Remus Dinu
Remus Dinu este reporter special GSP cu 10 ani de experiență, o ediție a Jocurilor Olimpice pe teren și sute de texte originale scrise în Gazetă. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și a intrat în echipa Gazetei Sporturilor în 2016, când nici nu împlinise 20 de ani. În prezent, e reporter special, după ce, timp de șapte ani, a lucrat la departamentul online al site-ului în calitate de redactor. Citește mai mult... Pasionat de tenis, e atent la poveștile inedite din spatele cortinei și urmărește îndeaproape fenomenul implicării politicului în sport. Între 2020 și 2021, a moderat emisiunea GSP Live, iar în 2023 APS i-a acordat premiul pentru cel mai bun tânăr jurnalist al anului. Mai are la activ, pe teren, o finală de UCL, una de Nations League și un turneu final U21.
EXCLUSIV Simona Halep, mărturie sinceră despre cel mai complicat moment din ultima perioadă: „De la zi la zi, așteptam să se întâmple ceva rău”
Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) pregatește minuțios startul noului sezon din WTA, cu speranța ca programul nu va mai fi atat de mult bulversat de pandemie, așa cum s-a intamplat anul trecut. Intr-un interviu acordat Gazetei Sporturilor la [...]
EXCLUSIV Noutăți la antrenamentele lui Dinamo » Cine e jucătorul care se alătură „haitei”
Dinamo are probleme de efectiv din ce in ce mai mari, jucatorii aduși in vara incepand sa plece unul cate unul din club. Astfel, Ionel Gane ar putea avea serioase probleme in alcatuirea unei echipe pentru meciul cu Hermannstadt de pe 13 [...]
EXCLUSIV La Dinamo pe banii bunicului: „Sunt un om potent financiar și am investit foarte mult în el. Am ajutat și clubul cu bani”
Octavian, bunicul dinamovistului Valentin Ioan Borcea, spune, in exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, povestea carierei nepotului sau. Crescut la juniorii „cainilor”, puștiul de 18 ani a profitat de regula U21 și a ajuns la echipa mare a [...]
FOTO Simona Halep s-a relaxat la munte, cu o lună înainte de Australian Open » A fost primită cu pâine și sare + ce cadou inedit i s-a pregătit
Simona Halep profita din plin de puținul timp liber pe care il are inainte de startul Australian Open. Marți, numarul doi mondial a dat o fuga pana la munte, in localitatea prahoveana Valea Doftanei, unde a fost insoțita de iubitul ei, Toni [...]
EXCLUSIV „A dat cu piciorul într-o geantă, tot vestiarul mirosea a parfum!” » Detalii despre una dintre crizele de nervi ale lui Dan Petrescu
Dan Petrescu (53 de ani), fostul tehnician al lui CFR Cluj, unul dintre cei mai colerici antrenori din fotbalul romanesc, a fost protagonistul unor episoade memorabile petrecute de-a lungul timpului. Invitat in luna decembrie la GSP Live, [...]
„Nu mă interesează!” » Antrenorul lui Nadal, uimit înaintea finalei cu Djokovic de la Roland Garros: „Rafa nu ne-a mai spus niciodată așa ceva”
Rafael Nadal (34 de ani, 2 ATP) a reușit, in finala de la Roland Garros de anul acesta, una dintre cele mai solide prestații din intreaga cariera. Spaniolul l-a invins categoric pe marele rival Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP), scor 6-0, 6-2, [...]
EXCLUSIV Argentinianul care a rămas îndrăgostit de România: „Sunt prieten și cu băieții din galerie. A fost o familie acolo”
Elias Bazzi (39 de ani), unul dintre primii argentinieni care au jucat in fotbalul romanesc, și-a adus aminte de anii petrecuți in Romania, intr-un interviu acordat Gazetei Sporturilor la finalul lunii noiembrie. Fostul fundaș stanga, trecut [...]
VIDEO 3 povești din altă epocă spuse de un fost junior la Dinamo: vizita lui Mircea Lucescu, sfatul lui Demollari + echipa-surpriză care ar „câștiga Liga 1 fără probleme”
Fostul junior dinamovist Eugen Popistașu (44 de ani) a fost invitat in luna octombrie la GSP Live, unde a rememorat diverse episoade petrecute de-a lungul carierei. Prezența lui Mircea Lucescu la antrenamentele lui Dinamo ii „paraliza” adesea [...]
VIDEO Decizia care i-a schimbat destinul lui Cătălin Hîldan: „I-a spus lui Țălnar că mai vrea să joace 15 minute” » Mărturisire dureroasă a unui fost jucător de la Dinamo
Iulian Tameș (42 de ani), triplu campion cu Dinamo, a fost invitat la GSP Live la inceputul lunii decembrie, unde a vorbit despre diverse episoade petrecute de-a lungul carierei sale. Fost coleg cu Catalin Hildan, Iulian Tameș a jucat pe 5 [...]
EXCLUSIV Ion Țiriac prevede o „catastrofă” după Simona Halep: „E păcat că dispărem! Va fi ca la gimnastică”
Ion Țiriac (81 de ani) a vorbit intr-un interviu acordat Gazetei Sporturilor despre viitorul tenisului din Romania dupa ce Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) iși va incheia cariera. Afaceristul anticipeaza o criza acuta de rezultate dupa [...]
EXCLUSIV Simona Halep, noi informații despre participarea la Australian Open: „Mental, e extrem de dificil! Avem voie să ne antrenăm câteva ore pe zi”
Simona Halep (29 de ani, 2 WTA), desemnata pentru a șasea oara „Sportivul anului” in Ancheta GSP, a oferit detalii despre prezența la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, care va incepe pe 8 februarie. Simona Halep dezvaluie [...]
DINAMO. EXCLUSIV Pablo Cortacero, comparat cu un alt investitor străin controversat din Liga 1: „O farsă pentru istoria clubului! Niciodată nu se ținea de cuvânt”
Dinamo nu e singurul club din Liga 1 unde oameni de afaceri din strainatate au eșuat lamentabil, așa cum se intampla in Ștefan cel Mare cu Pablo Cortacero. Claudio Zambon, patron la Poli Timișoara la inceputul anilor 2000, a fost unul dintre [...]
EXCLUSIV Adrian Mititelu jr., primul interviu după numirea lui Ovidiu Stângă la FC U Craiova: „A venit pentru echipă și pentru tatăl meu!” » Ce spune de trădarea din 2013
Adrian Mititelu junior (24 de ani), fiul patronului de la FC U Craiova 1948, cel care a preluat conducerea echipei dupa arestarea tatalui sau, a explicat in exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor care a fost raționamentul numirii lui Ovidiu [...]
VIDEO Să râdem cu Cristi Pustai » Amintirile amuzante ale unui fost elev: „A vrut să dea cu piciorul în el, dar mai mult l-a mângâiat”
Cristi Pustai (53 de ani), tehnicianul Dunarii Calarași, unul dintre cei mai charismatici antrenori din fotbalul romanesc, a fost caracterizat la GSP Live de Razvan Pleșca (38 de ani), fostul sau elev de la Gaz Metan Mediaș. Goalkeeper-ul [...]
EXCLUSIV FC Argeș bătuse palma cu Dani Coman, dar negocierile s-au blocat dintr-un motiv incredibil + Un fost antrenor de la Rapid, favorit să preia echipa
FC Argeș, ultima clasata din Liga 1, a incercat sa dea o lovitura la nivel administrativ. Primaria din Pitești l-a ofertat pe Dani Coman, președintele Astrei Giurgiu, insa tratativele s-au impotmolit in ultimul moment. UPDATE ora 15:00: Dani [...]
EXCLUSIV Punctele nevralgice ale lui 2020 » Simona Halep și meciurile care au marcat-o: „Am fost un pic lovită de tren”
Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a analizat pentru Gazeta Sporturilor cele mai importante borne din 2020, sezon de care, in ciuda piedicilor cauzate de pandemie, e extrem de mulțumita. Intr-un sezon fragmentat de pandemie, Simona Halep a bifat [...]
GALA GSP 2020. Interviu exclusiv cu Simona Halep: „O medalie la Olimpiadă ar completa tot tabloul de trofee!” » Dezvăluiri despre senzațiile trăite în 2020 + cum a trecut peste infectarea cu COVID-19
Simona Halep, desemnata pentru a șasea oara Sportivul Anului in Ancheta GSP, vorbește despre senzațiile traite intr-un an fara precedent, in care pandemia a bulversat luni in șir circuitul și planurile jucatorilor. Numarul doi mondial țintește [...]
SPECIAL GSP Viața de vegan a lui George Florescu » Cum arată meniul zilnic: porridge-uri din ovăz, linte și tofletă + transformarea radicală a fotbalistului
George Florescu (36 de ani), fostul decar al echipei naționale, și-a schimbat radical stilul de viața: a devenit vegan in urma cu cinci ani, transformare care i-a modificat complet concepțiile despre alimentație. Invitat vineri dimineața la [...]
EXCLUSIV George Florescu, discurs necruțător după ce a fost izgonit din club: „În România, nu sunt acceptați jucătorii cu personalitate! Trebuie să fim sclavi”
George Florescu (36 de ani) a ieșit din grațiile conducerii lui U Cluj și nu a mai fost deloc folosit in actualul sezon. In continuare sub contract cu „Șepcile Roșii”, fostul mijlocaș al naționalei așteapta explicații pentru izgonirea lui din [...]
EXCLUSIV Interviu fără ocolișuri cu George Florescu, la 10 ani după debutul la națională: „Am fost mitraliat, dar trebuia să se găsească un țap ispășitor!” + „Numărul 10? A fost Legea Atracției!”
George Florescu (36 de ani), fostul „decar” al primei reprezentative, a rememorat la GSP Live aventura sa la echipa naționala, unde a prins 11 meciuri intre 2010 și 2012. In urma cu un deceniu, fostul selecționer Razvan Lucescu lua o decizie [...]
VIDEO Două povești neștiute cu Adi Mutu și Nicolae Dobrin » Ce făcea „Briliantul” după antrenamente + reacția de milioane a „Gâscanului”
Alin Chița (43 de ani), jucator care a evoluat mai bine de 10 ani pentru FC Argeș, a interacționat la Pitești cu nume grele din istoria clubului, cum ar fi Nicolae Dobrin sau Adrian Mutu. In direct la GSP Live, Chița, in prezent antrenor la [...]
EXCLUSIV Interviu spectaculos cu un fotbalist român care a jucat în China: „Am mâncat scorpioni și broaște țestoase”
Alin Chița (43 de ani), fost fundaș in prima liga din Romania, a fost invitat joi la GSP Live, unde a facut o incursiune amanunțita prin cariera sa de jucator și antrenor. In prezent tehnician la CSM Focșani, in Liga 3, Chița a rememorat [...]
EXCLUSIV Antrenorul care a prins începuturile „New Dinamo”, declarații în premieră: „Negoiță încerca asta tot timpul” + ce spune de haosul din prezent
Alin Chița (43 de ani), fost „secund” la Dinamo in timpul lui Flavius Stoican, in prezent antrenor in Liga 3, la CSM Focșani, a participat in aceasta dimineața la emisiunea GSP Live, unde a rememorat experiența sa din Ștefan cel Mare. [...]
EXCLUSIV D'ale carnavalului la Dinamo » Mărturia incredibilă a jucătorului care a dat clubul în judecată: „Nu vă vine să credeți! Mă judecam cu Badea, dar banii mi i-a plătit Negoiță”
Iulian Tameș (42 de ani), fost jucator important la Dinamo la inceputul anilor 2000, a vorbit la GSP Live despre problemele financiare cu care se confrunta „cainii” in aceasta perioada. Fostul mijlocaș și-a adus aminte ca a avut la randul sau [...]
VIDEO+FOTO Cum decurge o călătorie cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul „Henri Coandă” » Întârzieri chiar din prima zi!
Azi, 13 decembrie, au inceput sa circule trenurile pe ruta Gara de Nord - Aeroportul „Henri Coanda” din Otopeni. Insa au exista probleme chiar din prima zi, legate de intarzieri. Gazeta a testat ruta și puteți urmari, in imaginile de mai jos, [...]