Marian Ursescu
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei Citește mai mult...
la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
Gloria Bistrița - HC Odense 25-23 » Bistrița eroică! Gloria a învins liderul grupei în Cupa EHF
Gloria a reușit o mare victorie in grupa C a Cupei EHF, trecand de danezele de la Odense, o multinaționala plina de vedete internaționale. Ce meci a reușit Gloria Bistrița in etapa a 4-a a Cupei EHF! In fața danezelor de la Odense, echipa care [...]
SPANIA - CROAȚIA 22-20 » Regina nu se schimbă! Spania e din nou campioană europeană la handbal masculin
Spania a reușit sa-și pastreze coroana continentala dupa o finala dramatica, extrem de dipsutata. Croația pierde pentru a treia oara șansa de a fi campioana. Spania a reușit duminica seara, la Stockholm, sa-și pastreze titlul european cucerit [...]
CSM BUCUREȘTI » EXCLUSIV Totul pleacă de la bani? Explicațiile colapsului incredibil de la CSM
CSM București traverseaza cea mai grava criza din istorie. Este al doilea sezon in care poate rata Final Four-ul Ligii Campionilor. CSM București a pierdut sambata, la Budapesta, 23-33 cu Ferencvaros, primul meci din grupa 1 principala a [...]
CSM RM. VÂLCEA » Marta Batinovici, entuziasmată după victoria cu Krim Ljubljana: „Echipa joacă din ce în ce mai bine”
Marta Batinovici explica de ce Valcea joaca mult mai bine in ultimul timp și ce speranțe are de la echipa in Main Round, dupa victoria cu Krim Ljubljana, scor 31-16. Portarul lui SCM Rm. Valcea, Marta Batinovici, a avut sambata seara o [...]
Florentin Pera, după succesul categoric din Liga Campionilor al lui SCM Rm. Vâlcea: „Când apărarea va juca așa cum eu îmi doresc, vom fi greu de învins!”
Florentin Pera spune ca SCM Rm. Valcea este una muncitoare, nu una plina de vedete. ”Tot ce am facut pana acum am facut prin munca și modestie”, spune tehnicianul oltencelor. SCM Rm. Valcea a obținut sambata, in primul meci din grupa a doua [...]
SCM RM. VÂLCEA - KRIM LJUBLJANA 31-16 » Mireya Gonzalez: „Încrederea mea e alta după medalia la Mondiale!”
Mireya Gonzalez, 28 de ani, a facut un meci foarte bun și a aratat ca e interul dreapta pe care Valcea l-a tot așteptat in ultima perioada. SCM Ramnicu Valcea a invins-o azi pe Krim Ljubljana, campioana Sloveniei, scor 31-16, in faza grupelor [...]
Finală Croația - Spania la Euro 2020! Croații s-au calificat după un meci fabulos cu patru reprize de prelungiri!
Semifinala Croația-Norvegia a avut nevoie de prelungiri și a fost, de departe, cel mai frumos meci de la actuala ediție. Dupa 80 de minute, croații au caștigat cu 29-28. In finala se vor bate cu Spania! Suspans și dramatism maxim la prima [...]
SCM RM. VÂLCEA - KRIM LJUBLJANA 31-16 » FOTO Ca un tăvălug! Campioana României, debut entuziasmant în grupele principale
SCM Ramnicu Valcea a invins-o pe Krim Ljubljana, campioana Sloveniei, scor 31-16, in faza grupelor principale din Liga Campionilor. Valcea a zburdat in primul meci din grupele principale. Victorie la 15 goluri cu fosta dubla caștigatoare a [...]
SCM Râmnicu Vâlcea-Krim Ljubljana » Optimism pentru campioana României: „Vom face totul pentru a ne califica mai departe!”
SCM Ramnicu Valcea va juca in Liga Campionilor, pe teren propriu, contra echipei Krim Ljubljana (sambata, ora 15:00, GSP.ro, TV Digi Sport, TV Telekom Sport). Valcea spera sa prinda sferturile de finala, deși e pe ultimul loc, fiind singura [...]
Ferencvaros - CSM București » Adrian Vasile, antrenorul „tigroaicelor”, se așteaptă la o atmosferă irespirabilă la Budapesta: „Asta va motiva echipa mea”
Ferencvaros o va intalni, pe teren propriu, in Liga Campionilor, pe CSM București, „coșmarul” din Romania. Ferencvaros - CSM București se joaca sambata, de la ora 17:00, liveSCORE pe GSP.ro și in direct la TV Telekom Sport și TV Digi Sport [...]
Gyor, adversara lui SCM Rm. Vâlcea în Ligă, a pierdut primul meci după 21 de victorii consecutive! Campioana Europei, condusă cu 9 goluri la pauză
Gyor, campioana Europei și adversara lui SCM Rm. Valcea in Liga Campionilor, a fost invinsa miercuri seara de Siofok, deținatoarea Cupei EHF, scor 34-29. Gyor, campioana Europei, a pierdut miercuri seara, in campionatul Ungariei, primul meci [...]
Comisia de Apel a luat decizia finală în cazul Coronei Brașov! Lupta pentru titlu se modifică radical
Corona Brașov a fost retrogradata oficial din Liga Naționala de handbal feminin, conform deciziei adoptate miercuri 22 ianuarie de Comisia de Apel a Federației Romane de Handbal. Comisia de Apel a FRH, ultima instanța de judecata pe plan [...]
S-au stabilit semifinalele Euro 2020: Norvegia - Croația și Spania - Slovenia
Careu de ași cu nume grele pe semicerc. Norvegia - Croația și Spania - Slovenia sunt semifinalele Euro 2020, care se vor disputa vineri, la Stockholm. Slovenia pare singura intrusa intre cele trei nume grele din handbalul masculin. Echipa [...]
Bogdan Burcea, noul selecționer al României, interviu plin de optimism: „Antrenez echipa care se va califica la Tokyo!”
Bogdan Burcea, antrenorul naționalei de senioare a Romaniei, are un optimism incredibil. Tehnicianul spune ca „tricolorele” vor obține biletele la Jocurile Olimpice dupa primele doua partide din turneul de calificare. Bogdan Burcea are 47 de [...]
VIDEO+FOTO Spre Tokyo, via Podgorica! Naționala feminină a României s-a reunit prima dată sub conducerea cuplului Bogdan Burcea-Robert Licu
Naționala feminina a Romaniei s-a reunit azi pentru prima data sub conducerea cuplului Bogdan Burcea-Robert Licu. "Tricolorele" viseaza sa ajunga la Jocurile Olimpice, deși nu mulți le crediteaza cu șanse. Naționala feminina a Romaniei a [...]
ROMÂNIA » Echipele de tenis de masă și-au aflat adversarele pentru calificarea la Tokyo » Fetele sunt clar favorite, băieții au un traseu greu
Echipele de tenis de masa au aflat cu cine se vor duela pentru a califica Romania la turneul olimpic de la Tokyo. Bernadette Szocs, Eliza Samara, Dana Dodean Monteiro și Irina Ciobanu sunt campioane europene, dar mai au ceva emoții pana sa se [...]
Copenhaga Handball - Măgura Cisnădie 33-22 » Româncele au pierdut la scor în Danemarca
Magura Cisnadie a pierdut la scor in Danemarca in fața celor de la Copenhaga Handball, 22-33! Ada Moldovan, Mihaela Ani Senocico, dar și antrenorul Alexandru Weber au vazut cartonașul roșu! Magura Cisnadie a pierdut la Copenhaga al treilea [...]
Adversari pe „alese” » Gloria Bistrița și Măgura Cisnădie merg amândouă în Danemarca pentru două partide extrem de grele
Dupa ce acum o saptamana, Bistrița și Cisnadie au jucat pe teren propriu cu echipe maghiare, acum cele doua formații romanești angrenate in Cupa EHF au ca oponente formații daneze. HC Odense-Gloria Bistrița (duminica, ora 16:00) Gloria [...]
Liga Florilor devine Liga Mol
Compania petroliera Mol ofera 200.000 de euro pe an pentru competiția feminina din Romania. Președintele FRH, Alexandru Dedu a semnat ieri un parteneriat cu una dintre cele mai importante companii petroliere din Romania. In baza acestei [...]
Doar 11 din 18! Schimbări majore în primul lot convocat de Bogdan Burcea și Robert Licu, noii tehnicieni ai „naționalei” feminine
Schimbari majore fața de Campionatul Mondial, efectuate de Bogdan Burcea și Robert Licu. Doar 11 jucatoare din lotul de 18 prezent in Japonia au mai fost chemate. CSM București este clubul cu cele mai multe jucatoare selecționate Noul cuplu [...]
Surpriză la numirea noului selecționer! Cuplul Bogdan Burcea - Robert Licu la naționala feminină de handbal
Bogdan Burcea, antrenorul de la SCM Craiova, a fost votat in unanimitate, urmand sa se ocupe de destinele echipei naționale. Președintele FRH, Alexandru Dedu, a impus noii conduceri tehnice calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo! [...]
CSM București-Gloria Bistrița 28-25 » Victorie conturată greu pentru echipa lui Adrian Vasile
CSM București a avut ceva emoții pe finalul meciului cu Gloria Bistrița (28-25), omul meciului fiind portarul Jelena Grubisici, croata care a terminat partida cu 18 intervenții! Duelul european dintre CSM București și Gloria Bistrița a fost [...]
Măgura Cisnădie - SCM Rm. Vâlcea 17-28 » Favoritele merg mai departe în Cupa României
In șaisprezecimile de finala ale Cupei Romaniei, echipele din prima liga s-au calificat in „optimi”. Magura Cisnadie nu a putut sa faca fața campioanei SCM Rm. Valcea și a pierdut, scor 17-28. Derby-ul șaisprezecimilor de finala in Cupa [...]
Bogdan Burcea, noul selecționer al naționalei feminine de handbal!
In ședința Comisiei Tehnice de astazi, Bogdan Burcea (47 de ani), antrenorul celor de la SCM Craiova, a fost votat aproape in unanimitate pentru preluarea postului de selecționer al naționalei feminine de handbal. Burcea fusese propus și in [...]
România a debutat cu înfrângere la Europeanul de polo: de la extaz la agonie, în doar câteva minute
Romania-Olanda 8-9 // „Tricolorii” au condus cu 8-6 inainte de ultimul „sfert”, dar nu au mai reușit niciun gol in ultimele 8 minute. Naționala de polo a Romaniei a inceput cu stangul Campionatul European care se desfașoara la Budapesta, in [...]