrenamente [...]
FOTO Maimuţele şi campionii » După 4 zile de antrenamente tari, clujenii s-au distrat ieri în Gibraltar
Pentru ca vor sta aproape 40 de zile plecati departe de casa, sefii CFR-ului s-au gindit sa le ofere jucatorilor si trei zile libere in acest cantonament. Prima a fost ieri, cind majoritatea alb-visiniilor s-au deplasat alaturi de presedintele [...]
Taurul muntenegrean » Nikolici nu e primul doar la capitolul viaţă extrasportivă
Virful de 22 de ani impresioneaza cu forta sa in cantonamentul din Spania Nu toti jucatorii stelisti au probleme la exercitiile fizice comandate de Laurentiu Reghecampf in stagiul de pregatire de pe Costa del Sol. Stefan Nikolici e unul [...]
FOTO Peste tot acasă » Roş-albaştrii au fost susţinuţi la meciul cu Celtic de 200 de fani
Suporterii Stelei stabiliti in Spania au venit special pentru a-i vedea pe elevii lui Reghecampf la treaba. Pentru a ajunge la Marbella, unii dintre ei au calatorit sute bune de kilometri, venind chiar si de la Madrid. Romanii au cintat, au [...]
Chiricheş nu crede că ar fi o soluţie bună ca fundaş dreapta: "Nu mă simt bine în bandă"
Vlad Chiriches (23 de ani) spune ca joaca acolo unde i se cere, dar prefera sa fie folosit ca stoper. Stelistul a vorbit si despre cum isi petrece timpul in cantonament si de ce nu crede ca trupa din Ghencea mai poate rata titlul. - Vlad, [...]
N-are forţă! » Iancu e menajat în cantonamentul din Spania pentru a nu risca o accidentare
Iancu nu a efectuat nici un antrenament alaturi de colegii sai in cantonamentul din Spania pentru a nu se rupe. Pina acum, Gabriel Iancu (18 ani) e singura noutate din lotul Stelei in aceasta iarna, dar lucrul acesta nu se vede la sedintele [...]
Cadu crede că Steaua a avut parte de noroc: "Aş fi preferat-o pe Ajax, Inter e o forţă"
Capitanul CFR-ului, Ricardo Cadu (31 de ani), considera ca stelistii au fost mai norocosi decit ei la tragerea la sorti, vorbeste despre obiectivele trupei din Gruia si se plinge ca el si colegii sai vor sta aproape 40 de zile in cantonament. [...]