Marian Ursescu
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei Citește mai mult...
la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
Campionatul European de handbal masculin » Meci incredibil! Ungaria a făcut egal contra campioanei mondiale și olimpice Danemarca
Ungaria-Danemarca 24-24 // Danezii au remizat cu Ungaria, 24-24, și stau acum la mana islandezilor, care trebuie sa-i invinga pe maghiari! Cel mai frumos meci la Europeanul masculin de handbal a fost, fara indoiala, pana acum, cel dintre [...]
SPORTING - DINAMO » Fractură de pomete pentru Vali Ghionea! Până când va absenta handbalistul
Vali Ghionea, 35 de ani, extrema dreapta de la Sporting Lisabona, adversara celor de la Dinamo in Liga Campionilor, va putea juca insa in dubla cu campioana Romaniei. Ghionea nu a avut un inceput de an așa cum și-a dorit. La unul dintre [...]
Pierderi mari pentru U Cluj: două jucătoare importante s-au accidentat și vor lipsi o perioadă îndelungată
Echipa de handbal femionin a lui U Cluj trece printr-o situație extrem de grea, fiind pe penultimul loc in Liga Naționala. Șansele de salvare de la retrogradare scad considerabil. Echipa feminina de handbal U Cluj Napoca trece printr-o [...]
EXCLUSIV Scandal de proporții în voleiul românesc: noile transferuri ale lui CSM Târgoviște au jucat pe fals în China! Ce suspendări riscă
Echipa de volei feminin a celor de la CSM Targoviște a transferat pe 9 ianuarie doua chinezoaice de mare valoare, de la Guangdong Evergrande. Pe 11 ianuarie insa, acestea au evoluat in campionatul Chinei, pentru fosta lor echipa! Acum risca [...]
Campionatul European de handbal masculin » „Bombă” la EURO 2020: Franța a fost eliminată încă din faza grupelor!
CAMPIONATUL EUROPEAN DE HANDBAL MASCULIN // Franța, cea mai galonata echipa din ultimul deceniu in handbalul masculin, a fost eliminata din faza grupelor. Franța nu a pațit așa ceva niciodata in istorie! Franța, tripla campioana europeana, a [...]
Naționala României de handbal masculin s-a calificat în play-off-ul Mondialului! Victorie clară și contra Italiei + cum ajungem la Mondial
Naționala Romaniei de handbal masculin a caștigat toate cele trei partide din turneul de calificare in play-off-ul Campionatului Mondial 2021 din Italia, cu Georgia, Kosovo și țara gazda. Naționala pregatita de Rareș Fortuneanu și Adrian [...]
Măgura Cisnădie - Siofok KC 23-31 » Înfrângere drastică! Deținătoarea Cupei EHF s-a distrat în România cu rezervele
Siofok KC (Ungaria), deținatoarea Cupei EHF, a venit la Cisnadie fara cele mai importante trei jucatoare, dar și așa nu a avut emoții in obținerea victoriei, 31-23. Maghiarele de la Siofok KC au venit la Cisnadie, pentru meciul din etapa a [...]
Probleme pentru FRH: Alexandru Dedu nu găsește selecționer! 4 variante au căzut + ce ar putea alege Federația
Alexandru Dedu, președintele FRH, trebuie sa gaseasca o alta soluție pentru banca echipei naționale. Conducerea campioanei SCM Rm. Valcea invoca faptul ca tehnicianul Florentin Pera nu are timp sa se ocupe, in paralel, de ambele echipe. [...]
România-Georgia 29-24 » „Tricolorii” s-au chinuit cu Georgia, în primul meci din drumul spre Mondialul din 2021
Romania-Georgia 29-24 // Dupa o prima repriza buna, „tricolorii” au jucat foarte slab in partea a doua și au avut ceva emoții in obținerea victoriei. Romania a debutat azi cu o victorie in turneul de la Benevento, in preliminariile [...]
Premii pentru Crina Pintea și Mihai Popescu » Federația Română de Handbal a desemnat cei mai buni handbaliști ai anului
Federația Romana de Handbal a anunțat cei mai buni jucatori ai anului trecut, clasamentul fiind intocmit in urma voturilor antrenorilor din Liga Naționala, fete și baieți. Crina Pintea și Mihai Popescu au ieșit primii. Crina Pintea, pivotul [...]
Campionatul European de handbal masculin debutează azi, tot fără România » Cine sunt favoritele
CAMPIONATUL EUROPEAN DE HANDAL MASCULIN // Prima ediție cu 24 de echipe debuteaza azi in Austria, Norvegia și Suedia. „Tricolorii” nu au obținut calificarea nici acum, trecand deja 24 de ani de la ultima participare. TV DigiSport, TV Telekom [...]
Nneka Onyejekwe la Dinamo! Transfer sonor al echipei de volei feminin din „Ștefan cel Mare”
Echipa de volei Dinamo București a reușit un transfer sonor in aceasta pauza competiționala. Nneka Onyejekwe (30 de ani), capitanul naționalei Romaniei, a semnat un contract valabil pentru doi ani cu gruparea alb-roșie Nneka Onyejekwe, cea mai [...]
INTERVIU » Ajunsă la Gloria Buzău, Andreea Pricopi-Rotaru vrea un nou titlu în Liga Națională: „Vom juca la fel și cu CSM București!”
Andreea Pricopi-Rotaru (25 de ani) a fost campioana anul trecut cu SCM Ramnicu Valcea, dar iși dorește acum sa joace in cupele europene cu Gloria Buzau. Andreea Pricopi-Rotaru este una dintre cele șase jucatoare care anul trecut au caștigat [...]
Gânduri de medalie » Jucătoarele din naționala de baschet 3x3 a României vor să dea lovitura la Tokyo: „Șansele sunt mari”
Jucatoarele din naționala de baschet 3x3 a Romaniei țintesc un loc pe podium la JO de la Tokyo. Vor fi doar 8 echipe in competiție. Gabriela Marginean, Elisabeth Pavel și Gabriela Irimia au produs una dintre surprizele placute in sportul [...]
CUPA EHF » Gloria Bistrița, egal în Polonia » Măgura Cisnădie a pierdut în Croația
MKS Lublin-Gloria Bistrița 22-22 // Gloria Bistrița a debutat duminica seara cu un egal in grupa C a Cupei EHF. In Polonia, trupa lui Horațiu Pașca a facut o prima repriza excelenta. Vicecampioana mondiala Zoqbi de Paula a inchis poarta și [...]
Gloria Buzău - SCM Rm. Vâlcea 26-26 » Primele reacții după insuccesul din campionat: „Am jucat prost, dar nu cedăm în lupta la titlu”
Gloria Buzau - SCM Rm. Valcea 26-26 // Florentin Pera, tehnicianul valcean, crede ca lipsa celor 12 jucatoare din lot pe perioada Campionatului Mondial a desincronizat mecanismele echipei. „Meciul de la București cu CSM va decide cu adevarat [...]
Alicia Fraga Fernandez, una dintre vedetele de la SCM Rm. Vâlcea, interviu în exclusivitate după Mondial: „Nimeni nu a crezut că putem juca finala, nici noi chiar”
Alicia Fraga Fernandez (27 de ani), centrul spaniol de la SCM Ramnicu Valcea, crede ca naționala Spaniei a fost privita de sus la Campionatul Mondial din Japonia. „Nimeni nu a crezut ca putem juca finala, nici noi chiar”, spune Alice. Spania a [...]
Răzvan Pîrcălabu, președintele Federației Române de Lupte, interviu îndrăzneț: „Ne dorim două medalii la Tokyo”
Razvan Pircalabu, președintele Federației Romane de Lupte, spera ca șase-șapte luptatori sa se califice la Jocurile Olimpice, iar unul-doi dintre ei sa urce și pe podium. Luptele romanești au revenit in prim-plan la Rio de Janeiro. Atunci, [...]
Ludovic Orban și Ionuț Stroe au reacționat imediat! Ce se întâmplă cu indemnizațiile sportivilor după amendamentul propus de PSD: „Nu acceptăm”
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat ca nu se pune problema taierii indemnizațiilor de merit pentru sportivii și tehnicienii retrași din activitate. Deputatul PSD Adrian Solomon, președintele Comisiei de munca, a propus marți un amendament [...]
Daniela Dodean Monteiro, cetățean de onoare la Arad » Jucătoarea de tenis de masă a cucerit anul acesta al 5-lea titlu european
Daniela Dodean Monteiro, campioana europeana cu echipa Romaniei anul acesta la tenis de masa, a primit luni seara titlul de Cetațean de Onoare al Aradului, dar și titlul de sportivul anului. Cvintupla campioana europeana, Daniela Dodean [...]
FOTO Ambros Martin, decizie neașteptată! Și-ar fi părăsit familia pentru o relație cu una dintre jucătoarele sale
Maghiarii de la M4Sport au dezvaluit ca faptul ca Ambros Martin (51 de ani), antrenorul lui Rostov Don și al naționalei Rusiei, și-a parasit familia și traiește o poveste de iubire cu una dintre elevele sale. E vorba de Iulia Managarova (31 de [...]
Dinamo s-a calificat în Final Four-ul Cupei României și a ajuns la o serie incredibilă
Dinamo s-a calificat in Final Four-ul Cupei Romaniei, dupa ce a invins-o in sferturi pe Potaissa Turda, scor 36-28. In ultimele 30 de meciuri, in toate competițiile, campioana a pierdut o singura data și a caștigat de 26 de ori! Dinamo, [...]
CM HANDBAL » Kim Rasmussen, antrenorul Ungariei, suspendat de IHF pentru ieșirile în decor de la meciul cu România
Kim Rasmussen (47 de ani), antrenorul echipei de handbal feminin a Ungariei, a rabufnit la conferința de presa de dupa meciul cu Romania, 27-28, impotriva arbitrelor din Germania. A injurat și a folosit un limbaj necorespunzator. Kim [...]
SPANIA - OLANDA 29-30 » Olanda, campioană mondială pe o greșeală de arbitraj!! Decizie ULUITOARE în ultimele 10 secunde: arbitrele au dat 7 metri aiurea
Olanda e campioana mondiala la handbal feminin, dupa o victorie obținuta in ultimele 10 secunde, contra Spaniei, 30-29! Golul decisiv a fost marcat dintr-un 7 metri foarte controversat! Din pacate pentru iberice, dar și pentru spectatorii [...]
CM DE HANDBAL » Rusia câștigă bronzul la Campionatul Mondial! Victorie fără emoție în fața Norvegiei în finala mică
Rusia a caștigat finala mica a Campionatului Mondial, 33-28. Norvegia va fi adversara Romaniei in grupa preolimpica, alaturi de Coreea de Nord și Muntenegru. Toata lumea se aștepta ca Rusia - Norvegia sa fie finala mare a Mondialului de la [...]