Marian Ursescu
A fost șeful departamentului ”Sporturi” la GSP până în septembrie 2021, când a părăsit Gazeta Sporturilor.
*****
Licențiat în Finanțe Bănci, a fost atras de presă încă de la 18 ani, lucrând în orașul natal, Rm. Vâlcea, la ziarele Curierul de Vâlcea și Viața Vâlcii, în televiziune, la TV Etalon, sau la radio - Radio Metronom. A ajuns la ProSport în septembrie 2000, iar din 2003 e la Gazeta Sporturilor, până în 2021.
A fost șeful secției “Sporturi”, Citește mai mult...
specializat pe handbal, dar urmărește atent și canotajul, boxul sau voleiul. De altfel, a practicat doi ani de volei la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea.
A fost prezent la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016), dar și la 8 turnee finale de Campionat European și 7 de Campionat Mondial la handbal feminin. A transmis corespondențe de la meciurile de titlu mondial ale lui Leonard Doroftei în America. A fost prezent la Europeanul de box Perm 2003, Mondialul de canotaj Amsterdam 2014, dar și la Cupa Mondială de rugby, Anglia 2015.
Malin Aune, extrema naționalei Norvegiei, s-a oferit voluntar într-un spital din țara sa
Malin Aune, extrema dreapta a naționalei Norvegiei, s-a oferit voluntar la un spital din Kristiansand. Lucreaza la secția de psihiatrie Sportul mondial s-a oprit, la fel și handbalul. Sportivii stau acasa cu gandul la ziua in care se vor putea [...]
În reflectoarele Ligii » Două jucătoare de la SCM Rm. Vâlcea s-au remarcat în acest sezon
EHF a facut un top al „debutantelor” care s-au remarcat in Liga Campionilor in acest sezon. Intre acestea, doua valcence: portarul Diana Ciuca și interul dreapta Mireya Gonzalez Intr-un top cinci al jucatoarelor debutante din Liga Campionilor [...]
Leonard Doroftei la 50 de ani: „Nu am primit în viața mea atâtea felicitări! În total 4!” :D
Leonard Doroftei a plecat de opt luni in Canada, traiește la Quebec, dar nu și-a pierdut simțul umorului. Un interviu savuros cu fostul campion mondial la profesionism și dublu medaliat olimpic 50 de ani, o cifra rotunda, o jumatate de secol. [...]
FRH nu știe cum să acorde titlul de campioană » 4 modele din alte campionate + Florentin Pera: „Nu văd cum se poate termina sezonul!”
Antrenorul campioanei SCM Rm. Valcea crede ca actualul sezon e unul deja compromis. „Trebuie sa jucam 15-16 meciuri intr-o luna. Cum se poate acest lucru?”, spune oficialul Sportul mondial a fost oprit de pandemia de coronavirus. Sportivii [...]
COVID-19. Dan Savenco, căpitanul lui Dinamo, povestește cum a fost prima zi ca polițist: „Am nimerit la o secție în Ferentari! Am intrat direct la facultate”
Dan Savenco (35 de ani), pivotul celor de la Dinamo, ajuta in aceste zile la pastrarea ordinii pe strazile din Capitala. „E ciudat, eu ma pregateam sa ma intalnesc cu Karabatic și Abalo, nu cu Dorel și Aurel!” Din cauza lipsei de personal, [...]
Saeid Heidarirad e în top 5 portari din Liga Campionilor! „Legea Dedu” îl alungă din România și ar putea ajunge în Germania
Saeid Heidarirad, portarul iranian al lui Dinamo, a avut niște evoluții fantastice in meciurile din grupa D a Ligii Campionilor. „Aladin” a inchis poarta și e acum ofertat de echipe din Bundesliga Intr-un top al portarilor din actualul sezon [...]
Fosta handbalistă Roxana Gheorghiu, care trăiește lângă Napoli: „Am văzut cu ochii mei oamenii cum mor! E durere în Italia!”
Roxana Gheorghiu (46 de ani) traiește la Salerno, langa Napoli, și povestește care e situația din Peninsula. ”Oamenii se tem ca nu o sa mai aiba ce manca, le e frica de ziua de maine, pentru ca economia nu mai produce nimic”, spune fosta [...]
COVID-19. EXCLUSIV Vlăduț Simionescu, colosul cu suflet uriaș: a strâns 15.000 de lei după o licitație și cumpără echipamente medicilor
Judoka Vladuț Simionescu (135 kg) a strans 15.000 de lei printr-o licitație in care a vandut cinci articole sportive. ”Voi cumpara echipament medical pentru medicii din Moldova”, a anunțat sportivul. Vladuț Simionescu are 29 de ani și e cel [...]
Cristina Neagu se implică în lupta contra COVID-19 » Cum va dona bani handbalista
Cristina Neagu (31 de ani) a anunțat ca toți banii stranși pe tricourile din colecția personala CN8 vor merge pentru ajutorarea spitalelor din Romania. Desemnata de patru ori cea mai buna jucatoare din lume, Cristina Neagu a anunțat ca va dona [...]
Căpitanul lui Dinamo, atac fără precedent în handbalul românesc: „Am fost crescuți cu pumnul în gură!”
Dan Savenco (34 de ani) spune lucrurilor pe nume in legatura cu naționala Romaniei. „Am fost crescuți cu pumnul in gura și cu capul plecat, dar nu mai e de mult o soluție!”. Intr-un interviu oferit online la postul public de televiziune, Dan [...]
Gheorghe Tadici, în extaz: „Cel mai frumos cadou de ziua mea: telefonul de la Cristi Gațu!”
Gheorghe Tadici a fost sunat de ziua sa de fostul președinte al federației. Internat in spital dupa o intervenție chirugicala pe creier, Gațu nu l-a uitat pe omul care a adus cea mai importanta medalie in handbalul romanesc feminin. Gheorghe [...]
Trei dintre atleții români calificați la Jocurile Olimpice, de acord cu amânarea: „Olimpiada mai poate aștepta un an!”
Trei dintre atleții romani calificați la Jocurile Olimpice de la Tokyo saluta decizia CIO de a amana cea mai importanta competiție sportiva din lume. Florentina Iușco, Alina Rotaru și Alin Firfirica mai au de așteptat un an pana sa ajunga in [...]
Eliza Samara, cu masa de tenis în sufragerie: „Trebuie să-mi fac viața mai ușoară”
Eliza Samara (30 de ani) și-a redecorat casa și și-a cumparat un robot care sa o ajute la antrenamente. Numarul 34 mondial, Eliza Samara a gasit metode pentru a se pregati la cote maxime. Pentru ca nu are voie sa iasa din casa, constanțeanca [...]
Aurelia Brădeanu, fostul căpitan al României, a născut a treia oară!
Aurelia Bradeanu, jucatoarea care marca golul decisiv prin care CSM caștiga Liga Campionilor in 2016, are acum doi baieți și o fetița. Aurelia Bradeanu, fostul capitan al echipei Romaniei, jucatoarea care deține recordul de participari la [...]
După CSM București și Dinamo, campioana SCM Rm. Vâlcea a suspendat și ea contractele jucătoarelor
SCM Rm. Valcea este al patrulea club care recurge la suspendarea contractelor de activitate sportiva ale jucatoarelor din echipa de handbal feminin, campioana a Romaniei. Astfel Iulia Dumanska (23 de ani), Irina Glibko (30 de ani) și compania [...]
CSM București a plătit salariile pe luna decembrie! Clubul risca să rămână fără Cristina Neagu și celelalte vedete
CSM București a virat in contul handbalistelor salariile restante din ultima luna a anului trecut. In acest moment jucatoarele nu-și mai pot depune memorii ca sa devina libere de contract CSM București a evitat in ultimul moment o situație [...]
VIDEO » Cum o ajută cățelul pe norvegianca Brattset să se pregătească
Pivotul in fața caruia romancele vor juca in turneul preolimpic, norvegianca Kari Brattset (29 de ani) are un ajutor de nadejde la exercițiile fizice: cațelul Santi. Criza de coronavirus trece mai repede cand in casa ai un ajutor de nadejde [...]
Interviu inedit cu portarii naționalei: „Într-o seară, am zis să facem o «prostioară». Antrenorii s-au amuzat”
Iuliei Dumanska (23 de ani) ii place sa cante, dar in ucraineana, Denisa Dedu (25) e responsabila cu șotiile, iar mezina Diana Ciuca (19) e gata pentru un tatuaj special. Turneul preolimpic de handbal a fost amanat. IHF a anunțat in iunie o [...]
Cristian Gațu a ieșit din operație! Doctorii i-au făcut și un test de coronavirus + mesajul familiei Gațu după intervenție
Cristian Gațu, 74 de ani, fost dublu campion mondial la handbal cu echipa Romaniei și fost președinte al Federației Romane de Handbal, e internat la Spitalul Militar din Capitala, dupa ce a suferit un atac cerebral. Joi, la ora 10:45, Gațu a [...]
Trei turci au fost infectați cu coronavirus la turneul preolimpic de la Londra » România a avut 12 oameni la competiție
Doi boxeri turci și antrenorul au fost infectați cu coronavirus la turneul preolimpic de la Londra, acolo unde au participat și noua romani, plus antrenorii lor. Lotul olimpic al Romaniei a participat saptamana trecuta la turneul preolimpic de [...]
Măsuri dure și la CSM București! Cristina Neagu, în șomaj tehnic: la cât coboară de la 17.500 de euro pe lună!
CSM București a anunțat printr-un comunicat ca intrerupe activitatea tuturor secțiilor, inclusiv a celei de handbal, urmand ca sportivii sa primeasca 75% din caștigul salarial mediu brut. Sportul romanesc e din ce in ce mai afectat de pandemia [...]
Cristian Gațu, internat de urgență în spital! Fostul mare handbalist a făcut atac cerebral
Cristian Gațu, 74 de ani, fost dublu campion mondial la handbal cu echipa Romaniei și fost președinte al Federației Romane de Handbal, e internat la Spitalul Militar din Capitala, dupa ce a suferit un atac cerebral. „Am vorbit cu Cristi [...]
7 povești incredibile cu Vasile Ouatu, fostul patron din volei, ucis de coronavirus: de la „folcloriste” la echipamentul cu buricul gol și ceaiuri pentru retrogradare
Fostele jucatoare, dar și oamenii care au lucrat cu Vasile Ouatu, plang dispariția fostului patron de la Unic Piatra Neamț, care a murit din cauza pandemiei de coronavirus. „A trait doar pentru volei. Și-a neglijat familia pentru a duce echipa [...]
#sportacasă VIDEO Cum se mențin sportivii în formă? De la Miki Buzărnescu și masa din bucătărie și până la lecțiile live ale lui Marian Drăgulescu
In așteptarea reluarii competițiilor, sportivii de performanța recurg la diferite metode de antrenament. In curtea caselor sau in apartamente, cu soțiile sau copiii, ei incearca sa-și mențina tonusul muscular. Ana Maria Tanasie, Marian [...]
Vasile Ouatu, fost patron al clubului de volei Unic Piatra Neamț, este a treia victimă a coronavirusului în România
Astazi a fost anunțat al treilea deces provocat de coronavirus pe teritoriul Romaniei. Vasile Ouatu, fostul patron al clubului de volei feminin Unic Piatra Neamț, a murit la 70 de ani. El suferea de afecțiuni cronice preexistente, [...]